FC Hermannstadt, pe locul 5 în Superligă la capitolul vânzărilor de jucători. Aproape 1,5 milioane profit făcut de sibieni

FC Hermannstadt, pe locul 5 în Superligă la capitolul vânzărilor de jucători. Aproape 1,5 milioane profit făcut de sibieni

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

FC Hermannstadt se numără printre cluburile din Superligă care s-au mișcat bine când a fost vorba de vânzarea unor jucători. De la începutul sezonului, în conturile grupării de pe ”Municipal” au intrat 1,33 milioane de euro, conform digisport.ro. Situația sibienilor s-a îmbunătățit odată cu trecerea lui Baba Alhassan la FCSB, zilele trecute, în schimbul ghanezului Hermannstadt primind, 600.000 de euro, susține DigiSport.

FC Hermannstadt s-a mai despărțit în această toamnă de Raul Opruț, ajuns în Belgia, la Kortrijk, și de portarul Letica (Lausanne), în schimbul lor primind 400.000, respectiv 300.000 de euro.

O altă plecare ”pe bani” a fost cea a lui Vesel Limaj, la Ballkani, în Kosovo.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ierarhia echipelor care au vândut cel mai bine în acest sezon al Superligii este dominat de fosta campioană, CFR Cluj, cu aproape 10 milioane de euro încasate, podiumul fiind completat de Farul Constanța, actualal campioană en-titre (6,58 milioane de euro) și Rapid (2,6 milioane).

 

Topul cluburilor din Superligă în funcție de vânzările de jucători în sezonul 2023/2024

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

1. CFR CLUJ (vânzări de 9,7 milioane de euro)

Nana Boateng (Jeonbuk/Coreea de Sud), două milioane de euro;

Simone Scufett (Cagliari/Italia), două milioane de euro;

Emmanuel Yeboah (Brondby/Danemarca), 1,8 milioane de euro;

Andrei Burcă (Al-Okhdood Najran/Arabia Saudită), un milion de euro;

Ermal Krasniqi (Rapid București), un milion de euro;

Adrian Păun (Hapoel Bear Sheva/Israel), 500.000 de euro;

Claudiu Petrila (împrumutat la Rapid), 500.000 de euro;

Yuri Matias (Neftchi Baku/Azerbaidjan), 400.000 de euro;

Rangelo Janga (Bnei Sakhnin/Israel), 200.000 de euro;

Bogdan Țîru (Marta Poznan/Polonia), 150.000 de euro;

Christopher Braun (Rapid), 150.000 de euro;

2. FARUL CONSTANȚA (6,58 milioane de euro)

Adrian Mazilu (Brighton/ Anglia), 3 milioane de euro;

Enes Sali (Dallas/SUA), 2,78 milioane de euro;

Andrei Borza (Rapid București), 800.000 de euro;

3. RAPID BUCUREȘTI (2,6 milioane de euro)

Marko Dugandzic (Al-Tai Ha'il/Arabia Saudită), două milioane de euro;

Antonio Sefer (Hapoel Beer Sheva/Israel), 500.000 de euro;

Valentin Costache (Apollon Limassol/Cipru), 100.000 de euro;

4. FCSB (1,52 milioane de euro)

Andrei Cordea (Al-Tai Ha'il/ Arabia Saudită), 1,32 milioane de euro;

Malcom Edjouma (împrumutat la Bari/Italia), 200.000 de euro;

5. FC H ERMANNSTADT (1,33 milioane de euro)

Custom Image

Baba Alhassan (FCSB), 600.000 de euro;

Raul Opruț (Kortrijk/Belgia), 400.000 de euro;

Karlo Letica (Lausanne Sport/Elveția), 300.000 de euro;

Vesel Limaj (Ballkani/Kosovo), 30.000 de euro;

6. SEPSI OSK SF. GHEORGHE (1,15 milioane de euro)

Andres Dumitrescu (Slavia Praga/Cehia), un milion de euro;

Mark Tamas (Neftchi Baku/Azerbaidjan), 150.000 de euro;

7. FC VOLUNTARI (850.000 de euro)

Omar Govea (Monterrey/Mexic), 500.000 de euro;

Ulrich Meleke (Al-Bataeh Sharjah/Emiratele Arabe Unite), 350.000 de euro;

8. UNIVERSITATEA CLUJ (500.000 de euro)

Mamadou Thiam (Al-Arabi Al-Qatari/Qatar), 500.000 de euro;

9. UTA ARAD (300.000 de euro_

Virgilio Postolachi (Grenoble/Franța), 300.000 de euro;

10. CSM POLITEHNICA IAȘI (200.000 de euro)

Luis Phelipe (FCSB), 200.000 de euro;

11. FC BOTOȘANI (20.000 de euro)

Martin Remacle (Korona Kielce/Polonia), 20.000 de euro.

Cinci cluburi din Superligă nu au obținut nici măcar un euro de pe urma cedărilor jucătorilor în acest sezon, și anume Universitatea Craiova, FC ”U” Craiova 1948, Petrolul Ploiești, FC Voluntari și Dinamo.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
27 decembrie 2023 la 16:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.