FC Hermannstadt – FC Argeș / Cadou pentru Măldărășanu. Sibienii pot urca pe locul secund în play-out. Precedentul duel direct, pe zăpadă

FC Hermannstadt – FC Argeș / Cadou pentru Măldărășanu. Sibienii pot urca pe locul secund în play-out. Precedentul duel direct, pe zăpadă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii se întorc în fața propriilor suporteri pentru meciul cu FC Argeș, o echipă amenințată cu retrogradarea directă și ai cărei jucători se vor agăța de fiecare minge, în meciurile rămase, în speranța de a scăpa din subsolul clasamentului.

Și pentru jucătorii lui Marius Măldărășanu meciul cu piteștenii are o importanță însemnată. ”Alb-roșii” își doresc să continue seria pozitivă de șase meciuri la rând fără înfrângere în Superligă, iar un eventual nou succes i-ar putea sălta până pe locul secund în play-out, după ce, în momentul de față, sunt pe 4. Sibienii sunt însă la mâna altăpr două rezultate, în cursa spre locul secund, cele de la Voluntari, unde joacă Petrolul, care are 26 de puncte, cu două mai multe decât Hermannstadt, și Craiova, unde se vor întâlni formația lui Nicolo Napoli cu FC Botoșani, ambele echipe având câte 27 de puncte.

Sibienii au un moral excelent înaintea jocului cu FC Argeș, pentru că aceștia vin după două victorii consecutive în deplasare, 2-1 la Ploiești, pe ”Ilie Oană”, cu Chindia Târgoviște, și 2-0 la Mioveni, cu ”lanterna”.

Și argeșenii au obținut un rezultat pozitiv în ultima etapă. După o serie negativă extrem de lungă, cu 17 meciuri la rând fără victorie, perioadă în care au obținut doar 6 puncte, aceștia au câștigat, în a doua zi de Paști, în Trivale, cu 1-0 meciul cu Chindia. Cele 3 puncte luate de echipa lui Bogdan Argeș Vintilă au picat după patru înfrângeri consecutive, iar aceasta are acum numai 17 puncte în clasamentul play-out-ului, ocupând penultimul loc.

 

Precedentul duel direct, desfășurat în… două anotimpuri

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Înaintea succesului cu Chindia, precedenta victorie a fost obținută pe 30 octombrie 2022, la Arad, cu UTA, scor 1-0, iar printre rezultatele care au urmat s-a numărat și acea remiză de pe ”Municipalul” sibian, din returul sezonului regular, scor 1-1, în care Arnold Garita a deschis scorul în minutul 17, Daniel Paraschiv egalând de la punctul cu var chiar înaintea pauzei.

Cei care au fost pe stadion la acest meci își aduc aminte că el a început pe un teren verde, iar în repriza secundă suprafața de joc a fost acoperită cu un strat consistent de zăpadă după ce o ninsoare deasă s-a abătut deaspura Sibiului.

Primul meci dintre cele două, din sezonul în curs, la Pitești, a fost câștigat de Hermannstadt cu golul aceluiași Paraschiv, din minutul 90.

 

Fără Gabi Iancu, suspendat

 

Eliminat după ce a fost înlocuit, în finalul meciului de pe ”Ilie Oană”, cu Chindia, acum două săptămâni, vârful de atac Gabi Iancu nu a jucat nici la Mioveni și nu o va face nici acum, cu FC Argeș. După ce s-a înjufat cu unul dintre spectatorii de la Ploiești, atacantul lui Hermannstadt a primit două etape de suspendare și a fost amendat cu suma de 3.000 lei.

 

Cadou pentru Măldărășanu

 

Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a împlinit, la mijlocul acestei săptămâni, vârsta de 48 de ani. ”Măldă” a primit din partea jucătorilor un tort, dar se va revanșa cu o invitație la restaurent de-abia după jocul cu FC Argeș.

Custom Image

Până atunci însă, Măldărășanu așteaptă de la jucătorii săi și… bomboana de pe tort, și anume 3 puncte în meciul cu FC Argeș, programat sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 15:00, pe Stadionul ”Municipal”.

20 aprilie 2023 la 13:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.