Față în față, echipele de pe primele două locuri. În ce condiții ar putea urca FC Hermannstadt în fotoliul de lider!

Față în față, echipele de pe primele două locuri. În ce condiții ar putea urca FC Hermannstadt în fotoliul de lider!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După două jocuri consecutive pe teren propriu, ambele câștigate, cu Unirea Slobozia (2-0) și Concordia Chiajna (2-1), sibienii joacă, miercuri seară, la Ploiești, cu Petrolul, pe ”Ilie Oană”. Cu această ocazie se vor afla față în față primele două clasate, iar în cazul unui succes, FC Hermannstadt ar urma să urce în fotoliul de lider, să se producă rocada mare.

FC Hermannstadt are acum 47 de puncte, cu 3 puncte mai puține decât Petrolul, dar are un golaveraj mai bun, 4-1 față de 1-2 al prahovenilor.

Marius Măldărășanu, antrenorul sibienilor, susține că jucătorii săi au un moral bun după ultimele rezultate. Tehnicianul a recunoscut că, la un moment dat, Petrolul părea ca și promovată, dar acum diferența mai este de doar 3 puncte.

Custom Image

”Trebuia să vină și acest meci. Au fost situații grele în acest campionat, în care am fost pe locul 3 sau pe 4, dar acum suntem pe locul 2. Au fost chiar două situații dificile, când Petrolul avea o distanță foarte mare față de noi, dar noi aveam un meci mai puțin disputat. Presiunea a fost și este foarte mare, existând riscul de a pierde locul 2. Cam toate echipele asta își doreau. În ambele situații, am câștigat meciurile respective și am păstrat distanța de 8 puncte, o distanță foarte mare. Ne gândeam că Petrolul este ca și promovată, dar iată că fotbalul este o necunoscută. Nu ne așteptam. De data asta, distanța de puncte este foarte mică. În viața unei echipe apar astfel de momente, pe care și noi le-am trăit. Noi avem un moral bun. Venim după 3 victorii consecutive și vrem să profităm de acest parcurs al lor și să câștigăm cele 3 puncte. Au aportul publicului, sunt sigur de asta, dar este o altă finală și trebuie să o abordăm ca atare”, a declarat Măldărășanu.

Antrenorul lui Hermannstadt are tot lotul la dispoziție pentru acest meci.

În sezonul regular, cele două echipe s-au întâlnit la Mediaș, câștig de cauză având FC Hermannstadt, care s-a impus cu 1-0, administrându-le prahovenilor al doilea eșec din acest sezon, după cel cu Metaloglobus.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Partida dintre Petrolul și FC Hermannstadt se va desfășura miercuri seară, de la ora 19:00.

 

Autor - Ovidiu BOICA
05 aprilie 2022 la 18:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.