(EXCLUSIV) David Lazar: ”Mă bucur că sunt din nou alături de familie, la Sibiu. Hermannstadt nu retrogradează”

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Pe David Lazar, suporterii sibieni îl cunosc de ceva vreme. Era anul 2010 când a ajuns la CSU Voinţa, cu care a promovat în eşalonul secund. În următorul sezon, a apărat meci de meci în prima parte, apoi a plecat la Pandurii Tg. Jiu. Viaţa i-a purtat paşii pe la Botoşani, prin Danemarca pentru o scurtă perioadă, apoi a revenit în ţară, la Astra Giurgiu. A lucrat cu Mirel Rădoi la Universitatea Craiova, apoi a apărat buturile Buzăului, înainte de a ajunge la FC Argeş, unde a avut şansa de a lucra cu Dani Coman şi Bogdan Andone, cu care a fost şi la Astra.

Pe finalul mercato-ului din iarnă, fără vreo explicaţie, cei de la Piteşti i-au comunicat că nu se mai bazează pe serviciile lui, dar imediat a apărut varianta de a reveni la Sibiu, unde-şi întemeiase o familie, şi să apere poarta lui Hermannstadt.

Acum, într-un interviu exclusiv acordat pentru TRIBUNA şi TRIBUNA SPORTURILOR, portarul ajuns între timp la 34 de ani vorbeşte despre bucuria de a se întoarce la Sibiu, despre scurta experienţă de la echipa naţională, întreaga sa carieră la echipele din Liga  şi Superligă, precum şi de unii dintre cei cu care a fost alături, în vestiarul Voinţei, regăsindu-i acum, la revenirea după un deceniu şi jumătate în localitatea de pe Cibin.

Nu în ultimul rând, David Lazar spune că nu o dată suporterii sibieni i-au cerut, cu ocazia diferitelor meciuri în care a revenit acasă, ca adversar, să vină la FC Hermannstadt, iar acum lucrul acesta s-a înfăptuit. Noul goal-keeper al grupării de pe ”Municipal” mai spune că sibienii meritau un astfel de stadion ”ultramodern”, iar la jocurile de acasă, cei mai fideli suporteri îi sunt cei trei copii.

– Ce amintiri ai din prima perioadă petrecută la Sibiu, la CSU Voinţa? Îţi mai aduci aminte cum s-a realizat transferul, cine a insistat pentru el, cum a fost perioada petrecută atunci sub comanda lui Alex Pelici?

– Îmi aduc aminte de acea perioadă foarte, foarte frumoasă. N-am cum s-o uit, fiind prima mea experienţă la un nivel ridicat. Am promovat cu Voinţa din Liga 3 în Liga 2. Apoi, în următorul an, am jucat doar turul de campionat la Vointa, 15 meciuri mai exact. Nu am ratat niciun meci din tur. Pot spune că, la Sibiu, am luat contactul cu fotbalul profesionist. În acea perioadă l-am avut coleg chiar si pe Radu Negut, cu care acum colaborez, el fiind directorul sportiv al clubului. Cu domnul Pelici am lucrat foarte, foarte bine şi am avut rezultate remarcabile.

– Cu cine ai mai ţinut legătura dintre colegii de-atunci?

– Nu am prea păstrat legătura cu mulţi dintre ei… Cel puţin nu aşa de des. Dar cu Radu Negut m-am mai întâlnit, chiar de destule ori de-a lungul anilor, din postura de adversary, să zic aşa, eu fiind în poarta unor echipe care jucau împotriva Sibiului, iar el fiind déjà în conducerea lui Hermannstadt.

Cu Eugen Beza, tot aşa, fiind coleg cu el la Voinţa. După ce a trecut la antrenorat, am fost de câteva ori adversarul echipei pe care o pregătea, ocazie cu care mai schimbam câteva vorbe de fiecare dată când ne revedeam.

Chiar şi cu ”Gore”, cu Nicolae Grigore am mai vorbit, ce-i drept, mai rar. Pentru mine, “Gore” a fost un exemplu de adevărat profesionist, chiar dacă atunci eu aveam doar 18 ani pe atunci, iar el era pe finalul carierei, să nu greşesc, dar cred că avea 38 sau 39 de ani. Dacă l-am făcut mai… bătrân, să mă scuze (zâmbeşte).

– Prima experienţă de la Sibiu este o bornă importantă în viaţa ta. Aici ţi-ai cunoscut viitoarea soţie. Erai destul de tânăr. Povesteşte-ne cum s-a întâmplat…

– Cum am mai spus, fiind prima mea experiență ca şi fotbalist la un nivel profesionist, totul era într-un alt ritm faţă de ce eram eu obișnuit la nivelul eşaloanelor judeţene. Da, şi aici mi-am cunoscut viitoarea soţie, chiar în prima duminică petrecută la Sibiu. Ne-am cunoscut la biserică. Din prima clipă când am văzut-o, am avut aşa o atracție faţă de ea. Mai târziu ne-am şi căsătorit şi ne-a binecuvântat Dumnezeu cu trei copilași minunați. Avem un mare ajutor cu copiii din partea părinților ei, a socrilor mei. Şi, in mod special, din partea surorii soţiei mele, mai mică decât ea, care ne-a ajutat cam pe tot parcursul acestor ani.

– Care a fost evoluţia ta ulterioară, după ce ai plecat de la Sibiu? Pe la ce echipe aia ajuns, unde a fost cel mai bine, unde te-ai simţit mai puţin bine?

– După experiența plăcută de la Sibiu, am ajuns la Pandurii Tg. Jiu, unde am stat câţiva anii buni. Am avut rezultate bune acolo, am ajuns pe locul al doilea şi pe al treilea în Liga 1, cum se numea pe atunci actual Superligă. Apoi, o perioadă de un an şi jumătate am fost la Botoşani, unde m-am simțit de asemenea bine, fiind împrumutat de la Pandurii. Am revenit la Tg. Jiu, unde din nefericire finanţarea echipei a fost oprită dintr-o dată, aşa că am ales să plec pe un alt drum, şi anume în străinătate. A fost o mică experiență în Danemarca, la Vejle BK, în liga a doua, unde pot să spun că a fost o perioadă mai puţin bună pentru mine.

Am revenit în ţară, la Astra Giurgiu, unde “Mister” Eduard Iordănescu m-a dorit şi am colaborat foarte, foarte bine. Am stat patru ani la Astra, iar perioada aceea pot să spun că a fost apogeul carierei mele, fiind în primii trei ani doar în play-off. În ciuda problemelor financiare şi a condiţiilor, am reuşit să terminăm un sezon chiar pe locul al treilea. La finalul acelui sezon, evoluţiile constant bune mi-au adus şi prima convocare la naţionala mare, condusă pe atunci de “Mister” Mirel Rădoi, un antrenor pe care îl apreciez mult şi cu care mi-am dorit să lucrez şi la o echipă de club. Mai târziu mi s-a îndeplinit visul, lucrând cu dânsul şi la o echipă de club, nu numai la naţională, la Universitatea Craiova.

Revenind la Astra, cu echipa asta am disputat şi două finale de Cupa României, pe care, din nefericire, le-am pierdut.

După Astra, a urmat perioada cu transferul la Universitatea Craiova,  unde am stat 3 ani. A fost o perioadă frumoasă. Echipă cu suporteri foarte, foarte mulţi.

A urmat perioada petrecută la Buzău, unde a fost greu din toate punctele de vedere. Greu să ne salvăm de la retrogradarea în Liga 2, după promovarea în Superligă. Conditiile de antrenament şi la nivelul managementului sportiv nu erau deloc cum ar fi trebuit să fie la o echipă din primul eşalon, iar pe parcurs au început să apară şi întârzierile cu salariile… Dar iau şi din această experienţă numai ce a fost bun, pentru că au fost şi astfel de momente. Nu multe, dar au fost. Apoi, în vara anului trecut m-a luat Argeşul. Iar de la FC Argeş, acum am revenit la Sibiu. Se închide cercul!

– Povesteşte-ne cum a fost în vestiarul ”tricolorilor”. Cu cine ai apărat poarta primei reprezentative?

– La echipa naţională, sincer, a fost un vis devenit realitate. Am avut alături şi câţiva foşti colegi de la echipele de club, pe Chiricheş, Alex Maxim, Nistor, cu toţi trei fiind în lot la Pandurii. Cu Stanciu, cu care m-am mai întâlnit la naţionala de tineret. E un sentiment aparte să fii acolo şi să îmbraci tricoul naționalei.

Am debutat într-un amical cu Belarus, pe care, sincer, l-am tratat ca şi cum ar fi fost un meci official. Am câştigat cu 5-3, iar la debut am apărat şi un penalti. A fost un meci cu totul spectaculos și special pentru mine.

Foto: prosport.ro

–  Sincer, te mai gândeşti la echipa naţională? Cum e concurenţa acum pentru poarta primei reprezentative?

– Sincer îmi mai fuge, aşa, gândul câteodată, sau mai bine zis dorul. Mi-e dor de naţională, dar e tot mai greu, deja am o vârstă şi avem deja mulți portari valoroși care pot face faţă cu brio. Sunt Ionut Radu, Târnovanu, Aioani şi Horaţiu Moldovan…

În momentul de faţă, cred că Ionuţ Radu este cel mai în formă portar, fiind şi titular la echipa de club şi având rezultate remarcabile.

– Să mai rămânem puţin la echipa naţională… Crezi că va reuşi România să ajungă la Cupa Mondială? Dacă da, fie şi 1% te gândeşti că mai poţi prinde lotul pentru America?

– Eu cred şi sper să fie naţionala la Cupa Mondială, pentru că este cam acelaşi nucleu de jucători care au fost şi la ultimul Campionat European şi am văzut că au realizat lucruri frumoase împreună. Şi, în plus, trebuie să credem în continuare în şansele naţionalei de a merge la turneul final al Cupei Mondiale şi mai ales să credem în jucătorii care evoluează acum sub tricolor, să credem în ei până la capăt.

– Cum ai primit vestea că te reîntorci la Sibiu? Te aşteptai? Erau discuţii mai de multă vreme, sau doar după întâlnirea directă s-a vorbit despre rocada cu Cătălin Căbuz?

– La FC Argeş, unde am fost dorit insistent în vară de oameni cu care am lucrat şi la Astra şi unde am avut un parcurs bun, mi s-a spus direct, dintr-o dată, în ultimele două zile de transferuri din această iarnă, că nu se mai bazează pe serviciile mele şi vor aduce alt portar. Nu ştiu din ce motive, motivele reale ale acestei rupturi le ştiu doar dânșii.

Dar, eu mă bucur că a apărut această oportunitate, să revin la Sibiu, unde pot spune că sunt acasă şi unde o să fac tot ce îmi stă în puteri să dau totul pentru echipa oraşului care m-a lansat în fotbalul profesionist. Mă bucur că sunt lângă familie şi într-un mediu în care sunt dorit şi apreciat pentru toată munca depusă în toţi aceşti ani de carieră.

– Cu Dorinel Munteanu ai mai lucrat?

– Cu “Mister” Dorinel Munteanu nu am mai lucrat, dar tatăl meu este un fan adevărat al dânsului, un adevărat suporter şi îmi tot zicea că ar fi vrut să îm fie “Mister” antrenor. Şi uite că dorinţa i s-a îndeplinit tatălui meu şi nu pot decât să mă bucur că am fost dorit de dânsul la FC Hermannstadt.

– Ai jucat cu vreunul dintre actualii tăi coechipieri?

– Sunt câțiva colegi cu care am mai jucat împreună, Silviu Balaure, Dragoş Albu, Toni Ivanov, iar cu Sergiu Buş am fost coleg la naţionala de tineret. Mă bucur că sunt aici, ei făcându-mi adaptarea mai ușoară în noul vestiar.

Foto: Vali MACREA

– Cum ţi se pare noul stadion de la Sibiu? Pe când erai la Voinţa, arena arăta cu totul altfel…

– Mă bucur că s-a realizat un stadion aşa de frumos, pentru un oraş la fel de frumos şi pentru nişte oameni care iubesc cu adevărat fotbalul sibian. Este un stadion cu totul diferit faţă de cel vechi, un stadion, pot să spun, ultramodern.

– Crezi că o să reuşiţi să părăsiţi penultimul loc până la finalul sezonului regular? Sau crezi că echipa va reuşi chiar să prindă primele 12 locuri înaintea play-out-ului?

– Mai sunt trei meciuri (n.a. interviul a fost acordat înaintea meciului cu FK Csikszereda, din etapa a XXVIII-a) în care orice este posibil. Noi ne gândim să adunăm cât mai multe puncte posibile până se termină sezonul regular şi să urcăm în clasament. Sunt sută la sută convins că, împreună, vom scoate corabia cu bine la liman. Hermannstadt nu retrogradează.

– Cum te-au primit suporterii?

– Suporterii m-au primit foarte, foarte bine. Şi chiar de multe ori când jucam contra Sibiului, unii dintre ei îmi mai ziceau să vin acasă, la Sibiu, că aici e locul meu.

– Familia vine la meciuri, te susţine din tribună?

– Ai mei vin la meciurile de acasă şi sunt bucuros că mă pot susține din tribune.. Copiii îmi fac galerie serioasă (zâmbeşte).

–  Cum e relaţia cu ”nea Flo”? Aţi mai ţinut legătura de-a lungul timpului? Cum e la antrenamente?

– Cu “nea Flo” (n.a. Florin Berţa, antrenorul cu portarii) am mai ținut legătura si ne mai întâlneam la meciuri, ca si adversari, iar într-o perioadă de două sau trei săptămâni, nu mai ştiu exact, în care nu aveam echipă, chiar m-a primit la antrenamente, la Sibiu, cu ceilalţi portari de la Hermannstadt.

– Recent? Ai sau aţi simţit ceva, că veţi colabora din nou?

– Nu în ultimii ani. Mai de multă vreme, s-ar putea să fie chiar vreo 10 ani de-atunci. Cred că Sibiul era la promovarea în Liga 2. Cu dânsul, nici nu am mai avut nevoie de acomodare, că deja îi cunoşteam modul de lucru şi mi-a fost foarte uşor să mă integrez în antrenamentele lui.

– Un mesaj pentru suporteri? 

– Îi aştept în continuare alături de noi, să ne susțină necondiționat, chiar dacă este o perioadă grea. Să creadă în noi până la final şi împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu şi susținerea lor, sper să ne îndeplinim obiectivul principal, să rămânem în prima ligă, iar în Cupă să mergem cât mai departe.