Eveniment la Căminul Carl Wolff: Episcopul Bisericii Evanghelice, mesaj de susținere a activităților sociale

Eveniment la Căminul Carl Wolff: Episcopul Bisericii Evanghelice, mesaj de susținere a activităților sociale

Cea de‑a opta ediție a Conferinței de Diaconie, desfășurată la Căminul dr.Carl Wolff din Sibiu, a reunit aproximativ 50 de participanți și  a combinat dimensiunea spirituală, reflecția teoretică și prezentarea unor exemple practice de implicare socială în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un moment important al întâlnirii l‑a constituit prezența reprezentantului oficial al Bisericii Evanghelice C.A. din România, Episcopul Reinhart Guib, care a transmis mesajul instituției și a subliniat importanța diaconiei ca parte esențială a misiunii creștine. În cuvântul său, Episcopul Guib a reafirmat angajamentul Bisericii de a susține activitățile sociale, de a întări colaborarea între instituțiile diaconale și de a rămâne aproape de cei vulnerabili. Prezența sa a conferit evenimentului un caracter oficial și a subliniat continuitatea tradiției diaconale în viața comunității.

Cu același prilej, profesorul Thomas Pitters a prezentat fundamentele teoretice ale diaconiei, descriind-o drept rădăcina umanității creștine și un mod concret de a trăi solidaritatea.

Ortrun Rheim, directoarea Căminului Carl Wolff, instituție care include un cămin pentru vârstnici și hospice-ul pentru copii și adulți, a ilustrat prin exemple din activitatea zilnică ce înseamnă o îngrijire profesionistă și empatică. Participanții au fost real impresionați de modul demn și atent în care sunt sprijiniți oamenii aflați în ultima etapă a vieții.

Partea a doua a conferinței, moderată de Holger Lux și de organizatoarea evenimentului, Pfarrerin Angelika Beer,  a inclus  prezentări ale  instituțiilor  și asociațiilor  care activează în domeniul social în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România. Diversitatea activităților a evidențiat vitalitatea și complexitatea diaconiei în contextul actual.

Conferința s‑a încheiat confirmând încă o dată că diaconia rămâne un pilon esențial al misiunii Bisericii Evanghelice și un spațiu în care profesionalismul, compasiunea și colaborarea se întâlnesc în slujba celor mai vulnerabili membri ai societății.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Adrian POPESCU
29 aprilie 2026 la 13:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Nu că ar fi deosebit de frumoase, dar de ce te-ai plimba pe străzile Funarilor și Fântânii?
Pur și simplu o coincidență a făcut ca străzile de care ne ocupăm astăzi să înceapă cu aceeași...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
Mihăileni: Ultimatum de la operatorul de salubrizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 13 ore
RÂU SADULUI: Record de participare în istoria Burduf Challenge
Alergare montană, cea mai bună brânză de burduf, premii şi donaţii, voie bună, târg de produse tradiţionale, proiecte...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Incendiu puternic la Gura Râului. O casă și o anexă au fost distruse de flăcări
Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
”Călăreţii roşii”, victorie în amicalul cu echipa lui Daniel Tătar. Cinci goluri, tot atâţia marcatori
Echipa din Şelimbăr s-a impus, sâmbătă, cu 5-2 la Blaj, pe terenul echipei din Liga 3 pregătită de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Turiști blocați în telecabina de la Bâlea după o defecțiune tehnică
Mai mulți turiști au rămas blocați, sâmbătă, în telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 15 ore
Unicitatea Școlii de Vară de la Sâmbăta de Sus: inițiativa Mitropoliei Ardealului pentru formarea profesorilor de Religie din România
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Gris are nevoie de ajutor. O familie din Sibiu strânge fonduri pentru tratamentul pisicii
O familie din Sibiu a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a-și salva pisica, Gris, diagnosticată...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 17 ore
Mănăstirea Măgura-Jina și-a sărbătorit hramul închinat icoanei „Prodromița”
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, din județul Sibiu, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, dedicat icoanei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Lucrările la Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești au ajuns la aproape 15%
Lucrările la Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
67 de copii aflați în grija DGASPC Sibiu se bucură de o vacanță la mare
Un număr de 67 de copii aflați în sistemul de protecție al Direcției Generale de Asistență Socială și...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
RACOVIŢA: Valea Lupului a fost electrificată
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.