Eugen Beza: ”Încă din iarnă au fost semnale că toată lumea vrea salvarea Olimpiei. Parcă-şi dădea doctoratul din aturi de margine”

Eugen Beza: ”Încă din iarnă au fost semnale că toată lumea vrea salvarea Olimpiei. Parcă-şi dădea doctoratul din aturi de margine”

Dacă, înaintea meciului de sâmbătă, cu CS Tunari, oficialii Şelimbărului, prin vocea directorului sportiv Neluţu Luca îşi exprimau convingerea că arbitrajul nu va fi influenţat de faptul că trei membri din brigadă fac parte din aceeaşi familie şi vin din localitatea sătmăreană Carei, la final părerea acestora era la 180 de grade. Euge Beza, antrenorul ”călăreţilor roşii”, susţine că a încercat să ia presiunea arbitrajului de pe umerii jucătorilor săi, care însă au fost  victime sigure şi acuză că se doreşte salvarea de la retrogradare a Olimpiei Satu Mare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Eu am încercat să nu scot în evidenţă arbitrajul înaintea jocului, pentru că nu voiam să găsească jucătorii alibiuri. Să se concentreze doar la joc. A fost, probabil, un arbitraj pentru alte echipe. Nu ştiu dacă voiau neapărat să o ajute pe Tunari. Foarte multe întreruperi. Un arbitraj care a reuşit să ne macine, ca picătura chinezească. E pentru prima oară în viaţa mea, de la juniori n-a mai văzut să te întoarcă la aut , pentru un metru, doi sau trei în plus sau în minus. Parcă domnul Luncan îşi dădea doctoratul din aut de margine. Cine se pricepe la fotbal, ştie foarte bine. Eu am spus de-acum două-trei etape, pentru că lumea fotbalului e mică şi toată lumea ştie că se încearcă salvarea Olimpiei Satu Mare”, a declarat Beza, continuând cu ironie: ”N-am mai văzut la fotbal trei arbitri, doi fraţi gemeni şi cu soţia. Probabil mai trebuia să vină şi mama-soacră. Tata-socru să vină observator. Dar, prefer să nu pun această înfrângere doar pe seama arbitrajului, dar – cum am mai spus – maniera de arbitraj a făcut diferenţa”.

Beza mai spune că încă din iarnă ar fi circulat zvonuri în lumea fotbalului conform cărora se încearcă salvarea de la retrogradare a Olimpiei, dar recunoaşte că o parte din vină pentru situaţia în care s e află acum echipa sa le aparţine şi ”călăreţilor roşii”, vorbind totodată şi de rezultatele surprinzătoare din această etapă: ”Au fost semnale încă din iarnă că toată lumea vrea s-o salveze pe Olimpia Satu Mare. Probabil că noi eram cel mai la îndemână. Prin seria rezultatelor, şi noi i-am ajutat, pentru că nu trebuia să ajungem în situaţia asta încât să depindem de rezultate. Afumaţi pierde greu acasă. Reşiţa, din câte am înţeles, în 10 minute era deja condusă cu 2-0. N-am fost de faţă, pot doar să-mi pun semne de întrebare. Îmi pare rău că noi nu am reuşit să ne salvăm pe propriile puteri şi am stat să depindem de alţii”.

 

Bucuroiu, vânat încă de la început?

Eugen Beza acuză că golgeterul echipei, Cosmin Bucuroiu, a fost atenţionat de ”centralul” Dragoş Luncan încă de la început să fie atent, altfel ar putea să-l elimine. În plus, la faza la care atacantul a primit cartonaşul galben, Ispas nu ar fi fost faultat, ci s-a autoaccidentat.

”Au fost discuţii foarte multe, ameninţări pentru jucătorii noştri, că-i va da afară. Cel mai elocvent caz a fost la duelul dintre Bucuroiu şi Denis Ispas. Acesta din urmă a călcat strâmb, cum se spune, s-a accidentat. Bucuroiu nu l-a atins. A primit «galben». Înainte de joc, i-a spus lui Bucuroiu: «Ai grijă astăzi că nu vreau să te trimit la vestiare». Era clară intenţia. Drept urmare, l-am şi scos la pauză pe Bucuroiu, tocmai de teama de a nu primi al doilea «galben». Bucuroiu e vârful de lance, a şi fost periculos de două ori în prima repriză. E golgeterul nostru. Raportat la vârstă, are calitate foarte bună şi atunci, ţinând cont că noi am înscris foarte puţine goluri în ultimele etape, Bucuroiu era pericolul numărul unu pentru apărarea adversă”, a mai spus Beza.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Acuzaţii şi la primul gol

 

Antrenorul ”călăreţilor roşii” susţine că arbitrul Dragoş Luncan are partea lui de vină la faza din care s-a produs deschiderea scorului, acuzându-l pe ”centralul” din Cluj că a permis reluarea jocului deşi recomandase să fie făcută de-abia la semnalul său.

”Am primit gol la o fază fixă, în urma unei decizii a domnului arbitru Dragoş Luncan. Le-a spus jucătorilor că se joacă la fluier. Ne-am întors. S-a bătut repede, crezând că se joacă numai la fluier şi de acolo a ieşit golul. Mingea ieşea afară. Dintr-un carambol, au reuşit să înscrie.

Cu toate acestea, şelimbărenii au reuşit să aprindă finalul întâlnirii, după ce Daniel Benzar a redus din diferenţă. ”Am avut ocazie mare la Vuc, să facem 1-1. Am dominat meciul, ne-am aruncat (n.a. în ofensivă), egalul nu ne-ajungea, după care, pe o lipsă de responsabilitate la Boboc, în careu, unde a driblat, a ieşit penalti şi s-a făcut 2-0. Am reuşit să intrăm în joc, am mai avut o ocazie mare la final, prin Baba, dar din păcate nu am reuşit să câştigăm, oricât de mult ne-am străduit. Am avut multe situaţii. Cred că a fost un joc bun din partea noastră, dar presiunea acolo, în faţă, a făcut diferenţa”, a mai spus Beza.

 

”Dacă e să murim, trebuie să murim cu demnitate”

 

Eugen Beza e conştient că  acum şelimbărenii sunt la mâna altor rezultate şi spune că va face tot posibilul să nu retrogradeze: ”Mai sunt două etape. Suntem bărbaţi. Încercăm să scoatem tot ce putem. Nu va fi uşor pentru că, vă daţi seama, echipa este dărâmată. Mergem la Reşiţa. Reşiţa, care vine şi ea după o serie de înfrângeri. Dar, mergem până la capăt, nu lăsăm acum lucrurile aşa cum sunt. Dacă e să murim, trebuie să murim cu demnitate”.

Autor - Ovidiu BOICA
25 aprilie 2026 la 17:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 15 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 16 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.