Eugen Beza, antrenorul Șelimbărului, înaintea noului sezon: ”Obiectivele noastre sunt puțin mai îndrăznețe față de anul trecut”

Eugen Beza, antrenorul Șelimbărului, înaintea noului sezon: ”Obiectivele noastre sunt puțin mai îndrăznețe față de anul trecut”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noul sezon al Ligii 2 a fost deschis, joi, de victoria la limită a lui Dinamo, la Chiajna, cu Progresul Spartac, scor 1-0. În prima etapă, ”călăreții roșii” vor juca, la Rm. Vâlcea, deocamdată în continuare Zăvoiul fiindu-le casă, până la finalizarea stadionului de la Șelimbăr, cu FC Brașov, sâmbătă, de la ora 11:00.

Antrenorul CSC-ului, Eugen Beza, a afirmat, în prima conferință de presă din această vară, că obiectivul echipei sale va fi unul ”puțin mai îndrăzneț” față de anul trecut, fără să precizeze însă ce înseamnă ”puțin mai îndrăzneț”. Avându-se în vedere că, la primul său sezon în eșalonul secund, Șelimbărul a terminat pe 11, noul obiectiv ar putea fi clasarea de la locul 10 în sus sau, mai îndrăzneț, chiar o clasare în play-off.

”Obiectivele noastre sunt puțin mai îndrăznețe față de sezonul trecut. Încercăm să fim mai buni din toate punctele de vedere, atât ca și echipă, cât în primul rând ca și club, să ne dezvoltăm mult mai bine. Cred că suntem pe drumul cel bun și vom vedea la final dacă vom reuși să realizăm ceea ce ne-am propus”, a spus Beza în debutul conferinței de presă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Legat de primul duel din noua ediție de campionat, cel cu FC Brașov, Beza se așteaptă să fie un meci mai dificil de data aceasta pentru că formația din localitatea de la poalele Tâmpei a încăput, între timp, pe mâna unui antrenor experimentat, Dan Alexa, dar și datorită faptului că aceasta a făcut transferuri mai târziu și este o necunoscută la momentul de față.

”Lucrurile stau total diferit, pentru că s-a schimbat staff-ul, au un antrenor bun, pe Dan (n.a. Alexa), care a reușit foarte multe lucruri, în Liga 2 mai ales. O să fie un meci dificil pentru că, după cum vă spuneam, venim după o perioadă lungă, s-au schimbat jucători și în cadrul echipei noastre, dar poate cel mai dificil adversar care putea să fie este FC Brașov, pentru că nu avem foarte multe informații despre ea. Au fost schimbări importante și la ei, foarte mulți jucători noi, jucători de valoare dar veniți târziu. Nu putem să ne creăm o imagine completă a ceea ce va fi sâmbătă”, a mai spus Beza.

Custom Image

Despre argumentele pentru un debut cu dreptul în noul sezon, Beza spune că ar trebui să conteze faptul echipa sa este mai omogenă, că a făcut transferuri care ar trebui să îi aducă un plus de valoare și mai ales că jucătorii săi ar trebui să fie orgolioși după rezultatele din amicale, în care au avut doar două remize și patru înfrângeri, fără vreo victorie: ”În primul rând, suntem mult mai omogeni, am făcut transferuri bune, care ne ridică valoarea și cred că suntem foarte motivați, mai ales că venim după o perioadă în care ne-am pregătit foarte bine, dar din punct de vedere al rezultatelor, nu am stat bine, așa că vom fi foarte motivați, vom fi orgolioși și trebuie să câștigăm acest meci (n.a. cu FC Brașov) cu orice preț”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Beza a mai spus că și-ar fi dorit ca echipa sa să fi jucat la Șelimbăr sau mai aproape de casă, la debutul în noul sezon, adăugând însă că și la Rm. Vâlcea ”călăreții roșii” au fost primiți cum se cuvine.

”Normal că ne-am fi dorit să fim aproape de Sibiu, dacă nu se poate la Șelimbăr, dar pe de altă parte am întâlnit condiții foarte bune, niște oameni deschiși, oameni care ne-au susținut foarte mult și cred că ne-am acomodat, iar stadionul de la Rm. Vâlcea, până în momentul de față, ne-a adus numai bucurii”, a completat tehnicianul, gândindu-se că, de când echipa sa joacă meciurile de acasă pe terenul din Zăvoi, de la debutul în play-out-ul sezonului precedent, nu a pierdut aici.

 

Sursa foto: Facebook CSC 1599 Șelimbăr

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
05 august 2022 la 07:08
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Vicecampioana CSO Tălmaciu câştigă derbiul cu campioana CFR Cluj, în deplasare. Diferenţă de numai 17 “beţe”. Sibienii sunt liderii Campionatului Naţional
CS Orăşenesc Tălmaciu a câştigat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, derbiul cu campioana CFR, în Campionatul Naţional de seniori. Vicecampioană...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.