Emil Drăghici (AcoR) la Sibiu: „Deputaţii şi senatorii care au votat bugetul au primit mită politică”

Emil Drăghici (AcoR) la Sibiu: „Deputaţii şi senatorii care au votat bugetul au primit mită politică”

Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, a declarat, astăzi, că deputaţii şi senatorii care au votat legea bugetului de stat pentru 2026 au primit mită electorală sau politică. Acesta spune că prin termenul mită se referă la direcţionarea politică a unor sume importante de la bugetul de stat pentru finanţarea unor investiţii în „circumscripţiile” unor deputaţi şi senatori influenţi, lucruri certificate pin amendamentele propuse şi aprobate în Parlament pentru sprijinul acestora. La schimb, parlamentarii au votat pentru buget şi şi-au susţinut şefii politici. „Ceea ce s-a întâmplat la adoptarea bugetului pentru 2026 este în fapt mită politică pentru deputaţii şi senatorii care au votat pentru. Au direcţionat banii în zonele în care au influenţă politică şi nu pe criterii normale, potrivit legii De fiecare dată s-a întâmplat aşa în trecut, dar ca în acest an nu s-a mai întâmplat niciodată ca amploare. O obrăznicie nemaiîntâlnită. Noi luptăm pentru consolidarea autonomiei locale. Nu vrem reformă administrativă, ci una financiară, în condiţiile în care Finanţele sunt încă un zăhărel politic pentru autorităţile locale. În general, în societatea noastră şi nu excludem politicul, avem de a face cu nişte lichele care nu vor să construiască, ci să demoleze”, afirmă Emil Drăghici, liderul primarilor de comună din România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acesta a făcut declaraţiile în conferinţa de presă prilejuită de preluarea preşedinţiei de către România a NALAS. Astfel, Emil Drăghici este pentru un an de zile preşedintele Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est (NALAS), începând din această lună, în calitate de lider al Asociației Comunelor din România. Adunarea NALAS este găzduită de Sibiu, desfăşurîndu-se în perioada 20–22 aprilie. Un rol major îl găzduirea Adunării Generale NALAS la Sibiu îl are Valentin Ivan, primarul comunei Sadu şi vicepreşedinte ACOR.

Autor - Cosmin PAL
22 aprilie 2026 la 10:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. nelu

    cand va comaseaza?

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 12 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 13 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.