Zeci de elevi din clasele a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu și Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr au participat la un tur ghidat prin oraș, sub îndrumarea istoricului Răzvan Pop, manager al Bibliotecii ASTRA. Activitatea a făcut parte din proiectul educațional „Sibiul Orașul Copiilor”, menit să aducă mai aproape de cei mici istoria Sibiului.
Copiii au început traseul din Parcul ASTRA, aflat pe una dintre limitele cetății medievale, și au continuat cu opriri semnificative în puncte istorice precum Catedrala Mitropolitană, Piața Huet, Turnul Sfatului și Piața Mare. Turul a fost presărat cu povești fascinante, legende urbane și informații istorice valoroase despre locurile emblematice ale orașului.
Potrivit Bibliotecii ASTRA, participanții au aflat, printre altele, că Turnul Bisericii Evanghelice a fost cea mai înaltă construcție din oraș până în anii ’70 și că Podul Minciunilor își datorează numele unei confuzii de pronunție din limba germană. De asemenea, au descoperit rolul simbolic al stemei Sibiului și au vizitat clădiri reprezentative precum Casa Calfelor și Muzeul Brukenthal.
Prin această incursiune în istorie, copiii au avut ocazia să redescopere Sibiul nu doar ca pe un oraș modern, ci ca pe o cetate plină de povești și tradiții.
Foto: Facebook Biblioteca ASTRA