Elevii claselor a IV-a intră în emoțiile susținerii examenului de Evaluare Națională

Elevii claselor a IV-a intră în emoțiile susținerii examenului de Evaluare Națională

În perioada 20 – 22 mai, 4158 elevi din 172 de unități de învățământ din județul Sibiu vor susține examenul de Evaluare Națională pentru clasa a IV-a 2025.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Testele pe care le vor susține elevilor care au urmat cursurile clasei a IV-a în limba română, sunt structurate astfel: primul test vizează evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în limba română; al doilea test vizează evaluarea competențelor de matematică și științe ale naturii.

Testele în limba maternă sunt: primul test vizează evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în limba română; al doilea test vizează evaluarea competențelor de matematică și științe ale naturii; al treilea test vizează evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în limba maternă.

Elevilor aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testele de matematică și științe ale naturii atât în limba în care au studiat, cât și în limba română.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Care este calendarul susținerii testelor

Marți, 20 mai, elevii vor susține testul la Limbă şi comunicare – Limba română/Limba română pentru minorităţile naţionale – probă scrisă; miercuri, 21 mai – Matematică şi Ştiinţe ale naturii – probă scrisă și joi 22 mai – Limbă și comunicare – Limba maternă (unde este cazul) – probă scrisă.

„Testele de la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a IV-a se evaluează în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate. Rezultatele individuale obţinute nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin: elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune; informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Rezultatele individuale la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a IV-a, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a IV-a cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului”, au transmis reprezentanții IȘJ Sibiu.

Autor - Nedeia DICU
19 mai 2025 la 10:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 20 minute
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 4 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
RÂU SADULUI: Trei zile de ateliere și activități pentru 43 de tineri, în proiectul „Pregătiți pentru viață”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
„Soarele din farfurie”, un nou circuit expozițional la Muzeul ASTRA. Trei zile de ateliere în sectorul Olărit
Muzeul ASTRA deschide vineri, 9 octombrie, de la ora 14:00, circuitul expozițional „Soarele din farfurie”, în sectorul Olărit....
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.