Echipa PSD pentru Parlamentul României

Am depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, listele candidaților PSD Sibiu pentru alegerile parlamentare care vor avea loc la 1 Decembrie 2024.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Înainte de toate, am fost la Mitropolia Ardealului, pentru a lua binecuvântarea Înalt Prea Sfinției Sale Laurențiu Streza. Atunci când ai credință, iubire, dar și frică de Dumnezeu, nu ai cum să nu realizezi lucruri bune pentru oamenii care își pun încrederea în tine.

Venim în fața sibienilor cu o echipă de oameni competenți, care au reușit în carierele profesionale și care vor să-și pună experiența și priceperea în slujba cetățenilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lista candidaților PSD pentru Camera Deputaților:

1.Bogdan Trif, deputat, de profesie inginer. A fost ministrul Turismului, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, consilier județean și director al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Sibiu.

2.Dumitru Beschiu, antreprenor, consilier județean, licențiat în administrație publică.

3.Laura Barac, avocat, consilier județean și actualmente consilier local al municipiului Sibiu.

4.Ștefania Șerban, manager general al Spitalului CFR Sibiu, medic.

5.Corina Bokor, fost viceprimar al municipiului Sibiu, actual consilier local, de profesie inginer.

6.Marius Novac, inspector școlar general, profesor.

7.Constantin Popa, antreprenor, consilier județean, de profesie economist.

8.Cotizo Draia, medic, consilier județean.

 

Lista candidaților PSD pentru Senat:

1.Lavinia Șandru, fost deputat, jurnalist.

2.Claudiu Mureșan, senator, economist.

3.Ionela Mihai, medic.

4.Romulus Iagăru, profesor universitar.

5.Andreea Frîncu, economist.

 

PSD Sibiu

Autor
16 octombrie 2024 la 08:10
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 11 ore
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 11 ore
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 11 ore
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 11 ore
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 12 ore
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare pe strada Câmpului din Sibiu: un tânăr a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-masa pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu. Din cauza neacordării de prioritate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Petru Fehervari, cel mai activ donator din Sibiu: 136 de donații din 1999 până azi
În 2024, peste 8.000 de persoane au donat sânge, iar în baza de date sunt înscriși peste 40.000...
Actualitate
3 min de citit