E oficial! Mircea Lucescu se întoarce la națională după aproape patru decenii. Contract pe 2 ani și obiectivul, calificarea la Mondial

E oficial! Mircea Lucescu se întoarce la națională după aproape patru decenii. Contract pe 2 ani și obiectivul, calificarea la Mondial

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mircea Lucescu a fost instalat oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani.

”Mă încearcă foarte multe sentimente, pentru că revin după atâta timp. Soţia mi-a spus să nu accept, iar Răzvan (n.a. fiul său) mi-a zis să fac ceea ce simt şi ceea ce cred că este bine pentru mine. M-a convins să mă întorc la naţională dragostea faţă de fotbal şi obligaţia mea faţă de fotbalul românesc. Ştiu că mă angajez la un lucru extrem de dificil, dar am încredere în grupul de acum de la echipa naţională. Un grup care crede în potenţialul pe care îl are şi că poate ajunge la Cupa Mondială. Eu am urmărit în ultima perioadă echipa naţională ca spectator, am fost la EURO, dar nu m-am gândit niciun moment să preiau echipa naţională. Din contră, pot spune că am făcut tot posibilul pentru a nu o prelua, pentru că am considerat că trebuie să îi las pe antrenorii tineri să vină să conducă echipa naţională. Am spus că în momentul în care FRF nu va vea nicio soluţie, atunci mă voi întoarce”, a afirmat Mircea Lucescu în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat oficial.

Durata contractului noului selecţioner este de doi ani, iar obiectivul este calificarea la Cupa Mondială din 2026 organizată în 2026 de Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Este un moment deosebit pentru sportul românesc, pentru fotbalul românesc, acela în care îl prezentăm pe noul selecţioner al echipei naţionale a României. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori ai lumii, se întoarce la echipa naţională a României după 38 de ani. Ne bucură foarte mult faptul că Mircea Lucescu a acceptat să se întoarcă într-o perioadă foarte importantă a echipei naţionale. Pentru că a venit momentul ca echipa naţională să treacă la o nouă etapă, o etapă în care dorim să revenim în elita mondială, mai bine spus la Cupa Mondială. Iar pentru a realizat acest lucru considerăm că este nevoie de Mircea Lucescu pentru a duce naţionala la un nivel superior”, a spus preşedintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Mircea Lucescu a mai condus prima reprezentativă a României în urmă cu 38 de ani. În primul său mandat, care s-a întins între 1 noiembrie 1981 şi 2 octombrie 1986, România a disputat 57 de meciuri, obţinând 24 de victorii, 15 înfrângeri şi 19 egaluri.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Formaţiile pe care le-a mai pregătit Mircea Lucescu

Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid Bucureşti, Internazionale Milano, Galatasaray Istanbul, Beşiktaş Istanbul, Şahtior Doneţk, Zenit St. Petersburg, echipa națională a Turciei, Dinamo Kiev

 

Palmaresul lui Mircea Lucescu

Supercupa Europei (Galatasaray)

Cupa UEFA (Şahtior Doneţk)

9 titluri ale Ucrainei (8 cu Şahtior şi unul cu Dinamo Kiev)

două  titluri ale României (Dinamo şi Rapid)

două titluri ale Turciei (Galatasaray şi Beşiktaş)

Supercupa Rusiei (Zenit)

7 trofee ale Cupei Ucrainei (6 cu Şahtior şi unul cu Dinamo Kiev)

8 trofee ale Supercupei Ucrainei (7 cu Şahtior şi unul cu Dinamo Kiev),

3 trofee ale Cupei României (două cu Dinamo şi unul cu Rapid)

Supercupa României (Rapid).

 

 

 

Autor - b.o.n.
06 august 2024 la 13:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 59 minute
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Poli Timişoara – Steaua: Trei dosare penale pentru substanţe interzise şi materiale pirotehnice. Ce amenzi au fost date după încăierarea suporterilor cu forţele de ordine, în centrul Sibiului
Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov transmite că au fost constatate trei fapte de natură penală, dintre care două...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 23 ore
(VIDEO) Incidente violente cu suporterii Stelei şi ai lui Poli Timişoara în centrul Sibiului. Forţele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene
Suporterii echipelor Poli Timişiara şi Steaua s-au încăierat în centrul Sibiului, în jurul prânzului. Aceştia ajunseseră în prima...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
CSU Sibiu are acum şi echipă de volei feminin. Debut, în Sala “Transilvania”, weekendul acesta
Clubul Sportiv Universitar face un pas important în dezvoltarea sportului sibian, punând bazele unui proiect menit să creeze...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 4 zile
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.