E oficial! Dan Fleșeriu se întoarce acasă, e noul director tehnic al lui CSU. ”Dragostea pentru CSU a făcut ca în Sibiu să avem o bază foarte largă de copii talentați”

Dan Fleșeriu revine în cadrul clubului studențesc sibian, de această dată nu ca antrenor, ci într-un rol nou, cel de director tehnic. Fostul antrenor principal al ”galben-albaștrilor” are obiective clare legate de dezvoltarea sportivă și de consolidarea academiei clubului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dan Fleșeriu se întoarce oficial acasă, la CSU Sibiu, dar nu din postura de antrenor principal, ci ca director tehnic al clubului. Practic, responsabilitățile sale vor fi mai mari decât cele ale celui care se afla la conducerea tehnică a ”galben-albaștrilor”, pentru că va răspunde de activitatea tuturor grupelor de copii și juniori din cadrul academiei.

”Revin emoționat în familia baschetului sibian. Este spațiul în care s-a format omul de sport, Dan Fleșeriu, prin victorii și înfrângeri, prin greșeli și decizii bune, prin abordări individuale și spirit de echipă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Preiau un rol nou, dar important, în familia baschetului sibian director tehnic. Mă alătur unei echipe și unui vis în care cred și mă voi dărui total obținerii performanței sportive, dar și educării generațiilor de sportivi sibieni.

Dragostea pentru CSU a făcut ca în Sibiu să avem o bază foarte largă de copii talentați, care sunt susținuți din răsputeri de părinții lor. Copii care îmi doresc să ajungă să aibă șansa reală de a juca la nivel înalt, unii dintre ei chiar pentru echipa de seniori a clubului nostru.

Cred cu tărie că toți cei care au acest vis, de a juca pentru CSU, indiferent de ce culori poartă ca juniori, au nevoie și de toate condițiile necesare pentru ca acest vis să se poată îndeplini.

Este adevărat, munca va fi a lor, a copiilor, dar este la fel de adevărat că noi, ca și organizație, avem responsabilitatea de a le crea toate condițiile pentru a-și atinge acest vis: pregătire fizică și tehnică de calitate, recuperare temeinică, pregătire teoretică, aport psihologic, nutriție, dar mai ales un număr mare de ore pe săptămână de pregătire pentru că aici este marea diferență între noi și țările dezvoltate în baschet”, susține Fleșeriu.

Îi urăm bun venit lui Dan Fleșeriu în noul său rol și mult succes în misiunea pe care și-a asumat-o! Suntem convinși că implicarea și experiența lui vor fi esențiale pentru creșterea nivelului de performanță și consolidarea proiectelor pe termen lung ale clubului”, transmite CSU Sibiu.

Nouă director tehnic al lui CSU își dorește construirea unui proiect sustenabil, ”care să asigure performanță pe termen lung, prin dezvoltarea propriei identități sportive. Un pilon esențial al acestei strategii va fi formarea și promovarea jucătorilor crescuți în cadrul academiei clubului, precum și din comunitatea sibiană, care să fie pregătiți să facă pasul către prima echipă”.

 

Colaborare cu școlile

 

Dan Fleșeriu mai spune că este esențial ca CSU să aibă în în spate o academie puternică și e de părere că trebuie puse bazele colaborării cu școlile din localitate.

”Cred cu tărie că un club solid trebuie să aibă o fundație locală puternică, o academie structurată, cu metodologie clară, cu continuitate în procesul de pregătire și o relație funcțională între toate grupele, indiferent de vârstă sau de nivelurile de performanță, care să creeze trasee de dezvoltare clare pentru jucători.

De asemenea, este esențial să colaborăm activ cu școlile de profil și celelalte structuri sportive din Sibiu pentru a identifica și susține talentele reale.

Mă alătur, astfel, cu toată dedicarea, unui proiect pe termen lung, ce presupune în linii mari dezvoltarea acestei academii performante, care să faciliteze tranziția juniorilor către înalta performanță.

E necesar să folosim inteligent resursele orașului, să construim credibilitate și să facilităm performanța sportivă și educațională”, adaugă Fleșeriu.

 

Liant între direcția tehnică și obiectivele sportive ale clubului

 

Dan Fleșeriu mai declară că rolul său va fi de a asigura legătura între obiectivele sportive ale clubului pe termen mediu și lung și direcția tehnică a clubului. El se așteaptă la o muncă deloc ușoară pentru a repune echipa în zona superioară a clasamentului Ligii Naționale.

”Rolul meu va fi să asigur legătura între direcția tehnică a clubului și obiectivele sportive pe termen mediu și lung, astfel încât CSU Sibiu să redevină nu doar un reper în Liga Națională, ci și un model de club formator la nivel național.

Avem nevoie de încrederea voastră, de susținerea voastră, de feedback-ul vostru pentru a reveni acolo unde ne este locul. Cât despre mine, rămân același Dan, dedicat baschetului și fericit să pot sluji baschetului sibian!

Mulțumesc conducerii clubului pentru încrederea acordată și suporterilor pentru susținerea necondiționată. Ne așteaptă multă muncă, deloc ușoară, pentru a reveni acolo unde ne este locul la vârf”, concluzionează Fleșeriu.

 

 

 

Autor
23 iunie 2025 la 15:38
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Video/ Suspans la înălțime în Piața Mică: doi acrobați i-au ținut pe privitori cu sufletul la gură. Ce vedem în zilele următoare
Luni seara, Piața Mică din Sibiu s-a transformat într-o scenă spectaculoasă, unde sute de sibieni și turiști au...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
Suporterii sibieni, alături de orădeni după accidentul de pe Autostrada Soarelui în care a pierit un antrenor din staff-ul vicecampioanei
”În fața morții nu există rivalitate. Orădeni, fiți tari, aveți a noastră solidaritate”, au scris suporterii sibieni pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 15 ore
Un sibian, accidentat pe trecerea de pietoni, pe strada Rahova
Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe strada Rahova din municipiul Sibiu. Din primele verificări efectuate la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 15 ore
Din luna august, Filarmonica Sibiu nu își mai poate plăti angajații!
Situația bugetară în care se află Filarmonica de Stat Sibiu este periculoasă și conduce către oprirea activității instituției,...
Actualitate
11 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
(FOTO) Viorel Hizo a primit titlul de ”Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu” și cheia orașului. ”Pentru mine, Sibiul este acasă”
În cadrul unei ceremonii emoționante, găzduită de Primăria Sibiu, antrenorul sibian Viorel Hizo a primit, luni, titlul de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 20 ore
Poliţia la “vânătoare” de şoferi care au consumat alcool. Nu au scăpat nici bicicliştii şi pietonii
IPJ Sibiu informează că, în perioada 16-22 iunie, polițiștii rutieri au participat la acțiunea "Alcohol & Drugs", desfășurată...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Mai multe premiere la sărbătoarea de suflet a gurenilor. Festivalul „Bujorul de munte” va înflori cu drumeții și proiecții de film în aer liber
În fiecare vară, comuna Gura Râului este cuprinsă de fermecul bujorului de munte, floare protejată pe care o...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Emoție și aplauze în a treia zi de FITS. Conferință Éric-Emmanuel Schmitt și coregrafie spectaculoasă în Piața Mare
A treia zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a început cu un eveniment de excepție,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Lolele din Agnita „au fugit” prin centrul Sibiului, în cadrul FITS
Pentru prima dată, tradiționala Fuga a Lolelor din Agnita a fost prezentată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” sună adunarea. Fără cantonament în afara țării și cu amicale cu Hermannstadt și Sepsi OSK
Antrenorul confirmat în funcție Neluțu Luca va conduce, luni, la ora 18:00, primul antrenament după vacanța de vară....
Eveniment
4 min de citit
acum 1 zi
(VIDEO) Dacă n-au reușit jucătorii, a reușit staff-ul. FC Hermannstadt, victorie cu Prishtina!
Duminică, oficialii sibieni i-au întâlnit într-un meci amical mai... special pe omologii de la FC Prishtina, echipa pe...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Agnita, pusă pe fugă în cea mai lungă zi din an
Agnita a fost în mișcare weekendul acesta, la cea de-a patra ediție a Crosului Agnitei. Aproape 500 de...
Eveniment
2 min de citit