”Dreptunghiul verde” de pe ”Ilie Oană”, transformat în tablă de șah. Primele clasate, zgârcite cu fotbalul. Sibienii ratează șansa de a urca în fotoliul de lider

”Dreptunghiul verde” de pe ”Ilie Oană”, transformat în tablă de șah. Primele clasate, zgârcite cu fotbalul. Sibienii ratează șansa de a urca în fotoliul de lider

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primele două clasate în eșalonul secund au preferat prudența în locul show-ului, oferind un spectacol trist, lipsit de culoare, care cu siguranță i-a făcut pe unii dintre privitori, die tribune sau din fața televizorului, să caște apăsat. Nașul Nae Constantin și finul Marius Măldărășanu au fost mai preocupați să nu primească gol decât să marcheze, iar rezultatul de pe tabelă, de după cele 90 de minute, cu prelungirile aferente, reflectă fidel cele petrecute pe gazon: 0-0! Adică nimic la nimic!

Dacă Nae Constantin i-a lăsat pe bancă pe Măzărache, Cioiu și niponul Seto după înfrângerea din weekend, cu Steaua (2-1), Măldărășanu a surprins prin faptul că n-a început nici cu căpitanul Petrescu, în absența lui banderola odihnindu-se pe brațul lui Ionuț Stoica, nici pe golgeterul echipei, Vali Buhăcianu, sau pe cel mai bun marcator al său din 2022, Daniel Paraschiv (4 goluri), titularizându-l în schimb vârf împins pe experimentatul Hora (33 ani). Experimentul s-a dovedit unul necâștigător, Măldărășanu apelând la cei trei pe parcurs.

În prima repriză au fost doar două șuturi pe spațiul porții, ceea ce a mult prea puțin pentru două echipe cum sunt Petrolul și FC Hermannstadt. Ambele la buturile prahovenilor. Mai întâi Baba Alhassan a trimis cu capul, pe centrul porții, făr probleme pentru Avram ('11), apoi Pantea și-a încercat norocul de la mare distanță, fără succes însă ('34).

În rest, Pashov a centrat pe bara a doua pentru Mario Bratu, care n-a prins însă cadrul porții ('19), Baba Alhassan a recepționat o minge de la Hora, dar și-abătut joc de ea (25), iar Bratu, de la 14 metri ('35) și Do=iarra, din plonjon, un minut mai târziu, au fost impreciși rău de tot.

Ploieștenii au cerut penalti, la un duel Ionuț Stoica – Diarra, considerând că sibianul ar fi făcut henț, dar ”centralul” Flueran a fost de altă părere ('27).

Sory Diarra a avut ultimele două ocazii ale reprizei, dar prima dată a fost blocat în careul mic de Stoica ('36), apoi a profitat pentru moment de greșeala aceluiași Stoica, dar a șutat dezamăgitor, din colțul careului de 6 metri, mult, mult afară ('44).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După pauză, jucătorii celor două echipe au fost puțin mai zglobii, dar doar puțin. Huja le-a dat emoții sibienilor, trimițând de puțin pe lângă bară, în urma unui corner ('52).

Patru minute mai târziu, Stoica a deviat peste transversală la șutul din întoarcere al lui Cebotaru.

Ionuț Stoica a apărut în ofensivă la cornerul bătut de Petrescu și l-a întind un pic pe Avram ('63).

Tot după o lovitură liberă, Daniel Paraschiv a trimis peste transversală, cu capul ('65), iar la celelalte buturi Diarra a făcut rost de o minge pe la mijlocul terenului și a sprintat cu ea la picior spre poarta lui Iliev, dar a tras încă o dată alături ('70).

Sibienii au avut un corner neacordat la șutul lui Pantea, în cros, mingea fiind ”bărbierită” de Huja ('82).

Tot Diarra amenința poarta lui Hermannstadt, la centrarea lui Pashov, dar Bejan a respins acrobatic în corner ('85).

Ploieștenii au cerut în alte două rânduri penalti, mai întâi la un duel Năstăsie – Seto, la o lovitură de colț ('86), apoi la șutul lui Bratu, considerând că mingea l-a atins în braț pe Stoica, dar Flueran n-a… fluierat nimic ('88).

După 90 de minute, cele două echipe și-au împărțit punctele, într-un joc în care ”lupii galbeni” n-au avut niciun șut pe spațiul porții lui Iliev, iar ploieștenii rămân fără succes în fața lui Hermannstadt în actuala ediție de campionat, după ce în sezonul regular sibienii câștigaseră cu 1-0, la Mediaș. Diferența dintre Petrolul și FC Hermannstadt rămâne de 3 puncte, după etapa a III-a din play-off, prahovenii având acum 51 de puncte, față de cele 48 ale ”alb-roșilor”. ”U” Cluj ar putea veni însă la un punct în spatele sibienilor dacă vor câștiga, joi seara, pe teren propriu, cu Steaua.

 

PETROLUL PLOIEȘTI – FC HERMANNSTADT 0-0

PETROLUL: 12. Raul Avram – 26. Georgi Pashov, 3. Bart Meijers, 2. Marian Huja, 5. Valentin Țicu (cpt.) – 37. Eugeniu Cebotaru, 33. Marius Chindriș (11. Takayuki Seto '58) – 22. Sergiu Pârvulescu, 77. Cosmin Tucaliuc (93. Simon Măzărache '46), 98. Mario Bratu – 29. Sory Diarra (19. Senad Jarovic '86). Antrenor: Nicolae Constantin. Rezerve neutilizate: 1. Sebastian Moroz, 89. Alexandru Sabău, 6. Viorel Lică, 20. Cătălin Tolea, 24. Marius Cioiu, 95. Mihai Constantinescu.

FC HERMANNSTADT: 12. Plamen Iliev – 98. Alexandru Pantea, 23. Florin Bejan, 4. Ionuț Stoica (cpt.), 25. Raul Opruț – 14. Mino Sota, 29. Ionuț Biceanu (28. Valentin Buhăcianu '83) – 96. Silviu Balaure (7. Petrișor Petrescuc'58), 8. Baba Alhassan, 93. Călin Popescu (51. Alexandru Oroian '82) – 9. Ioan Hora (30. Daniel Paraschiv '58). Antrenor: Marius Măldărășanu. Rezerve neutilizate: 31. Vlad Muțiu, 21. Gheorghe Tomșa, 77. Andrei Blejdea, 6. Raul Antoche, 10. Ionuț Năstăsie.

Arbitru: Viorel Flueran (Craiova). Asistenți: Adrian Vornicu (Iași), Doru Zamfir (Slatina). Rezervă: Ovidiu Robu (Chitila/Ilfov).

Observatori: Cristian Sava (Bacău), Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Cartonașe galbene: Huja '33, Sg. Pârvulescu '72 / P. Petrescu '71, Năstăsie '90, Iliev '90+1.

Cartonașe roșii: – / -.

Stadion: ”Ilie Oană” Ploiești. Gazon: bun. Timp: însorit.

Spectatori: circa 3.000.

Raportul șuturilor: 11-6 (pe poartă 0-3). Cornere: 5-1. Ofsaiduri: 2-0. Raportul faulturilor: 11-7.

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
06 aprilie 2022 la 18:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.