Dorinel Munteanu, înaintea duelului cu Oţelul, din ultima etapă a sezonului regular: “După meci, ne vom strânge mâna”

Dorinel Munteanu, înaintea duelului cu Oţelul, din ultima etapă a sezonului regular: “După meci, ne vom strânge mâna”

Antrenorul echipei sibiene, Dorinel Munteanu, revine la Galaţi, acolo unde a cunoscut, ca antrenor, cele mai mari satisfacţii, titlul de campion naţional cu Oţelul, în 2011. “Neamţul” spune că, pe durata jocului, va uita de sentimentele pe care le are faţă de publicul gălăţean, va lăsa emoţiile deoparte şi va face tot posibilul ca echipa sa să câştige.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Într-adevăr, este un meci special pentru mine, pentru că mă reîntorc pe stadionul pe care am avut foarte mari satisfacţii profesionale şi, sigur, este emoţionant, pentru că pentru prima dată sunt în tabăra opusă, ca să spun aşa. Trăiesc în Galaţi şi mă întorc pe stadionul unde am adus cea mai mare bucurie suporterilor gălăţeni. Cred că nu vor uita niciodată şi nici eu nu voi uita niciodată bucuria, sau emulaţia pe care am creat-o în oraş. Aşa că, respectul meu va fi întotdeauna faţă de suporteri, faţă de gălăţeni. Sentimentele, sau emoţiile le voi lăsa la vestiar 90 de minute, pentru că acum sunt antrenorul Sibiului şi îmi dresc din tot sufletul să câştig, îmi doresc din tot sufletul să salvez echipa şi, indiferent de rezultat, după meci ne vom strange mâna şi care este mai bun să câştige pe teren”, a declarat Dorinel Munteanu într-o conferinţă de presă.

 

“Trebuie să ne luptăm pentru fiecare metro de pământ”

 

Dorinel Munteanu şi-a reînnoit sentimentele care-l leagă în momentul de faţă de actualul său club şi îşi doreşte, din disputa cu Oţelul, toate cele 3 puncte, chiar dacă la Galaţi oaspeţii au câştigat greu, în actualul sezon. Tehnicianul are mare încredere în jucătorii săi şi susţine că va face tot posibilul pentru a obţine un rezultat pozitiv.

“Sigur, respectul meu pentru club, pentru conducători, pentru elevii mei, pentru tot Sibiul este nelimitat, pentru că am un obiectiv de realizat. Sigur, jucăm la Galaţi, unde (n.a. oaspeţii) au câştigat foarte greu până la această etapă. Mergem cu gândul de a face un joc bun, un joc consistent. Ca să obţinem rezultatele pe care le dorim, trebuie să muncim, să ne luptăm pentru fiecare metru de pământ. Trebuie să câştigăm fiecare contact cu adversarul şi totul este posibil. Eu am foarte mare încredere în echipa mea. Ne vom întâlni şi în play-out cu Oţelul Galaţi, dar cel mai important joc este jocul de duminică, în care – după cum mă cunoaşte lumea – voi investi toat priceperea mea, toate cunoştinţele mele pentru a obţine un rezultat pozitiv”, a adăugat “Neamţul”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Meciul Oţelul Galaţi – FC Hermannstadt, din etapa a XXX-a a sezonului regular al Superligii, se dispută duminică, 8 martie, de la ora 14:30. Indiferent de rezultat, sibienii – care au acum 20 de puncte – nu mai pot părăsi penultimul loc înaintea play-out-ului.

Autor - Ovidiu BOICA
06 martie 2026 la 15:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 minute
Apă Canal Sibiu face angajări. Patru posturi sunt disponibile, de la inginer la operator și personal pentru curățenie
Apă Canal Sibiu S.A. anunță organizarea unor noi recrutări pentru ocuparea a patru posturi, în cadrul Unității de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 oră
Ioan Vulcan, al 24-lea Cetățean de Onoare al Județului Sibiu. Cine sunt ceilalți 23
Jurnalistul radio și publicistul Ioan Vulcan este, începând de astăzi cel de-al 24-lea Cetățean de Onoare al Județului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Bugetul Sibiului crește cu 3,56 milioane de lei. Mai mulți bani pentru școli, transport și proiecte europene
Consiliul Local Sibiu a aprobat joi, 27 august, o nouă rectificare a bugetului municipiului, prin care veniturile și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Bulevardul Vasile Milea rămâne Vasile Milea. Consilierii locali au respins schimbarea numelui în Regina Maria
Propunerea de schimbare a denumirii Bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina Maria a fost respinsă joi, 27...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
RĂŞINARI: Festivalul Brânzei și al Țuicii, ediţia XXIII, 29 – 30 august, pe Valea Ștezii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
ULBS atrage o finanțare europeană record de 17,7 milioane de euro pentru cinci proiecte de cercetare
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut o finanțare europeană de 17,7 milioane de euro pentru cinci proiecte...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 2 ore
Vitezomani prinși pe Autostrada A1, în zona Sibiului. Un șofer circula cu 206 km/h
Polițiștii au depistat mai mulți șoferi care circulau cu viteze excesive pe Autostrada A1. În numai trei ore,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 2 ore
FITS 2027 va avea tema „Lumină”. Festivalul se va desfășura între 18 și 27 iunie
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și-a anunțat tema pentru ediția din 2027. Cea de-a 34-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 4 ore
Scandalul momentului | Legătura dintre Lucian Pahonțu și Sibiu
Informațiile publicate de Recorder conform cărora șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, în funcție de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 4 ore
Traseul 8 Tursib, deviat în perioada 31 august – 9 octombrie. Trafic închis pe o porțiune din strada Viitorului
Autobuzele Tursib de pe traseul 8 vor circula deviat în perioada 31 august – 9 octombrie 2026, din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 5 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor începe la Sibiu. În fiecare sâmbătă, la Obor
Târgul de Toamnă al Producătorilor își deschide porțile la Sibiu începând cu 5 septembrie. Organizat de Piețe Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 5 ore
Turdy, cățelușa care „se pontează” zilnic pe șantierul viitorului spital de la Săliște
Are șapte ani și este nelipsită de pe șantierul viitorului Spital de Îngrijiri Paliative de la Săliște. O...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.