Doi juniori ucrainieni în lotul Interului pentru partea a doua a sezonului Ligii a IV-a. ”Războiul le-a schimbat viața. Ne putem baza pe ei!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Maksym Alchynskyi și Yevhenii Maistrenko sunt prieteni din copilărie și au în comun fotbalul, marea lor pasiune, pe care au plăcerea să îl practice în continuare și după ce au emigrat. Primul are 17 ani, al doilea, va împlini 18 peste câteva zile, pe 19 martie.

Cei doi au fost incluși în lotul cu care Interul, ocupanta locului secund în Liga a IV–a Sibiu, va aborda returul în speranța atingerii obiectivului, promovarea în cel de-al treilea eșalon național.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Inițial, impresionați de dramele prin care trec toți cei care au fost nevoiți să-și părăsească țara din cauza războiului, clubul nostru s-a oferit să le acorde sprijin, dar acum, după un sezon, ne-am dat seama că ne putem baza pe ei, sunt jucători foarte talentați, dar mai ales sunt serioși în pregătire, au un caracter frumos de care s-au molipsit până și unii dintre noi.

Îi veți vedea, în această primăvară, pe terenurile din județul Sibiu, în tricoul bleu-albastru. Urmăriți-i cu atenție, merită!”, a notat clubul sibian pe pagina oficială de Facebook.

Maksym și Yevhenii au început fotbalul la echipe diferite, în regiunea Kievului. Primul la DVUFK Dnipropetrovsk, iar Maistrenko, la FC Dinaz Vyshorod. La fel ca oricare copil care se apucă de acest sport, visau să ajungă la echipe mari, poate Dinamo Kiev, sub comanda lui Mircea Lucescu, iar mai  apoi, cine știe, într-un campionat mai puternic din Europa.

 

Mama care a mai câștigat… un fiu

 

Doar unul dintre cei doi băieți are norocul s-o aibă în continuare alături pe mama sa, dar aceasta a devenit mamă și pentru celălalt, cei trei locuind împreună, la Sibiu.

”Războiul din Ucraina le-a schimbat viața. Au fost nevoiți să-și părăsească familiile, casa, prietenii. Totul s-a resetat într-o clipă. Au luat drumul României și s-au oprit la Sibiu.

Astăzi, sunt ca frații, poate mai uniți ca frații chiar. Locuiesc împreună, își continuă studiile, dar cea mai mare fericire a lor e că joacă fotbal în continuare. Departe de ororile războiului din Ucraina.

Unul dintre ei a avut norocul să fugă împreună cu mama sa, care de un an a devenit și mama celuilalt”, mai notează FC Inter pe rețeaua de socializare.

Poate fi și asta o dovadă că fotbalul, în special, sportul în general, ne unește?! Noi credem că da!

Băieți, ne bucurăm că acum faceți parte din familia Interului. E timpul să ne bucurăm împreună de victorii și să facem performanță”, concluzionează ”bleu-albaștrii” în mesajul de pe Facebook.

Autor
10 martie 2023 la 19:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 28 minute
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 7 ore
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit