Directorul de la TBC ˝se deconspiră˝și promovează AUR

Directorul de la TBC ˝se deconspiră˝și promovează AUR

Directorul Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC), Cristian Roman, continuă seria de postări publice împotriva conducerii PNL Sibiu, partid din care face parte. După ce, imediat după alegeri, s-a referit la voluntarii AUR ca fiind ˝inimoși, patrioți veritabili˝, iar la anularea alegerilor trecute ca la ˝o veritabilă lovitură de stat˝, miercuri în zorii zilei Cristian Roman a concluzionat, cerând  explicit demisia conducerii PNL Sibiu –  a președintei Raluca Turcan, a prim-vicepreședintei Daniela Cîmpean (care este și președinta Consiliului Județean Sibiu în subordinea căruia se află  Spitalul TBC) și a secretarului general Nicolae Neagu. Apoi, pe parcursul zilei, probabil în timp ce se afla la serviciu, Cristian Roman a continuat să răspundă comentariilor internauților la postarea sa.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Raluca Turcan, Daniela Cîmpean și Nicolae Neagu nu au reacționat până la acest moment la postarea/postările lui Cristian Roman.

Directorul Spitalului TBC din Sibiu a fost prefect al județului  și o vreme secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, susținut de PNL. Din această funcție a fost demis cu scandal și – scria presa de atunci- s-ar fi încuiat în biroul din minister, refuzând  să-l părăsească.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În perioada pandemiei, atunci când instituția pe care o conducea  era spital COVID, Cristian Roman a stat  o ora și jumătate în rugăciune filmată, din care  minute în șir chiar  în genunchi în fața icoanelor. Îi era alături preotul Cătălin Dumitrean, între timp îndepărtat din biserica la care slujea (Biserica de pe strada Dealului), dat de gol de enoriași  fiindcă, între altele,  vindea mir contrafăcut.

Înainte de alegerile locale de anul trecut Cristian Roman era vehiculat drept viitor candidat al AUR la funcția de primar al municipiului Sibiu. Fusese  lăudat  public, în 2023  de chiar George Simion.

La alegerile generale din 2024, însă, Cristian Român a candidat pe listele PNL, făcând campanie lăudându-l peste tot în județ pe Nicolae Ciucă, dar și pe Raluca Turcan și pe Daniela Cîmpean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cristian Roman îl apreciază în postările sale, indirect, pe Victor Orban pentru demersurile sale împotriva minorităților sexuale din Ungaria  și este convins că cel mai important obiectiv turistic al Bucureștiului o să fie Catedrala Mântuirii Neamului.

Autor - Paul NEAGU
07 mai 2025 la 14:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 4

  1. motanul garfield

    Ce figuri triste! Si la propriu, si la figurat!

  2. niki

    ce oameni de kkt. m-ai convis votez nicusor dan

  3. Nik

    hahaha, ce articol slab care reduce totul la atac la persoana

  4. v

    Corect, si eu.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 minute
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 24 minute
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 18 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Henri Coandă din Sibiu
Locatarii a 93 de locuințe sociale din Sibiu vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică aprofundată, printr-un proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 22 ore
Ce au arătat măsurătorile calității aerului din SIbiu după incendiul de la groapa de gunoi din Rusciori
Direcția Județeană de Mediu Sibiu a înregistrat valori mai ridicate ale particulelor în suspensie PM10 în apropierea stației...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.