Din colțul tribunei… Când adevărul supără

* Scriam, zilele trecute, despre modul miserupist în care a ales clubul FC Hermannstadt să-și trateze suporterii și – îndrăznesc s-o spun, nu în ultimul rând – pe reprezentanții mass-mediei locale. Am fost dezamăgit, ca mulți alții, despre faptul că au lipsit reacțiile de la reunirea lotului, apoi de după cantonamentul din Turcia, despre meciurile amicale susținute de echipă am aflat doar după ce acestea s-au disputat, iar Măldărășanu a oferit ceva amănunte doar cu o zi înainte de debutul în noul sezon, într-o înregistrare făcută la nivelul gazonului, de nici măcar trei minute. Atâta merită suporterii, atâta merităm noi, care umplem pagini întregi despre această echipă care, ne place s-o credem, câștigă tot mai mult teren în inimile celor din tribune.

Trebuie să-o spun că reacțiile nu au întârziat să apară, majoritatea dându-mi dreptate. Au fost însă și câțiva care au mârâit (deh, pădure fără uscături nu există), dar pe care-i număr pe degetele de la o singură mână.

Pe vreo doi din cei care m-au condamnat și care numai ce nu m-au trimis la colț, pe coji de nucă, i-am întrebat de ce cred că eu sunt cel care a greșit. N-are rost să vă spun ce mi-au răspuns. Că văd doar pailele din ochi, nu și lucrurile bune care au fost făcute în toată această perioadă, motiv pentru care le-am zis că, în ucenicia mea, șeful mă beștelea când greșeam câte ceva, iar când scriam bine, nu m-alegeam nici măcar cu o bătaie prietenească pe umăr. ”De-aia te plătesc, să scrii bine!”, îmi zicea.

Cei despre care ziceam că-i pot număra pe degetele de la o mână mi-au reproșat c-am vorbit despre marketingul de lemn al clubului. Dar, să mă convingă că nu-i așa, de vreme ce, trăgând cu ochiul pe la celelalte echipe din Superligă, văd prezentările noilor-veniți făcute frumos, cu cel/cei în cauză de față, eventual chiar semnând contractul la fața locului, să dea bine pentru blitzuri. Văd conferințe de presă adevărate, la care participă de la omul numărul unu din club la unul sau doi jucători, care fie că le place, fie că nu, se străduiesc să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. Văd fel de fel de acțiuni cu sponsorii, cu suporterii, văd prezentarea noilor echipamente de joc, văd cum se vorbește deschis despre obiective ș.a.m.d. Vreți să mai continui? Argumente mai sunt destule…

Și atunci, mă întreb și vă întreg, eu sunt cel care am greșit arătând cu degetul spre marketingul de lemn al clubului de pe ”Municipal”, sau cei care ar fi trebuit să facă măcar o parte din toate cele amintite puțin mai devreme și n-au mișcat măcar un deget în acest sens?

Iar până a mă trage la răspundere (ca să nu zic și de altele) pentru a ceea ce scriu, când nu ai niciun argument care să stea cu adevărat în picioare… Mi se pare prea mult!

* Și să rămânem tot la Hermannstadt! Din nefericire, cred că se întâmplă cam ceea ce am intuit în săptămânile astea. Au plecat destui jucători, o jumătate dintre obișnuiții primului ”unsprezece”… Nu-i vorbă, că au și fost aduși alții în locul lor, dar nu când ar fi trebuit, adică la începutul pregătirilor, să fie integrați, să vorbească aceeași limbă comună a fotbalului pe care-l vrea Măldărășanu.

Singurul adus la timp a fost Tibi Căpușă. În rest, rând pe rând au fost aduși Selimovici, Ivanov, Ronaldo Deaconu, Chițu și de câteva zile Tiago Goncalves. Nu-s jucători răi, cel puțin cei pe care-i cunosc, dar cel puțin străinii vor avea nevoie de săptămâni întregi pentru a se integra cu adevărat. Săptămâni în care etapele curg, unele puncte vor fi scăpate printre degete tocmai pentru că ”angrenajul” încă nu e uns cum trebuie și mare mi-e teama că s-ar putea să plângem după aceste puncte mai spre finalul sezonului. Dar-ar Domnul să mă-nșel!

Îl văd și pe Măldărășanu, tare necăjit era după meciul cu Universitatea, în care-a fost salvat de Căbuz, altfel am fi debutat c-o înfrângere. E nemulțumit și lasă parcă să se-nțeleagă că e tentat s-o zbughească. Luptător cum îl știu, n-o s-o facă, nu va părăsi corabia la greu, dar pe de altă parte nu pot decât să-i dau dreptate.

* Pe de altă parte, dacă Hermannstadt a luat peste 700.000 de euro pe Paraschiv, nu pot decât să-i felicit. Chiar dacă e o pierdere, sunt totuși bani frumoși din care clubul ar putea trăi o perioadă. Numai că acum suporterii se așteaptă mai mult ca oricând să fie plătit ce mai e de plătit pentru ieșirea din insolvență, chit că, și dacă se va face asta, e târziu pentru sezonul ăsta, pentru că o eventuală accedere acolo, sus, în play-off și mi apoi o clasare pe locurile de cupele europene, cum ne dorim cu toții, n-ajută cu nimic.

* Am vorbit destul despre echipa noastră, ar trebui să ne uităm puțin și la ceilalți, că tot a început Superliga.

Nu înțeleg ce-i trebuie lui Rednic peste 50 de jucători în lot, la UTA, dintre care jumătate vin de pe alte meleaguri. La Arad, vorbim de un adevărat Turn Babel, cu jucători de pe cinci continente. Mai lipsea un australian sau un neo-zeelandez pentru a fi șase… Nu știu când i-o putea folosi pe toți, dar cu siguranță vor exista unii nemulțumiți că, în loc să acumuleze minute, freacă șortul pe banca de rezerve ori prin tribune.

La fel Tony, la Iași. 43 sau 44 de jucători, deasemenea mulți străini. Mă gândesc când or reuși cei doi să-i integreze.

La Hermannstadt, Măldărășanu de-abia adună 23-24 la antrenamente, iar șapte sunt underi.

* Și pentru că tot am pomenit de Superligă, cred că anul ăsta vom avea un campionat și mai disputat, pentru că majoritatea echipelor au venit cu un plus la nivelul lotului. Cee ce ne place să credem că vom reuși și noi, în scurt timp!