Despre niște oameni minunați, o bază sportivă în care ne-am simțit foarte bine și copii care sunt dornici de performanță. Eco Sport Dome, casa viitorilor campioni de la ACS Champions, gazda ”Cupei Expert Energy” la Beach Volley

Despre niște oameni minunați, o bază sportivă în care ne-am simțit foarte bine și copii care sunt dornici de performanță. Eco Sport Dome, casa viitorilor campioni de la ACS Champions, gazda ”Cupei Expert Energy” la Beach Volley

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei mai puțin familiarizați cu voleiul pe plajă, dar care totuși s-au intersectat cu el fie și doar din pură întâmplare, în concediu, pe plajă, la mare, ori în jurnalele de știri de la TV, în vreo postare pe rețelele de socializare sau – ce-i drept, mai puțin – în vreun colț al ziarelor, pentru că trebuie să recunoaștem că fotbalul continuă să fie marele răsfățat al rubricilor cu știri sportive, când sunt întrebați dacă au habar unde poate fi practicat sau urmărit în Sibiu, răspunsul vine necontenit și fără prea mult timp de gândire: în Piața Mică, la ”Sibiu Sands”.

Custom Image

Așa credeam și noi până în weekend, când am fost invitați la ”Cupa Expert Energy”. Un turneu la care au participat echipe alcătuite din tinerele voleibalistele de la ACS Champions, un club care mai are puțin până să împlinească un deceniu de la înființare, în fond un bun prilej pentru cei din ”familia” clubului, de la copii la cei mai mari susținători, părinții, frații și surorile, mai mari sau mai mici, de a socializa încă o dată, la sfârșit de săptămână, pe marginea și chiar pe nisipul confortabil la tălpi și destul de bine încălzit de soarele de mai.

Custom Image

Un turneu la care voleibalistele și-au făcut încălzirea pentru marile provocări din această vară, iar când spunem asta, ne referim la turneele finale ale Campionatului Național, la care vor fi prezente, chiar dacă este de-abia al treilea an de când echipele clubului au intrat în competiții.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

Turneul s-a născut mai degrabă din dorința, cum spuneam și mai devreme, de a se regăsi cu toții la o sărbătoare de primăvară spre vară, iar ca să existe totuși o motivație în plus, pe lângă plăcerea de a juca sportul atât de mult îndrăgit, unul din cei din ”familia” Champions a pus la bătaie câteva premii. De asta i s-a și spus ”Cupa Expert Energy”, firma de instalatii electrice, panouri fotovoltaice și solare fiind alături de tânărul club și de sportivii acestuia încă de la înființare.

 

Cum să ajungi la Eco Sport Dome

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Din start ni se spune că Eco Sport Dome este o bază sportivă situată pe malul lacului lui Binder, așa că ne gândim s-o apucăm pe strada Țiglarilor, înspre cartierul Tineretului, dar în mesajul primit din partea organizatorilor scrie că ne vedem pe strada Tractorului, la numărul 14.

Custom Image

Așa că punem pe GPS și ne trezim de cealaltă parte a lacului decât unde credeam că ar fi trebuit să ajungem, cu intrarea de pe Țiglarilor.

Dăm să ne îndreptăm în direcția de unde ni se pare că se aude un fluier ca cel folosit la meciurile de care or fi ele, fotbal, baschet, handbal, nu în ultimul rând volei.

Custom Image

Surpriză! E sens unic! Lăsăm mașina, o luăm la pas, ajungem la una dintre intrările în Complexul Sportiv ”Lacul lui Binder”, întrebăm despre ”competiția de volei pe plajă” și o doamnă amabilă ne arată direcția, cu mâna. ”Acolo trebuie să ajungeți!”.

Impresionați de căldura cu care suntem îndrumați pe drumul cel bun, încercăm o glumă: ”O putem lua direct prin lac, înot?”. Doamna intră în jocul nostru: ”Da, se poate, numai că pe cealaltă parte trebuie să săriți un gard!”.

Custom Image

Ne recuperăm mașina, facem cale-ntoarsă pe Tractorului, înspre strada Magheranului și chiar înainte de trecerea peste calea ferată intrăm într-o curte, la stânga.

Țiuitul scos de fluierul pe care-l percepuserăm de la distanță se amplifică, e clar că suntem pe drumul cel bun și, în cele din urmă, în fața ochilor ne apar două terenuri de volei pe un covor de nisip, iar în jurul acestora, cum am mai spus, mămici, tătici, frați, frățiori, surori mai mici sau mai mari. O mare ”familie”. Familia Champions!

 

”Familia” Champions

 

De parcă ne-am cunoaște de când lumea, suntem imediat adoptați de cei de-aici, tratați cu familiaritate, salutați și bătuți prietenește pe umăr. ”Ce mai faceți?” Ne revenim repede din uimire, dar pentru că am făcut și noi sport, ne readucem aminte că fair-play-ul este cuvântul cel mai des întâlnit în preajma terenurilor, indiferent de care sunt ele.

Custom Image

Încet-încet aflăm că fetele de pe nisip, sau cele care-și așteaptă rândul să intre pe teren, sunt componente ale echipelor de U17, U15 sau ale grupelor de For Fun ale clubului Champions.

Dar nu numai ele așteaptă cu nerăbdare să intre la joc, ci și părinții, care au propriul turneu. Ni se explică: ”Suntem ca o familie. Cu toții mergem în deplasări, când au copiii turnee. Ne cunoaștem atât de bine, am devenit chiar cu toții prieteni…”

Custom Image

Un părinte care are ambele fete înscrise la ACS Champions ne arată o sportivă, sau alta. ”Ea e Cătălina Vasilescu, vicecampioană națională la U15. (…) Cele două de-acolo, cele în echipament de culoare neagră, sunt Bianca Văcar și Sonia Rusu, s-au clasat pe locul 5 la nivel național”.

Custom Image

Prezentările de la distanță continuă, în vreme ce suntem atenți la feluritele informații care ni se prezintă despre cei 8 ani trecuți de la înființarea clubului, despre rezultatele din cele trei sezoane, din 2021 încoace, de când echipele ACS Champions participă în Campionatul Național. Despre numărul impresionant de sportivi legitimați în club: ”Sunt aproape 400 de copii, iar de la anul vrem să participăm și în competișiile masculine…”

Custom Image

Așa aflăm că Sabin Sopa și Andrei Banciu, cei doi antrenori de la grupele feminine ale clubului, sunt extrem de apreciați, unul dintre ei fiind chiar în atenția federației pentru a pregăti una dintre echipele de juniori…

Nu sunt singurii, mai sunt fostele voleibaliste Sorina Marianm Sanda Lupu și Anca Șarlea, binecunoscute iubitorilor acestui sport trecuți de 35-40 de ani, care au avut ocazia de a le aplauda pe când erau jucătoare și îmbrăcau echipamentul echipei din Sibiu.

Custom Image

Tot acum ni se reamintește că deja o sportivă de la Champions a ajuns la o echipă de tradiție din România, încă de anul trecut, lucru cu care se mândresc cei de aici. E Daria Ocenic, legitimată acum la Volei Alba Blaj, cu care a debutat în Champions League la numai 14 ani…

 

Volei, mult volei și mai ales voie bună

 

Deși a început încă de la primele ore ale dimineții, turneul de la Baza Sportivă Eco Sport Dome s-a prelungit până târziu, la orele serii. Iar voia bună, și mai mult de-atât! E clar că oamenii ăștia nu se plictisesc unul de altul, de sportul cu mingea la fileu și că se bucură unul de altul. Și împreună cu copiii lor, care practică acest sport, voleiul, fie el și voleiul pe plajă, ca în cazul turneului cu ocazia căruia s-au reîntâlnit acum.

Custom Image

Plăcerea a fost atât de mare încât nu mai contează cine a ocupat primele locuri sau cine a prins o zi mai puțin inspirată. Cu toții au avut de câștigat! De la puștiul de 4-5 anișori care se juca în nisipul de pe marginea terenului, la fetele care au schimbat mingi la fileu, plonjând cu ardoare pentru a salva fiecare punct, la părinții care urmăreau cu un ochi meciurile încinse, de pe margine, iar cu altul erau atenți la cei cu care socializau.

Custom Image

Câteva concluzii! În primul rând, am descoperit un loc, o bază sportivă despre care – spre rușinea noastră – nu aveam habar. Un mediu familiar, în care ne-am simțit atât de bine și promitem c-o să revenim.

Apoi, dacă mai era cazul, ne-am convins că voleiul sibian are viitor, iar împreună cu echipa CSȘ-ului, pentru al doilea an consecutiv campioană la Perspectivă, la U17, sunt atât de multe fete care ar merita efortul tuturor, de la autorități locale, la cei din fenomen, oameni de sport, oameni cu bani, care își doresc să facă ceva pentru acești copii talentați, pentru a avea cât mai curând o echipă la seniori, care să le ajute să continue acasă, nu să fie nevoite să plece departe de cei dragi, de Sibiu, când ajung la seniorat sau, pur și simplu, să se lase…

Custom Image

În al treilea rând… Este vorba despre prietenie, fair-play, un mediu plăcut și sănătos, prietenos, care te îmbie să-ți îndemni copiii să facă sport, dacă nu practică unul deja…

Gândindu-ne că cei care sunt în măsură s-o facă, să se îngrijească să aibă acești copii suficiente locuri decente în care să practice sportul, fie el fotbalul, voleiul, baschetul, handbalul sau vreun sport individual, ar trebui să se implice mai mult, așa cum o fac părinții celor de la Champions…

Custom Image

Despre performanțele fetelor și băieților de la ACS Champions, promitem să revenim, la fel cum la fel de mult promitem să revenim la Eco Sport Dome, pentru că e un loc care ne place.

Și unde, cât de curând, ne dorim să se se câmy ”We are the… Champions!”…

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

 

Custom Image

 

Autor - Ovidiu BOICA
19 mai 2024 la 10:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 17 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.