Despre cum unii vor respect dar e greu de înţeles de ce

Bun, de cum ies pe poartă/uşă, o anumită categorie de oameni care se deplasează pe roţi doresc respect de la ceilalţi care nu sunt ca ei. Bicicliştii şi motocicliştii vor respect de la şoferi, şoferii vor respect de la biciclişti şi de la pietoni, pietonii nu ştiu ce respect vor, dar în mod sigur doresc ca măcar trotuarul pe care umblă să fie al lor, nu al bicicliştilor ori al şoferilor sau, mai rău, al trotinetiştilor. Toată lumea vrea respect şi dacă se poate, să nu dea nimic în schimb. Nici măcar respect.

Deci, biciclistul vrea respect. Tu te gândeşti să îi dai asta, că oricum e moca. Apoi păţeşti ceva de genul ăsta:

Mergi undeva, pe unde s-ar putea agăţa harta Sibiului în cui, dacă ţii neapărat să faci asta, să agăţi harta Sibiului într-un cui. Pe o stradă oarecum necirculată (există şi aşa ceva, incredibil). Mergi pe trotuar, că tu eşti dintre nostalgii ăia conspiraţionişti care cred şi susţin că trotuarul e pentru ceva şi carosabilul pentru altceva. Trotuarul e şi el simpatic, dar ca lăţime e de tot plânsul. E din categoria: hai să facem ceva aici cu borduri, ca să zicem că am făcut un trotuar.

Din faţă, PE TROTUAR, vin doi biciclişti adulţi (deci nu din categoria celor faţă de care nu ai pretenţii dacă te gândeşti că părinţii lor ascultau în tinereţe „Mama mi-au furat banana”, strigau la familia dacă sunteţi cu mine, sau dădeau din păr după Andre. Ci din aceia care sunt, cum se spune, pe roatele lor şi la figurat. Vin spre tine şi reduc viteza fix în faţa ta, privindu-te în sensul lui „da’ fă bă loc odată!”. Tu îi faci loc. Apoi te miri cum de şi-au găsit să umble fix pe trotuar când ditamai carosabilul cu două benzi (una pe sens) era destul pentru ei. Poate de dragul de a te face să te dai tu la o parte în faţa elitelor pe două roţi care salvează planeta de benzinarii cei răi şi pietonii cei expiraţi.

Şi atunci, te gândeşti aşa, ca ce chestie vor ăştia respect dacă nu oferă decât aroganţă şi tupeu? Dar îţi aminteşti vag că nu toţi sunt la fel până la urmă şi rămâi cumva optimist. Până data viitoare