Despre cum nu s-a schimbat nimic vreme de 2026 de ani (minimum)

Despre cum nu s-a schimbat nimic vreme de 2026 de ani (minimum)

Tot timpul (serios, chiar tot timpul) mă amuză super materialist-dialecticii pe stil nou care spun că în Biblie „scrie numai prostii”. În fine, ca să susții asta, ori trebuie să ai argumente pe care tu le consideri beton, ori să ai habar zero tăiat de subiect și să nu fi citit nici măcar coperta, ori doar să ai în bagaj o colecție de două-trei lozinci luate de-a moca de la cine știe ce influencer de TV sau de rețele la care te închini la figurat și la propriu. Uite, dacă citești, de exemplu, Noul Testament, realizezi că în materie de comportament uman, individual sau de masă, nu s-au schimbat prea multe din vremea când Mântuitorul făcea minuni în țara lui Israel.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aveam atunci și avem și acum regulamentariști din aceștia care își pierd orice calități umane de dragul paragrafelor, judecându-te după „Lege”, nu adaptându-se la situația reală. Vezi, de exemplu de câte ori Iisus a fost acuzat că vindecă oameni în ziua de Sabbat, zi liberă în care prin lege, NU AVEAI VOIE să faci ceva, nici măcar un bine. Aveau și avem atunci elite (atunci erau cei numiți farisei și cărturari, acum se vede cu ochiul liber cine) preocupate de imaginea și puterea proprie, uitând de menirea lor, care emit judecăți, care pot instiga pentru ceva sau împotriva cuiva, care bagă „strâmbe”, răstălmăcesc realitatea și fac foarte urât atunci când vine cineva și le arată adevăratul chip.

Aveam atunci și avem și acum vânduți pentru 30 de arginți sau alte sume care dau sărutarea trădării. Acum unii sunt ceva mai „evoluați” față de Iuda Iscarioteanul, ei nemaiavând procesele lui de conștiință, considerând că așa a fost bine să procedeze, că totul e permis dacă e în avantajul tău.

Aveam atunci și avem manipularea mulțimilor, ca ele să susțină fix inversul a ceea ce susțineau cu puțin timp înainte. Adică mă întreb, oare câți dintre cei care L-au întâmpinat strigând „Osana! Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului!” au strigat după aceea ca să fie eliberat Baraba tâlharul și ca El „să fie Răstignit!” și „sîngele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!”.

Aveam atunci și avem funcționari care nu și-au ieșit din statutul de funcționari, ca Pilat din Pont. Care deși a fost, administrativ vorbind, un exemplu de corectitudine, nu a evitat să legifereze, prin neimplicare, o nedreptate.

Aveam atunci și avem fake news plătite să fie astfel, ca atunci când aceleași elite de farisei și cărturari au mituit paznicii care au fost martori (pasivi și leșinați) ai Învierii Domnului, pentru să spună că de fapt au venit ucenicii și L-au luat, pentru a susține apoi că Iisus a înviat, nu că Hristos a Înviat.

Ce mai aveam și avem? Un popor necredincios care așteaptă minuni. Credincioși care funcționează în două tabere, cea a zeilor și cea a Domnului, ca în Epistolele Sfântului Apostol Pavel. Oameni pocniți de mândrie chiar și în biserică, precum fariseul. Avem brutalitate de dragul brutalității oferite în loc de argument, (pălmuirea lui Iisus), doar ca să dai bine în ochii șefului, avem răstălmăcirea realității (vezi acuzațiile acelorași „cărturari”) și oameni care nu sunt fără de păcat, dar sunt primii care ridică piatra.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ei, acum serios, chiar scrie numai prostii în Biblie, adică Vechiul și Noul Testament? Mai recitiți.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
27 aprilie 2026 la 19:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 9 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit
acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.08.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
SADU: Va fi demarată cea mai amplă acţiune de cadastru imobiliar
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Interul debutează în deplasare, în noul sezon al Ligii 3. Mediaşul joacă acasă
Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul sezonului 2026/27 al Ligii 3, eşalon în care judeţul Sibiu are...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 10 ore
Biblioteca ASTRA va putea păstra jumătate din banii obținuți din chirii. Ce schimbare a făcut Consiliul Județean Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va putea păstra 50% din veniturile obținute din închirierea spațiilor pe care le are...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă publică, lansat la Biblioteca ASTRA Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a lansat WikiClub ASTRA Sibiu, prezentat drept primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 10 ore
Spitalul Județean Sibiu caută bani de avocat pentru un dosar penal deschis de polițiștii de la Economic. Ce verifică anchetatorii
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu vrea să angajeze servicii juridice specializate în drept penal pentru a fi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
CSC Şelimbăr, încă un transfer de la FC Hermannstadt. ”Călăreţii roşii” acoperă cu un singur jucător posturile unde sufereau
Oficialii grupării sibiene declarau, recent, că urmăresc transferul unui fundaş de bandă şi a unui mijlocaş central, în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Șoferul autobuzului implicat în accidentul din Mediaș, alcoolemie de 1,26 mg/l. A lovit 12 mașini. Patru persoane au ajuns la spital
Polițiștii au oferit noi informații despre accidentul grav produs joi pe strada Mihai Eminescu din Mediaș, în apropierea...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.