Foto: Răzvan NEGRU
O nouă expoziție dedicată istoriei Bisericii Evanghelice din Sibiu va fi vernisată miercuri, 6 mai 2026, de la ora 14:00, la Palatul Brukenthal, în Sala cu Coloane.
Evenimentul este organizat de Muzeul Național Brukenthal, în parteneriat cu Parohia Evanghelică C.A. din Sibiu, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București și Asociația Culturală Hieronymus din Brașov.
Expoziția aduce în atenția publicului cele mai importante descoperiri arheologice realizate în perioada 2018–2020, în cadrul lucrărilor de restaurare a Catedralei Evanghelice. Cercetările au schimbat semnificativ perspectiva asupra istoriei monumentului, evidențiind etape de construcție care se întind pe aproape o mie de ani.

Vizitatorii vor putea vedea vestigii ale bazilicii romanice din secolul al XII-lea, elemente ale bisericii gotice, morminte și cripte cercetate științific, dar și o colecție valoroasă de artefacte, precum monede, inele sau piese de feronerie.
Printre cele mai spectaculoase rezultate ale săpăturilor se numără identificarea planului complet al bazilicii romanice cu trei nave, redescoperirea Lettner-ului — galeria care separa corul de navă, demolată în 1853–1855 —, piatra funerară a lui Matthias Armbruster, de cinci ori primar al Sibiului la începutul secolului al XVI-lea, și cripta, încă intactă, a baronului Samuel von Brukenthal. Au fost recuperate, totodată, aproape 600 de monede datând din secolele XII–XX, care documentează fiecare etapă majoră din istoria monumentului.
Curatorii expoziției sunt dr. Anca Nițoi din partea Muzeului Brukenthal și dr. Daniela Marcu Istrate, coordonatoarea cercetărilor arheologice în cadrul proiectului de restaurare desfășurat între 2018 și 2022. Echipa de specialiști din cadrul proiectului de restaurare a inclus
arheologi, restauratori și experți din cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, Muzeului Județean Satu Mare și Asociației Culturale Hieronymus.
Ștefania VESA
Cosmin Pal
Dumitru CHISELIȚĂ
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Marius MUNTEANU GHIUR
Adrian POPESCU
b.o.n.
Comunicat de presa
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ