Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Bineînţeles că într-o ţară ca România, unde într-un secol se pot schimba patru regimuri, unele dinre ele care se bat cap în cap şi ca ideologie şi ca practică în teren, stabilitatea în materie de toponimii (adică denumiri ale locurilor) este ceva la fel de relativ ca apa caldă de pe la Bucureşti. Deci poţi avea un loc, sau vorba aia, o „locaţie” (cuvânt care înseamnă cu totul altceva decât „loc”, dar na, ceva de-aiurea răspândit şi folosit la nivel de masă, devine în regulă) care, în funcţie de generaţie şi de regimuri, poate avea mai multe denumiri. Lucru care generează şi conflicte între generaţii, pe de o parte tineretul cu „uite bă la proştii ăştia de boşorogi, comunişti expiraţi gen, care habar nu ştiu cum se numeşte AIA”, pe de cealaltă parte ne-tineretul care dacă o viaţă aproape ştiau că la AIA îi spune aşa, apoi aşa îi spune, indiferent de numele actual, pentru că „ce ştiu ăştia născuţi alaltăieri, habar nu au dacă le iei telefonul din mână”.
Mi-a venit ideea asta când mergeam în interes de serviciu pe Dobrun şi am văzut clădirea manutanţei. Dacă spun acum „manuatanţă”, cam toată generaţia născută după ’90 se uită la mine ca la un extraterestru ori omul zăpezilor care, vorba lui Eminescu, deşi vorbesc pe înţeles, ei nu mă pot pricepe. Manutanţă, ce e aia manutanţă? Aşa o ştia lumea. Era locul unde găseai păine bună cu coadă de pe la 6 dimineaţa iar pe la 10 nu mai găseai nimic. A, poate dacă spui „acolo unde a fost Liquid înainte de a lua foc”, atunci poate vei fi mai înţeles. Probabil cea mai interesantă situaţie de schimbare de denumiri este acum la actualuil restaurant „Fain” de pe Bălcescu. Lumea îl ştia de „magazinul universal”. După aia, când a apărut „Dumbrava”, aici era „la Bucuria Copiilor”. După ’90, s-a schimbat în sediu BCR. După BCR a fost nimic o vreme, apoi un Zara. Când s-a mutat Zara, a apărut resuaurantul acesta. Ei, cum îi spune fiecare ca să-l localizeze? Cum face bunicul să se înţeleagă cu nepotul asupra pardon, locaţiei?
La fel e situaţia cu fostele fabrici. Scoate-i din cap omului care a trăit în anii ’70-’80 şi care a mai şi lucrat acolo, că Arsenalul nu mai e Arsenal, adică nu mai e deloc. „Drapelu'” nu mai există şi nici nu se mai ştie ce e, „La Steaua” (Roşie) sunt mai multe lucruri dar mai ales un Carrefour (aici poţi combina: „la Carrefouru de la la Steaua unde a fost Billa”). La Mondex puţini îi spun aşa, denumirea rămânând „7 Noiembrie”.
Direcţia de Cultură şi Muzeul de Artă Contemporană le pui mai uşor pe hartă spunând „la Arta”, la fel cum Teatrul Gong e încă numit „Tineretului”, cu sau fără „unde era Pyramid”. Super Mamma din centru este şi va fi „Agenţia de Voiaj” la fel cum ce o fi acum lângă Agenţia Teatrală (asta a rămas aşa) generaţia noastră o identifică sub denumriea de „La Franzelărie”.
Şi eu, când eram copil, mă uimeam de numele pronunţate de ai mei şi de colegii lor de „ligă”. „La Floaş(u)” era magazinul alimentar „Central”, strada „Donka Simo” era de fapt Maşiniştilor, „Pe Corso” era strada Bălcescu, „La Mohan”, magazinul „Mezeluri brînzeturi”, „Fabrica Elastic(ul)” era IPAS, pardon Compa, şi „Pe Baltă”, strada Dorobanţilor.
Şi noi îţi putem exact spune unde a fost „cantina de la (Liceul) 3”, „Tosca” ce nu era aceeaşi cu Tosca din centru, barul „la Zidul Berlinului”, „la Maternitate”, „Grădina de Vară”, „La Umbreluţe”, „în BTT” sau „în Studenţi” iar tu, generaţia nouă, să te miri la foc automat că „ce tot spune ăsta?”.
Oraşul are denumiri care te zăpăcesc, pentru că fiecare generaţie şi-a lăsat amprenta asupra lor. Valabil în toate oraşele şi cu toate generaţiile.
Nekta Ioana DEDU
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Adrian POPESCU
Neinteresant, de data asta!