Aproape 98 milioane lei pentru rețele inteligente: DEER accelerează digitalizarea distribuției de energie

Aproape 98 milioane lei pentru rețele inteligente: DEER accelerează digitalizarea distribuției de energie

Distribuție Energie Electrică Romania S.A. (DEER) a semnat marti, 31 martie, un important contract de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 97.896.051,52 lei, pentru implementarea proiectului „Modernizare sistem teleconducere DEER. Implementare sistem ADMS”, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă – Prioritatea 4 – Acțiunea 4.5 „Sisteme și rețele inteligente de energie”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul reprezintă o investiție strategică ce vizează modernizarea sistemelor de operare a rețelei de distribuție a energiei electrice prin implementarea unei soluții avansate de tip ADMS (Advanced Distribution Management System), la nivelul întregii arii de responsabilitate a companiei, respectiv în cele 18 județe în care DEER asigură servicii de distribuție.
Prin această investiție, DEER va moderniza și extinde funcționalitățile sistemului SCADA, contribuind la creșterea vizibilității și controlului asupra rețelei, precum și la îmbunătățirea calității serviciilor oferite utilizatorilor.
Implementarea sistemului ADMS aduce beneficii semnificative în contextul tranziției energetice, facilitând integrarea crescută a surselor regenerabile de energie, precum energia solară și eoliană, în rețeaua de distribuție. Totodată, sistemul permite o gestionare mai eficientă a variabilității producției din surse regenerabile, optimizarea fluxurilor de energie și creșterea capacității rețelei de a prelua noi producători.

Mihaela Rodica Suciu, Director General DEER:„Acest proiect reprezintă un pas esențial în procesul de digitalizare a rețelei de distribuție și în transformarea acesteia într-o infrastructură inteligentă, capabilă să răspundă provocărilor tranziției energetice. Prin implementarea sistemului ADMS, creștem semnificativ capacitatea de monitorizare și control a rețelei, îmbunătățim calitatea serviciilor oferite utilizatorilor și susținem integrarea surselor regenerabile.
Investițiile în tehnologie, alături de competența echipei noastre, sunt fundamentale pentru a construi un sistem energetic modern, sigur și sustenabil.” Proiectul contribuie, de asemenea, la creșterea eficienței energetice și la reducerea emisiilor de carbon, susținând obiectivele naționale și europene privind decarbonizarea sectorului energetic. Prin dezvoltarea unor rețele inteligente, capabile să răspundă dinamic cerințelor consumatorilor și prosumatorilor, DEER își consolidează rolul în  transformarea infrastructurii energetice din România.
Valoarea finanțării nerambursabile este compusă din 83.211.643,79 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și 14.684.407,73 lei din bugetul național, prin Programul Dezvoltare Durabilă. Semnarea acestui contract reprezintă un pas esențial în procesul de digitalizare și modernizare a rețelei de distribuție, contribuind la creșterea fiabilității infrastructurii și la furnizarea unor servicii mai eficiente, sigure și adaptate cerințelor viitoare ale
utilizatorilor.

Autor - Comunicat de presa
01 aprilie 2026 la 12:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Nu că ar fi deosebit de frumoase, dar de ce te-ai plimba pe străzile Funarilor și Fântânii?
Pur și simplu o coincidență a făcut ca străzile de care ne ocupăm astăzi să înceapă cu aceeași...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
Mihăileni: Ultimatum de la operatorul de salubrizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 13 ore
RÂU SADULUI: Record de participare în istoria Burduf Challenge
Alergare montană, cea mai bună brânză de burduf, premii şi donaţii, voie bună, târg de produse tradiţionale, proiecte...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Incendiu puternic la Gura Râului. O casă și o anexă au fost distruse de flăcări
Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
”Călăreţii roşii”, victorie în amicalul cu echipa lui Daniel Tătar. Cinci goluri, tot atâţia marcatori
Echipa din Şelimbăr s-a impus, sâmbătă, cu 5-2 la Blaj, pe terenul echipei din Liga 3 pregătită de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Turiști blocați în telecabina de la Bâlea după o defecțiune tehnică
Mai mulți turiști au rămas blocați, sâmbătă, în telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 15 ore
Unicitatea Școlii de Vară de la Sâmbăta de Sus: inițiativa Mitropoliei Ardealului pentru formarea profesorilor de Religie din România
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Gris are nevoie de ajutor. O familie din Sibiu strânge fonduri pentru tratamentul pisicii
O familie din Sibiu a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a-și salva pisica, Gris, diagnosticată...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 17 ore
Mănăstirea Măgura-Jina și-a sărbătorit hramul închinat icoanei „Prodromița”
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, din județul Sibiu, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, dedicat icoanei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Lucrările la Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești au ajuns la aproape 15%
Lucrările la Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
67 de copii aflați în grija DGASPC Sibiu se bucură de o vacanță la mare
Un număr de 67 de copii aflați în sistemul de protecție al Direcției Generale de Asistență Socială și...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
RACOVIŢA: Valea Lupului a fost electrificată
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.