De la Biden la Iohannis. Maia Sandu vine iar la Bucureşti

Acasa >

Articol

Președintele României, Klaus Iohannis, o va primi joi, 23 februarie, la Palatul Cotroceni, pe președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care va veni într-o vizită de lucru în țara noastră la invitația Președintelui României, transmite presidency.ro.
În cadrul discuțiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe inițiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, cu beneficii reale și concrete pentru cetățenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul și sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Anterior, Maia Sandu s-a întâlnit la Varșovia cu preşedintele Joe Biden, unde a discutat cu despre consecințele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova și despre "eforturile noastre de a menține pacea și ordinea publică în țară", tramnsmite Preşidinţia Republicii Moldova.
"I-am transmis Președintelui Biden că moldovenii își doresc să rămână parte a lumii libere, să trăiască în siguranță și să-și realizeze visul de a adera la Uniunea Europeană și i-am mulțumit pentru sprijinul important oferit de către SUA pentru dezvoltarea economică și transformarea democratică a țării noastre”, a spus Sandu.
Maia Sandu a mai menţionat că moldovenii sunt recunoscători SUA "pentru ajutorul oferit de către Guvernul SUA în ultimul an în vederea depășirii crizei energetice. Acest lucru ne-a permis să oferim compensații cetățenilor cu venituri mici pentru a putea face față mai ușor prețurilor crescute la resursele energetice. Mizăm în continuare pe susținerea guvernului american în efortul nostru de diversificare a surselor de energie și de consolidare a securității energetice”. 

22 februarie 2023 la 14:21

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Adrian POPESCU
acum 11 ore
Bujorul românesc purtat cu evlavie la ceremonia din Cimitirul Veteranilor din Dumbrava Sibiului
Acum când războiul a revenit în Europa, chiar aproape de granițele noastre, conștientiză și respectăm parcă mai mult...
Uncategorized
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
Ministrul Culturii despre vizita de două zile de la Sibiu
La finele vizitei de lucru în județul Sibiu, ministerul Culturii, Natalia Intotero, avea să concluzioneze următoarele: ”În prima...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 zile
Cum să îți optimizezi dieta pentru rezultate maxime în pierderea în greutate
Găsirea unei diete eficiente pentru pierderea în greutate poate părea o provocare. În ciuda abundenței de informații disponibile,...
Publicitate
6 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 săptămână
Bronz internațional pentru ACS Champions Sibiu la Cornacchia World Cup 2025
”Panterele” au câștigat totul în grupă, fără set pierdut, iar în semifinale au pierdut dramatic în fața echipei...
Actualitate
3 min de citit