Daniela Cîmpean îl contrazice pe premierul Ciolacu în cazul proiectului de 300 de milioane de euro pentru noul spital de la Sibiu: ”Nu avem cunoștință de un astfel de proiect!”

Daniela Cîmpean îl contrazice pe premierul Ciolacu în cazul proiectului de 300 de milioane de euro pentru noul spital de la Sibiu: ”Nu avem cunoștință de un astfel de proiect!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consiliul Județean Sibiu informează, printr-un comunicat de presă, că ”nu are cunoștință” de existența unui proiect pentru noul Spital Clinic de Urgență la Sibiu în valoare de 300 de milioane de euro, așa cum afirmase, la mijlocul acestei săptămâni, premierul Marcel Ciolacu.

”Singurul proiect cunoscut de noi este cel care a parcurs toate etapele pentru a putea începe lucrările de construire, bineînțeles, după obținerea finanțării”, transmite Consiliul Județean, susținând că, dacă proiectul acestuia ”ar fi fost acceptat la finanțare în programele anterioare”, lucrările la noul spital de la Sibiu ar fi putut fi demarate încă de acum un an, iar corpurile de clădire ar fi fost aproape în întregime construite.

”Dacă proiectul ar fi fost acceptat la finanțare în programele anterioare, lucrările puteau fi demarate din luna iunie 2023 și, la acest moment, ar fi fost aproape finalizată partea de construcție a corpurilor de clădire. Astfel, am fi avut cel mai avansat stadiu al lucrărilor de construire a unui spital integral, nu a unui corp de clădire/secție medicală /spital monospecialitate, cum este cazul celor amintite de domnul premier”, se mai arată în comunicatul respectiv.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Investiții în toate cele trei spitale aflate în subordinea Consiliului Județean

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean, susține că în toate cele trei unități spitalicești aflate în subordinea acestuia sunt deja derulate, iar pentru obținerea finanțării construirii noului spital, instituția pe care o conduce ”a urmărit toate liniile de finanțare din fonduri nerambursabile”.

”Subliniez că astfel de învestiții au fost deja derulate în cele trei spitale aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu.

Pentru obținerea finanțării, Consiliul Județean Sibiu a urmărit toate liniile de finanțare din fonduri nerambursabile, iar în acest moment parcurgem etapele stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/2024 pentru aprobarea «Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești»”, susține președintele Cîmpean, adăugând că, pentru a realiza în integralitate noul spital, CJ-ul a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) observații la Normele de finanțare, pentru a permite asocierea UAT-urilor în vederea construirii de noi unități spitalicești.

”În esență, această propunere este menită să asigure construirea «Pediatriei» în cadrul noului Spital, prin cooptarea Primăriei Municipiului Sibiu ca partener în proiect”, spune Daniela Cîmpean.

 

Urmează ”Avizul de oportunitate”, apoi ”Cererea de finanțare”

 

Următorul pas în vederea construirii la Sibiu a noului spital, mai susține Daniela Cîmpean, este acela de a solicita Ministerului Sănătății ”Avizul de oportunitate”.

”Conform calendarului reglementat prin OUG 29/2024, Consiliul Județean Sibiu va solicita Ministerului Sănătății,în zilele următoare, «Avizul de oportunitate», etapă obligatorie ce precedă depunerea Cererii de finanțare.

Urmărim totodată apariția  Ghidului de finanțare ce urmează să fie emis de MIPE pentru a putea formula Cererea de finanțare, în conformitate cu condițiile cuprinse în acesta”, se mai arată în comunicatul de presă respectiv.

 

Cîmpean: ”Un spital «normal» este cel în care pacienții nu sunt purtați cu targa sau cu ambulanțele de la un pavilion la celălalt”

 

”Nu cunoaștem argumentele care au stat la baza acestei afirmații însă, cunoaștem studiile de specialitate care au dat dimensiunea proiectului realizat de Consiliul Județean Sibiu.

Aceste studii au în vedere  gradul de ocupare al tuturor secțiilor, urmărit pe durata mai multor ani, previziuni privind evoluția patologiilor medicale ale pacienților din județul Sibiu, aplicând totodată toate normele ce reglementează activitatea medicală (spații alocate per pacient, circuite sanitare, norme ISU etc).

Domnia sa invocă totodată termenul de ”normalitate” în privința dimensionării proiectelor, oferind exemplele altor administrații. Consider că ”normalitatea” este dată de condițiile concrete în care se află fiecare sistem județean de sănătate. Consider că un spital ”normal” este cel în care pacienții nu sunt purtați cu targa sau cu ambulanțele de la un pavilion la celălalt, in diverse locații din oraș, în care activitatea nu se desfășoară în clădiri ridicate în urmă cu aproape 170 de ani și care nu permit intervenții structurale majore pentru amenajarea de circuite medicale și adaptarea la normele actuale de securitate la incendiu, pe motiv că sunt încadrate drept monument istoric sau sunt amplasate în zonă de protecție istorică”, a mai spus Cîmpean, cu referire la afirmația premierului Ciolacu conform căreia ”noul proiect” este ”adaptat la nevoie regiunii”.

Custom Image

Tocmai pentru a evita situațiile în care pacienții sunt plimbați cu targa sau ambulanța dintr-un pavilion într-altul ori în diferite locații din oraș, Consiliul Județean a luat decizia de a construi un spital care să reunească sub acoperișul său toate secțiile.

”Din aceste considerente am apreciat a fi oportun să construim un spital nou, care să aducă în aceeași locație toate specializările medicale din SCJUS (n.a. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, nu doar parte din ele.

Un spital mai mic ar presupune o clădire pentru doar câteva secții care ar fi duse într-o altă locație, ceea ce ar presupune ca o parte dintre secții să rămână în clădirile vechi, având în continuare circuite nealiniate noilor norme și imposibil de autorizat ISU, iar  secțiile care ar fi urmat să fie mutate în noua clădire ar fi funcționat la o distanță considerabil mai mare față de vechea locație, ceea ce ar fi accentuat disfuncționalitățile curente, generate de amplasarea unor secții în mai multe zone ale orașului”, adaugă Daniela Cîmpean, susținând în încheiere că ”astfel de situații nu se regăsesc în județele în care spitalele funcționează în clădiri relativ mai noi, neamplasate în zone de protecție istorică și la care s-au putut adaugă  etaje sau corpuri noi. Faptul că premierul anunță că sibienii vor avea finanțare pentru un nou spital este îmbucurător, întrucât o astfel de investiție are nevoie de toată susținerea Guvernului, nicio administrație publică din România neavând capacitatea financiară de realiza o unitate medicală care să acopere nevoile unui județ”.

 

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
01 august 2024 la 17:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.