Dani Coman, la revenirea în funcția de președinte executiv al AFC Hermannstadt: ”Voi lupta pentru a recâștiga cele 9 puncte, pentru că sunt câștigate pe teren, sunt muncite”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Am revenit la fel de entuziast ca şi prima dată. Îmi doresc să facem performanţă în continuare, aşa cum am făcut şi prima dată când am venit la Sibiu. Ne-am îndeplinit un obiectiv, acela de a promova această echipă. Acum, echipa a revenit la Sibiu, pe un stadion extraordinar de frumos, care este o mare realizare pentru oraş şi pentru întreg fotbalul românesc. Mă bucur că fac parte din acest proiect şi sper să facem performanţă în continuare. A fost un moment, atunci când s-au pierdut cele 9 puncte, în care am zis că, indiferent de ofertele pe care le-am avut, îmi doresc să revin să lupt alături de colegii mei pentru a recâştiga cele 9 puncte pentru că sunt câştigate pe teren, sunt muncite”, a declarat Coman, într-un interviu pentru canalul de YouTube al clubului sibian.

Oficialul lui Hermannstadt a recunoscut însă că, în România, clubul a pierdut cam tot ce se putea pierde în această speță.

”Din păcate nu suntem în cel mai favorabil moment în acest proces. Dar vom lupta pentru a le recâştiga şi pentru a reveni acolo unde cred că FC Hermannstadt a demonstrat că îi este locul, în prima parte a clasamentului. Printre obiectivele pe care le-am gândit la revenirea mea este acela de a recâştiga punctele. Din păcate, în România am pierdut cam tot ce se putea pierde, ne vom lupta la TAS pentru a demonstra că ar trebui să primeze criteriul sportiv. Ştiu exact ce s-a întâmplat, nu putem da vina pe cineva, dar mult mai important este ce vom face de acum încolo şi cum ne vom apăra la TAS. Vom lupta cu toate resursele necesare pentru a recâştiga punctele şi sper că ăsta să fie un prim pas, pentru că această echipă a luptat pe teren şi merită ca punctele să rămână aici. Ar fi păcat ca aceste puncte să se piardă la comisii. Şansele pleacă de la 20%, dar sperăm că la finalul procesului să fim învingători”, a adăugat Coman.

Preşedintele clubului sibian a adăugat că un alt obiectiv al său este prelungirea contractului antrenorului Marius Măldărăşanu.

”Un alt obiectiv pentru mine este acela de a-i prelungi contractul lui Măldărăşanu, care a demonstrat că este un antrenor foarte bun. Au avut performanţă deosebită prin promovarea echipei şi prin rezultate extrem de bune în prima ligă. Îmi doresc foarte mult să continuăm mulţi ani de acum încolo şi să avem performanţe în continuare”, a mai spus Coman.

Echipa pregătită de Marius Măldărăşanu ocupă în acest moment locul 9 în clasamentul Superligii, după ce FC Hermannstadt a fost sancţionată cu deducerea a 9 puncte, conform hotărârii Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor la mijlocul lunii decembrie 2022.

26 ianuarie 2023 la 13:49

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Oina – sportul național, continuă să aducă rezultate, la Turnu Roșu
Echipa de oină – băieți a Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din comuna Turnu Roșu a câștigat locul II...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Șelimbărul câștigă sub Pietricica după ce era condus la pauză. ”Călăreții roșii” sunt la mâna lor pentru salvarea de baraj
Echipa lui Neluțu Luca s-a impus cu 2-1, la Piatra Neamț, după ce la pauză Ceahlăul avea 1-0....
Sport
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit