Cum să aven grijă de sănătate în perioadele de caniculă

Interviu cu dr. Lavinia Danciu,medic primar pneumolog, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

În sezonul cald, perioadele caniculare pot genera efecte negative pentru sănătatea tuturor, anumite categorii de populație, precum bolnavii cronici, fiind și mai afectate. Ce putem face pentru a preveni crizele provocate la nivel respirator de temperaturile foarte ridicate și cum putem face față mai ușor caniculei, ne spune doamna doctor Lavinia Danciu, medic primar pneumolog, Director Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

1) Cum afectează temperaturile caniculare persoanele cu afecțiuni pulmonare?

“Temperaturile ridicate și, în special, canicula, afectează atât persoanele sănătoase, cât mai ales copiii, vârstnicii, pacienții cu probleme respiratorii și cardiace. La aceștia se pot accentua fenomenele de insuficiență respiratorie. Ei pot resimți lipsă de aer la temperaturi la care un om sănătos nu ar avea probleme, motiv pentru care vor avea nevoie de medicație corespunzătoare, de posibile creșteri ale dozelor și, eventual, de asistență medicală. Din aceste considerente, pacienții cu afecțiuni respiratorii cronice sunt sfătuiți să își urmeze cât mai corect tratamentul pe care îl au pentru bolile respiratorii. În special, în perioadele de căldură, cei care au medicație inhalatorie și cei care au oxigenoterapie la domiciliu sunt sfătuiți să folosească tratamentul exact așa cum le-a fost recomandat”.

 

2) Având în vedere că pacienții cu insuficiență respiratorie sunt direct afectați de temperaturile ridicate, ce măsuri de protecție le recomandați, mai ales celor oxigenodependenți?

Bineînțeles, dacă este posibil, acești pacienți vor evita deplasarea în perioadele cu temperaturi foarte mari. Deci deplasările și ieșitul din casă se vor face dimineața, pe răcoare, de preferință până la ora 10 și, eventual, seara, după ora 20. De asemenea, vor evita aglomerațiile, unde temperatura este mai ridicată. Vor evita să meargă în zone lipsite de vegetație, cu mult beton, întrucât acolo disconfortul termic este și mai mare față de ceea ce se înregistrează în mod oficial în termometre. De asemenea, este recomandabil să nu plece fără o sticlă de apă la ei, deoarece este foarte importantă hidratarea corectă în perioada de caniculă. Este bine să purtăm haine subțiri, din materiale naturale mai largi, care să nu se lipească de corp și să nu favorizeze transpirația, pentru că există riscul să răcim. În plus, pe cap trebuie să purtăm pălării – se recomandă ca atât pălăria, cât și hainele să fie de culori deschise.

 

3) Care sunt semnele si simptomele care pot avertiza asupra incapacitătii organismului de a se adapta caniculei?

Semnele că nu ne adaptăm la caniculă sau, și mai rău, că am făcut deja insolație, sunt senzația de slăbiciune nejustificată, dureri musculare, frisoane, creșterea temperaturii, uscăciunea gurii, durerile de cap.

 

4) Cum trebuie folosit aerul condiționat în mod corect, astfel încât să nu ne afecteze sănătatea? Ce diferență optimă de temperatură ar trebui să fie între spațiile unde se utilizează aer condiționat și mediul de afară?

În perioadele caniculare toți avem tendința să folosim aerul condiționat. Acesta, desigur, este util, dar, dacă vom face în casă 18 grade și vom ieși afară la 30 de grade, organismul va suferi un șoc termic. Deci aerul condiționat trebuie reglat în așa fel încât în interior temperatura să fie în jur de 23 de grade. Atunci, diferențele de temperatură nu vor fi așa de mari. Putem, eventual, să bem mai multe lichide și să încercăm să ne răcorim stropindu-ne fața sau mâinile cu apă rece.

 

5) Ce alte modalități de răcorire a organismului sunt recomandate pe timp de caniculă, astfel încât să nu pună probleme la nivelul sănătății?

Ca să nu folosim aerul condiționat putem apela la măsurile la care recurgeau oamenii din cele mai vechi timpuri – se aerisește casa foarte bine doar dimineața, doar pe răcoare. După ce aerisim camerele, închidem geamurile și încercăm să le acoperim cu draperii, cu storuri, astfel încât în casă să fie cât mai întuneric și astfel se va menține și temperatura mai scăzută. De asemenea, putem introduce de seara în congelator o sticlă cu apă (nu o umplem, ca să nu crape), după care, a doua zi, o scoatem și o punem în cameră într-un vas. În momentul în care apa aceea din sticlă va începe să se topească, va răcori încăperea. Și ventilatoarele sunt, de asemenea, foarte utile.

 

6) Cum putem preveni crizele provocate la nivel respirator de temperaturile foarte ridicate?

Din nou, măsurile cele mai importante sunt de prevenție – deci, hidratarea, evitarea expunerii pe timp îndelungat la căldură. De asemenea, vom evita să facem diverse activități casnice pe afară, după ora 10 – lucru valabil mai ales pentru pacienții vârstnici, cu afecțiuni pulmonare cronice, deci vom încerca să facem ceea ce avem de făcut dimineața, în momentul când este răcoare. Și prepararea mâncării este recomandabil să fie făcută seara, cât mai târziu sau dimineața, foarte devreme, ca să putem apoi aerisi și răcori încăperile din casă.

 

7) Ce recomandări generale aveți pentru populație ca să aibă parte de o stare de sănătate bună și în perioadele cu temperaturi foarte ridicate?

În general, dacă trebuie neapărat să ieșim, să o facem în intervalul orar pe care l-am spus deja – dimineața până la ora 10 sau seara, după ora 20, să bem suficiente lichide, să încercăm să nu consumăm alcool în perioadele călduroase (pentru că poate determina o deshidratare suplimentară) și, de asemenea, este foarte bine să consumăm în perioadele caniculare apă cu lămâie, precum și fructe, întrucât conțin cantități mari de apă.

26 iunie 2025 la 16:44
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 minute
Cum stă Sibiul la capitolul toalete publice. De la “istorice”, la cabine temporare
Sibienii şi turiștii sunt în perioada aceasta, atraşi şi mai mult de zona Centrului. Pentru că e vară,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 13 minute
În Piaţa Mică, ultimul răcnet în materie de digi-relaxare a devenit răcnet de ciudă
Nu am înţeles nici atunci, nici acum, rostul amplasării unor bănci "solare" undeva, oriunde, în spaţiul public deschis....
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
VIDEO: Scandal cu amenințări, în centrul Sibiului. Două familii rivale și-au tranșat problemele în stradă
Joi, în jurul amiezii, locuitorii și trecătorii de pe strada Fabricii au avut parte de câteva scene violente....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Comportare remarcabilă a sibiencelor de la ACS Champions cu naționala României la Balcaniada de Beach Volley U18
Cătălina Vasilescu și Draga Savu s-au clasat pe locul al patrulea în competiția desfășurată în perioada 18-22 iunie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, în muzeu sau ne distrăm la spectacolele FITS
Se apropie din nou un weekend plin de evenimente în Sibiu. Străzile, piețele, instituțiile de cultură din oraș...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Măgura câștigă apelul împotriva handbalistei care joacă în Liga Florilor cu capul acoperit. Congoleza e bună de plată
Comisia de Apel din cadrul Federației Române de Handbal o obligă pe congoleza Fanta Diagouraga la plata a...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Cetatea de la Tălmaciu, redată vizibilităţii prin grija unor oameni iubitori ai locului
Un loc abandonat, deşi putea fi un punct de atracţie al Tălmaciului. O ruină de cetate care nici...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2025 SIBIU, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Călătoria Parentală: sprijin și educație pentru o familie sănătoasă” pentru părinții și viitorii părinți din Sibiu
Asociația De Poveste a anunțat, joi, lansarea proiectului "Călătoria Parentală: sprijin și educație pentru o familie sănătoasă", dedicat...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
Din nou dezinsecție împotriva țânțarilor. La începutul săptămânii viitoare
Primăria Municipiului Sibiu anunţă că luni, 30 iunie și marți, 1 iulie, se va face o nouă dezinsecție...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Începe ASTRA Adolescent 2025
Cea de-a cincea ediție a programului de vară "ASTRA Adolescent” debutează în prima zi a lunii iulie 2025,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Anevrism de aortă abdominală fisurat, operatţie reuşită la Spitalul Judeţean
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a anunţat că un bărbat de 52 de ani, cu domiciliul în...
Actualitate
2 min de citit