Cu acul în mână, Oara lu’ Pușcășel din Poiana Sibiului își coase nemurirea în ia de Mărginime

Cu acul în mână, Oara lu’ Pușcășel din Poiana Sibiului își coase nemurirea în ia de Mărginime

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu povestește pe pagina sa de socializare despre ˝Oara lu´Pușcășel˝, din Poiana Sibiului. ˝Am găsit-o cu „zor” de lucru, așa cum este de peste 70 de ani, de când mama i-a pus acul în mână și, fără să știe, i-a deschis calea spre lumea largă, dar și către oameni cărora le va fi imposibil să-i uite priceperea. Oara lu’ Pușcășel din Poiana Sibiului are titlul de „tezaur uman viu” și este mărturia unei lumi care se încăpățânează să trăiască˝- spune Daniela Cîmpean într-un episod pe care îl semnează în seria Sibiu, Oameni și locuri de poveste.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În toamnă va împlini 80 de ani, iar primul lucru pe care îl face femeia, deosebit de vioaie la vorbă și cusut, este să mă lămurească în privința numelui: „Mă cheamă Maria Ciucă, însă lumea mă știe după numele de copilă: Oara lu’ Pușcășel. Bunicii și străbunicii din partea mamei au fost polițiști cu pușcă și, cum erau mai mici de statură, lumea le-a spus «Pușcășel».”

Cunoscuta cusătoreasă din Mărginimea Sibiului se lasă ușor descusută. Îmi vorbește despre primele amintiri pe acest pământ: „Pe mama o știu cu acul în mână, iar pe tata, tot pe fugă. În 1948, comuniștii l-au condamnat la închisoare pentru că era chiabur și i-au confiscat casa din Turda. Avea magazine și autobuze, era un om priceput în afaceri. A evadat de la Penitenciarul Aiud; câteva luni nimeni nu a știut de el. Mai apărea rar pe la o soră de-a lui din Rod, unde primea mâncare și haine. Până la urmă, l-au prins și a făcut 11 ani de închisoare.”

În acele vremuri, un părinte în pușcărie era un stigmat pentru oricine dorea să facă școală sau să se angajeze. „M-au primit doar la școala de cooperație din Alba Iulia, după ce am fost refuzată de liceul din Deva din cauza «originii nesănătoase». Până la urmă, școala am terminat-o la Orăștie, cu ajutorul unei rude îndepărtate care m-a înscris într-o clasă formată din 30 de fete crescute la orfelinat.”

Meșteșugul acului, al aței negre și al pânzei de nea l-a deprins de la cea care i-a dat viață: „Mama și-a cusut prima ie când era în clasa întâi. Eu, la șapte ani, am cusut un fileu (dantelă – n.r.) de lampă, pe care l-am vândut. Atunci am început să fac și eu un ban în casă, deși se plătea foarte puțin. Îmi amintesc că lucrai cu acul o săptămână întreagă și primeai cât pentru o feldără de cucuruz.”

Studiile în domeniul cooperației o ajută să ajungă vânzătoare la Daia Română. Aici îl cunoaște pe fiul primarului, care avea să-i devină soț. „Amândoi am ajuns să lucrăm la Cooperativa de consum din Poiana Sibiului, pe partea de achiziții și evidență a mărfii. Trăiam doar din ce coseam, iar salariile le puneam la CEC. Așa am strâns bani de casă.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La pensie a ajuns din poziția de contabil-șef al Primăriei Poiana Sibiului. Soțul i s-a prăpădit, însă i-au rămas alături cei trei copii și șapte nepoți. Pe toți îi iubește egal și îi îmbracă în strai românesc la fiecare sărbătoare. „Încă nu le-am pus la locul lor, le mai las să respire”, spune femeia, arătând spre o duzină de costume populare așternute în camera de dinainte. Au fost purtate nu demult de cei pe care-i iubește și le duce dorul.

În casa celei devenite „tezaur uman viu” înveți cuvinte vechi, însă foarte noi pentru majoritatea celor ce-i trec pragul. „Ciupag”, „pupejoare”, „cipcă cu suveică”, „floare de 13 muscuță”, „ciocănel” sau „beată” sunt termeni care fac referire la cusăturile de pe ia de Mărginime, cea care a traversat lumea aceasta mare. „Am cusături din America până în Japonia. Mult am cusut, mult am și umblat”, mai spune Maria Ciucă, devenită în anul 2022 tezaur uman viu prin susținerea Muzeului ASTRA. „M-au sunat să-mi spună că dosarul mi-a fost aprobat la București. Erau bucuroși că am fost singura care a obținut voturile tuturor.”

Să coși o ie, o șurță, o fustă sau o chimeșă nu-i de ici-colo. Nu-ți trebuie doar răbdare și talent, ci și ajutor de Sus. „Io vă spui drept: când cos, mă rog. Zic de 33 de ori o rugăciune către Maica Domnului, de 24 de ori pe cea către Domnul Iisus și de 14 ori pe cea către Sfânta Cruce. Și tot așa, iar câteodată mă prinde noaptea, pe la unu sau doi, cu acul în mână.”

Alături are un album cu imagini de la numeroasele festivaluri și târguri meșteșugărești la care a participat. Sunt amestecate cu cele în care îi apar copiii și nepoții. Chiar și Petre Roman: „Aici e copila mea, Roxana, cu Petre Roman și Corneliu Bucur, fostul director de la Muzeul ASTRA. Doamne, ce se mai minuna domnul Roman de straiele copilei!”

În urmă cu câteva săptămâni, Maria Ciucă a primit titlul de „Cetățean de onoare al comunei Poiana Sibiului”, în fața a sute de oameni, mulți dintre ei tineri. Lor le trimite un gând: „Să aibă ambiție și să lucreze. Munca-i sfântă!”

În casa aflată nu departe de vechea biserică din lemn, Oara lu’ Pușcășel își coase nemurirea cu ață neagră și aurie. Împunge pânza albă, murmurând rugăciuni în care cuvintele „familie” și „copiii” apar cel mai des. Poartă în gând seninul omului are împrumută din răbdarea sfinților la care se roagă.

Mi-a spus că nu cere nimic de la Dumnezeu, pentru că deja fiecare a primit pe acest pământ ceea ce i-a fost hărăzit. Știe că va sta cu acul în mână până când Cel de Sus va decide că vrea să o cunoască personal.

˝În Poiana Sibiului este liniște, iar în fața casei Mariei Ciucă un câine masiv stă de strajă. Îi este recunoscător noii sale stăpâne că l-a luat de pe stradă și l-a hrănit.

Este primăvară și mult soare pentru noi toți, aici, în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!˝, scrie Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Autor - Răzvan NEGRU
13 mai 2026 la 19:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
De ce bulevardul Vasile Milea se numește Vasile Milea? De la o inițiativă „revoluționară” de atunci, la actualele încercări de schimbare a numelui
Urmele fiecărei epoci sau regim se reflectă, printre altele, cel puțin în România, și în denumirile străzilor. La...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Ionuţ Buzean, nemulţumit de serie: “În afară de Sibiu, toate deplasările trebuie să le facem cu o zi înainte”. Ce obiective are Mediaşul pentru noul sezon al Ligii 3
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Interul se mută pe “Municipal”. Teodor Birţ: “Avem nevoie de forţă şi de experienţă de la mijloc în sus”. Doi fundaşi cu peste 500 de meciuri în Superligă asigură stabilitatea
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 12 ore
Și-a vândut mașina pentru o carte. Povestea fostei experte bancare care și-a regăsit echilibrul în lumea „păsărarilor”
Vine din Rotunda de Olt și mai toată viața i-a fost precum o cursă. A plecat de la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Interul transferă un internaţional de juniori de la vicecampioana României
Echipa sibiană îşi completează lotul cu un mijlocaş ”număr 10” de 21 de ani. Matei Moraru ajunge la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
SADU: Traseul Mocăniţei este aproape gata de inaugurare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 16 ore
Adrian Bibu confirmă demisia din Consiliul Local Sibiu | Surse: Emanuel Curtman, îi ia locul
UPDATE 2 PNL Sibiu a transmis, după anunțul demisiei lui Adrian Bibu din Consiliul Local al Municipiului Sibiu,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 16 ore
DEER simplifică programarea intervențiilor la contoare. Consumatorii pot face programarea online
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) pune la dispoziția consumatorilor, din luna august 2026, o soluție digitală pentru programarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Bazar caritabil la Cisnădioara pentru copiii de la Hospice Carl Wolff. Toți banii strânși vor fi donați centrului
Un bazar caritabil pentru sprijinirea copiilor de la Hospice Carl Wolff din Sibiu va avea loc sâmbătă, 29...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 20 ore
Fosta Mănăstire a Ursulinelor, scoasă la vânzare. Primăria Sibiu propune să nu își exercite dreptul de preemțiune
Primăria Municipiului Sibiu propune neexercitarea dreptului de preemțiune pentru achiziționarea imobilului istoric al fostei Mănăstiri a Ursulinelor. Proprietatea...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Seară de muzică în Piața Mică. Tinerii din Elijah Orchestra urcă pe scenă
Copiii și tinerii muzicieni formați în cadrul Școlii de Muzică Elijah vor susține joi, 27 august, de la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 20 ore
15 tineri din Rășinari învață la Ocna Sibiului cum să se implice în comunitate
Un grup de 15 tineri voluntari ai Centrului de Tineret Rășinari participă, în această săptămână, la tabăra interactivă...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.