CSU Sibiu, la un meci distanță de calificarea în turul următor după cele două victorii de-acasă, cu Galațiul. Pipkins a strălucit de fiecare dată

”Galben-albaștrii” au câștigat ambele meciuri disputate în Sala ”Transilvania”, joi și sâmbătă, astfel că mai au nevoie de un succes pentru a continua lupta pentru câștigarea play-out-ului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Joi, în primul duel al întâlnirii cu echipa lui Florin Nini, CSU s-a impus cu 93-81, iar două zile mai târziu, cu 96-86.

Cele două echipe se vor afla din nou față în față miercuri, la Galați. Dacă se va impune echipa din localitatea de pe malurile Dunării, al patrulea meci se va disputat tot acolo, iar dacă și de data asta va câștiga Galațiul, calificarea se va decide la Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Jalon Pipkins a fost cel mai bun jucător de pe teren de fiecare dată, cu 30, respectiv 31 de puncte.

 

Baschetbaliștii sibieni continuă seria pozitivă în campionat, ajungând la un bilanț de 10/2 în ultimele 12 meciuri. Jucătorii lui Tomas Rinkevicius s-au impus în ambele jocuri de la debutul în play-out, joi și sâmbătă, la 12, respectiv 10 puncte, iar acum mai au nevoie de un succes pentru a intra în lupta pentru o clasare pe unul din locurile 9-12.

Ahmad Rand a dat startul show-ului cu un dunk, apoi Colak a înscris primele lui cinci puncte, inclusiv cu o aruncare din spatele semicercului, iar Rand, care și-a înjumătățit ”liberele”, și Zetos, cu un lay-up, a dus scorul la 10-0.

Gălățenii au inaugurat tabela în dreptul lor după aproape 4 minute de la debutul jocului, prin Morgan, apoi Rand a mai ridicat o dată pulsul tribunelor, cu încă un dunk de senzație, iar Pipkins și Colak, de la linia de ”libere”, au dus-o pe CSU la +13 (15-2).

Jucătorii lui Florin Nini au înjumătățit ecartul până la finalul primei perioade, câștigată de CSU cu 20-14.

 

Pipkins a inaugurat tabela în actul secund, iar Rand a punctat din spatele arcului de cerc (25-14). Pipkins și din nou Rand au mărit ecartul la 14 lungimi (28-14). Diferența de pe tabelă a crescut și mai mult (34-17). Galațiul a replicat timid, cu un parțial de 5-0, dar Adamovic cu o triplă și Pipkins cu sută la sută de la linia de ”libere” după un fault pe o aruncare de la distanță a fixat diferența de pe tabelă la 18 puncte (42-24), pentru ca CSU să conducă la pauza mare cu 50-33, după ce câștigase și sfertul doi cu 30-19.

 

Eforturile vizitatorilor de a intra în joc m-au prea avut succes. Majtorovic a înscris primele puncte, iar Morgan a punctat de-afară, dar nici sibienii n-au stat degeaba. Pratt a răspuns cu o triplă, iar Zetos și-a transformat ”liberele”. Morgan a mai înscris o dată de la distanță, însă Pipkins a venit și el cu alte 11 puncte, inclusiv două serii complete de la linia de 5,85 metri și un dunk spectaculos și un coș de la distanță, iar cu 4 minute înainte de ultima pauză ecartul era acum de +23 (68-45).

Calenic și Ciotlăuș au replicat, dar Adamovic a venit cu două triple la rând (74-51), apoi a marcat și Pratt de-afară, pentru ca Vlaicu Popa să stabilească rezultatul înaintea ultimelor 10 minute de la linia de ”libere” (77-55).

 

Gălățenii nu mai aveau cum să pună în pericol victoria lui CSU, așa că ”galben-albaștrii” au luat piciorul de pe accelerație în actul decisiv. Cu 135 de secunde înainte de final, ecartul era de douăzeci de puncte, pe final oaspeții reușind să îl înjumătățească, echipa lui Tomas Rinkevicius impunându-se cu 96-86.

 

Meciul trei al întâlnirii va avea loc la Galați, la mijlocul săptămânii trecute, iar dacă vor obține încă o victorie, ”galben-albaștrii” vor obține calificarea în bătălia pentru locurile 9-12, unde cel mai probabil va da peste CSM Tg. Mureș. Apoi, dacă vor trece și de mureșeni, sibienii vor juca pentru locurile 9-10 cu învingătoarea dintre Dinamo și SCM Timișoara.

 

Jalon Pipkins, MVP-ul meciului

 

Amwericanul lui CSU a fost și de data aceasta cel mai bun jucător de pe teren, cu 31 de puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive și o intercepție, pentru un indice al eficienței de 30.

Filip Adamovic a înscris 20 de puncte, completându-și evoluția cu 4 recuperări, 5 assist-uri și 3 intercepții, indice al eficienței de 25.

Pentru BC CSU Sibiu au mai evoluat Anastasios Zetos (13 puncte, 4 recuperări, două pase decisive, o intercepție), Mateo Colak (10 puncte, 5 recuperări, două intercepții), Ahmad Rand (10 puncte, 4 recuperări, o pasă decisivă, o intercepție), Monyea Pratt (10 puncte, 5 recuperări, 5 assist-uri și 3 intercepții), Elias Drăgan (două puncte), Erik Sledinski, Luca Otgon și Daniel Banciu.

De la oaspeți s-au remarcat Coitlăuș (18 puncte), Morgan și Axinte (câte 16).

 

Foto: Vali MACREA

 

 

 

 

Autor
04 mai 2025 la 16:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
După 3 ani de conflict, este unanimitate în rândul angajaților Filarmonicii. Nu sunt de acord cu diminuarea voluntară a drepturilor bănești
Reducerea tuturor salariilor din Filarmonica de Stat Sibiu, discutată în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Județean, este...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 ore
(ACTUALIZARE 23:10) Bilanțul incendiului de pe strada Kiev: două case afectate; fără victime!
ISU Sibiu transmite că, în urma incendiului de pe strada Kiev izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
De la unghii extravagante cu „Powerpuff Girls” la culori vii: ce alegem pentru sezonul verii
Se spune că unghiile sunt cartea de vizită a unei doamne sau domnișoare, de aceea este important să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 ore
Cât costă cazarea în Sibiu, pentru ultimele zile de FITS. Pensiune sau suită de lux?
Cu ani în urmă, locurile de cazare din Sibiu erau epuizate în perioada FITS, încă dinaintea începerii evenimentului....
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Direcţia de Cultură Sibiu s-a judecat în şapte dosare. Scor de 2-2 între câştigate şi pierdute
Într-un oraş cu multe obiective de valoare istorică şi într-un judeţ la fel, este normal ca la un...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 8 ore
Medieșean căutat de 10 ani pentru constituire de grup infracțional, trafic de droguri și alte infracțiuni grave, reținut în Marea Britanie!
Bărbatul, acum în vârstă de 43 de ani, este încarcerat pe teritoriul britanic, procedura de extrădare fiind în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 8 ore
Studenții în stradă la Sibiu. Ministrul cedează o parte din salariu, dar tensiunile cresc
Pentru prima dată, studenții din Sibiu au organizat un protest, după ce ministrul Educației, Daniel David, a anunțat...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Cupa Sponsorilor închide circulaţia şi parcările de pe Calea Poplăcii
Duminică, 29 iunie, se va închide, până la ora 14, circulaţia pe Calea Poplăcii. Motivul este desfăşurarea unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 9 ore
Pentru că nu au existat alte alternative viabile, proiectul de reorganizare a Filarmonicii merge mai departe
Consiliul Judeţean Sibiu informează că, în legătură cu procesul de reorganizare a Filarmonicii de Stat Sibiu, ca măsură...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 9 ore
ANAF: 4,6 milioane de lei amendă pentru cei din ride-sharing
Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunţat că, în prima parte a anului 2025, ca urmare a acţiunilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 9 ore
Sondaj: românii au prins cum e cu austeritatea: 3 din 4 nu cred că banii din noile taxe vor fi folosiţi cum trebuie
Conform unui studiu realizat de agenția independentă de cercetare MKOR, trei din patru români nu cred că banii...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Pasiunea pentru tehnologie a determinat 20 de elevi sibieni să exploreze lumea roboticii
În laboratorul de STEM al Liceului Tehnologic Independența din Sibiu, unde Inteligența Artificială și-a făcut simțită prezența,  20...
Actualitate
2 min de citit