Crucea Roșie Sibiu celebrează 150 de ani de umanitate

Crucea Roșie Sibiu celebrează 150 de ani de umanitate

Cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii – 8 mai, filiala sibiană îi celebrează pe voluntarii și angajații Crucii Roșii și Semilunii Roșii care sunt alături în fiecare zi de oamenii aflați în situații de criză. Ei nu sunt separați de comunitățile pe care le servesc, ci fac parte din ele. Pentru că, dincolo de fiecare situație de urgență, de fiecare intervenție și de fiecare emblemă, există un singur adevăr: suntem uniți pentru umanitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii are ca motto: „Uniți pentru umanitate”.  Acest concept a fost ales datorită puterii sale de a ne recâștiga povestea în fața tendințelor dezumanizante și a atacurilor tot mai frecvente asupra lucrătorilor umanitari. El ne servește drept scut colectiv, reamintind lumii că voluntarii noștri sunt vecini și prieteni, iar cei cărora le oferim ajutor sunt, în primul rând, ființe umane – nu simple statistici.

La Sibiu, 150 de prichindei, cu vârste curpinse între 3 și 6 ani, înscriși la Grădinițele cu numerele 2, 4, 19 și 26 vor asista la demonstrații distractive și interactive de prim ajutor: “Am ales simbolic 150 de copii, acum la aniversarea a 150 de ani de umanitate. Împreună cu voluntarii noștri, până în 15 mai, vom fi în grădinițele din oraș, unde cu pasiune și dăruire, vom demonstra că viața merită prețuită și poate fi salvată prin gesturi mici. Întotdeuna, umanitatea este cea care ne unește. Îi sărbătorim astfel pe voluntarii și personalul care transformă compasiunea în acțiune, ajutând, vindecând și stând alături de comunități atunci când este cel mai important. Ei sunt vecini, prieteni, colegi, membri ai familiei. Sunt oamenii care se prezintă în momentele de teamă, pierdere și incertitudine pentru a le reaminti celorlalți că nu sunt singuri. Sărbătorim puterea de a fi Uniți pentru umanitate, Raluca Morar, Director General Crucea Roșie Filiala Sibiu.

De asemenea, cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, organizaţia îi comemorează și le aduce un omagiu celor care și-au pierdut viețile în slujba semenilor. “Toți acești voluntari reprezintă un exemplu al numeroaselor moduri în care lucrătorii umanitari fac diferența și salvează vieți, în ciuda multiplelor provocări cu care se confruntă ei înșiși. Acești colegi ne reamintesc necesitatea de a apăra acțiunea umanitară și de a-i proteja pe cei care își riscă viața pentru a-i ajuta pe alții, uneori cu prețul propriei vieți, așa cum prevede dreptul internațional umanitar (DIU). În vremuri de criză și incertitudine, alegem să rămânem uniți în spiritul umanității, oferind speranță, ajutor și solidaritate celor aflați în nevoie. Acțiunea umanitară neutră, independentă și imparțială este esențială pentru a asigura că ajutorul ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de el, indiferent unde se află aceștia”, trasmite Crucea Roşie Sibiu.

Autor - Cosmin PAL
08 mai 2026 la 13:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Un cititor

    150 de ani de umanitate ?? lol

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 13 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 14 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.