CRISTIAN: Dezvoltarea imobiliară nu mai bate pasul pe loc. Rețeaua de canalizare va fi extinsă cu o conductă nouă de refulare

CRISTIAN: Dezvoltarea imobiliară nu mai bate pasul pe loc. Rețeaua de canalizare va fi extinsă cu o conductă nouă de refulare

Primăria Cristian face un pas major înainte în ceea ce privește dezvoltarea socio-economică, modernizarea și extinderea infrastructurii subterane în comună, în special rețeaua de canalizare (adică deversarea apelor menajere și a celor uzate). De altfel, dezvoltarea imobiliară va intra într-o nouă etapă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În ultimii ani, în comună a existat o situație care a dat mari bătăi de cap celor care voiau să dezvolte proiecte imobiliare și construcții private, o problemă necunoscută de cetățeni, dar de o mare importanță. În sensul că se putea obține avizul de amplasament din partea primăriei pentru construcția de imobile, dar nu se primea undă verde pentru racordarea la utilități, întrucât rețeaua era subdimensionată.

Practic, aceasta nu putea fi extinsă conform standardelor în vigoare. Mai mult, au existat neînțelegeri administrative între Primăria Cristian, Primăria Sibiu și societatea Apă-Canal Sibiu în ceea ce privește colaborarea pentru acest proiect, adică extinderea rețelei de canalizare, tocmai din lipsa de comunicare a fostei conduceri a primăriei, care, în final, afecta direct cetățenii.

Suflu nou la primărie și soluția a apărut

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Odată cu alegerea noului primar al comunei Cristian, în 2024, în persoana lui Claudiu Gheorghe Pâșu, lucrurile au căpătat o cu totul altă dimensiune, în sensul bun al cuvântului. Acesta s-a interesat de problemă imediat după câștigarea alegerilor, iar la preluarea mandatului de primar, în urma solicitărilor venite din partea cetățenilor, care s-au plâns de situația existentă referitoare la rețeaua de canalizare a comunei, a început demersurile pentru rezolvarea problemei.

În cele din urmă, au fost analizate două soluții pentru extinderea rețelei de canalizare: o stație nouă de epurare sau construcția unei conducte de refulare, care să deverseze în sistemul de canalizare al municipiului Sibiu. În cele din urmă, luând în calcul timpul, modul în care se poate realiza tehnic această investiție și discuțiile cu cetățenii din comună, primarul Claudiu Gheorghe Pâșu a luat decizia construcției conductei de refulare. În paralel, acesta a inițiat un dialog benefic cu Primăria Sibiu și cu societatea Apă-Canal Sibiu, iar situația s-a deblocat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată


„
Noua conductă de refulare este soluția optimă la problema cu canalizarea, mai ales că ne confruntăm deja de câțiva ani cu această disfuncționalitate. Soluția unei noi stații de epurare era și este destul de costisitoare ca timp și ca fonduri, iar în prezent nu oferă prea multe avantaje infrastructurii existente. Am decis că edificarea noii conducte este cea mai viabilă soluție, mai ales că avem sprijinul Primăriei Sibiu și al societății Apă-Canal Sibiu. Pe această cale, vreau să îi mulțumesc doamnei primar Astrid Fodor și directorului societății Apă-Canal, Vasile Maier, pentru sprijinul acordat în rezolvarea acestei situații dificile în care ne-am aflat. Noua conductă de canalizare va porni din stația noastră de epurare și va fi conectată cu rețeaua de canalizare a municipiului Sibiu. Practic, conducta se va racorda la canalul colector din Sibiu, aflat la intersecția străzilor George Topârceanu și Bieltz. Dacă lucrurile vor decurge așa cum am preconizat, investiția în noua conductă va fi finalizată până la sfârșitul anului curent”, a declarat pentru TRIBUNA Claudiu Gheorghe Pâșu, primarul comunei Cristian.

Investiția privind noua conductă pentru deversarea apelor menajere se va ridica la 4 milioane de lei, fonduri ce vor proveni din bugetul local al comunei Cristian pe 2026. În schimb, dacă s-ar fi optat pentru construcția unei noi stații de epurare, fondurile necesare ar fi fost de aproximativ 4–5 milioane de euro, bani greu de suportat din bugetul comunei. Practic, noua investiție costă doar 25 la sută din valoarea unei stații de epurare.

Detaliile proiectului și un nou boost al imobiliarelor din Cristian

Noua conductă va corespunde ultimelor standarde în domeniu și va fi proiectată să facă față și viitoarei creșteri demografice a comunei Cristian. Neoficial, în prezent comuna Cristian numără peste 6.000 de locuitori, însă se preconizează că extinderea rețelei de canalizare cu noua conductă poate suporta și o creștere de până la 10.000 de locuitori, cât se estimează că va avea comuna Cristian în următorii ani. Lungimea conductei va fi de 6 km, iar termenul de finalizare este decembrie 2026. În acest moment, este în derulare licitația privind execuția lucrării. S-au înscris 9 firme, iar primarul Pâșu speră ca, într-o lună de zile, să fie stabilită firma câștigătoare.

„De câțiva ani a fost blocată dezvoltarea imobiliară și construcțiile noi private în comună, însă am găsit soluția pentru rezolvarea problemei. Noua conductă va reprezenta o garanție că proiectele imobiliare din Cristian se vor pune în practică și vom asista la dezvoltarea socio-economică a comunității. Vom putea astfel să gândim și să atragem finanțări și pentru alte investiții absolut necesare în viitor”, susține primarul comunei Cristian, Claudiu Gheorghe Pâșu.

Cosmin PAL
Foto: Răzvan Negru

Autor - Cosmin PAL
24 aprilie 2026 la 17:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
„Vânătoare” de specii în Valea Aurie. Sibienii sunt invitați să descopere natura ascunsă printre blocuri
Locuitorii Sibiului sunt invitați duminică, 27 septembrie, să privească Valea Aurie cu alți ochi și să descopere plantele,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Apă Canal Sibiu explică de ce apar tasări după lucrările la rețelele de apă și canalizare
Tasările și denivelările care pot apărea în carosabil după lucrările la rețelele de apă și canalizare sunt cauzate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
De la ATI la șase săli de operație: ce aduce noul pavilion al Spitalului Militar Sibiu
Noul pavilion al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost inaugurat astăzi. Investiția,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 29.09.2026 SURA MICA,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Pîslaru: Peste 688 de milioane de lei și 251 de proiecte prin PNRR în Sibiu. „Aceste investiții au ținut bugetul țării”
Peste 688 de milioane de lei și mai mult de 250 de proiecte au fost realizate sau finanțate...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Construcțiile se schimbă: tehnologia și criza de meseriași, în centrul dezbaterii de la Sibiu
Evoluția tehnologiei, schimbarea materialelor de construcție și dificultatea de a atrage tineri către meseriile tehnice au fost printre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit prin parteneriat public-privat. Pîslaru: „Ne așteptăm ca anul viitor proiectul să fie pregătit”
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit printr-un mecanism de parteneriat public-privat, după ce proiectul nu a mai...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.