Corul de Cameră „Caedonia” colindă în Cârțișoara

Vineri, 23 decembrie, de la ora 18.30, Corul de Cameră „Caedonia” concertează în localitatea Cârțișoara din județul Sibiu. Astfel, la Centrul Cultural „Preot Radu Fărcașiu” vor răsuna colinde din patrimoniul românesc și internațional, în interpretarea artiștilor sibieni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În spiritul Crăciunului și al tradiției colindatului, Corul „Caedonia” a fost prezent miercuri seara la Filarmonica de Stat Sibiu, colindând publicul la ieșirea din sala de spectacol.

Corul de Cameră „Caedonia” a fost înființat în anul 1968, la Sibiu, din iniţiativa unor foşti studenţi la Conservator. De-a lungul celor peste cinci decenii de activitate, Corul a cântat pe scene din România, Austria, Germania, Franţa şi SUA, la diferite festivaluri sau competiţii, situându-se adeseori pe podium. În prezent, activitatea Corului de Cameră „Caedonia” este sprijinită de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.

22 decembrie 2022 la 16:55
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 11 minute
Sadu s-a transformat într-o imensă arenă sportivă. Oaspeții, tratați cu bucate locale oferite gratuit
Comuna Sadu s-a transformat într-o mare arenă sportivă, cu prilejul evenimentului „Exploratori în satul luminii”. Cros, curse MTB...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Suferă de o boală cronică, dar a urcat pe munte. Salvamontiștii, chemați să o salveze
O femeie a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor sibieni, după ce a resimțit dureri în zona lombară. Se...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
„Aperitivul” unei plimbări reușite cu Mocănița, descoperit pe Valea Hârtibaciului
Plimbările cu Mocănița sunt o experiență de neuitat, atât datorită peisajului pitoresc, cât și mijlocului de transport. Doi...
Eveniment
1 min de citit
acum 1 oră
Atenție la SMS-ul care te lasă fără bani! Cum să te ferești de escroci
Inventivitatea escrocilor pare să nu aibă limite, de aceea polițiștii sibieni atrag atenția asupra unui nou tip de...
Actualitate
1 min de citit
acum 20 ore
Salina de la Praid s-a închis, sarea de acolo a ajuns la Sibiu, într-o rețetă
Cea de-a doua zi de Astra Multicultural a reușit să atragă un public numeros, mulți dintre participanți venind,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 1 zi
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Măldărășanu, frustrat după remiza cu Metaloglobus: ”Să ai 2-0 la pauză și să nu iei toate punctele…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era dezamăgit, la finalul meciului de pe ”Municipal”; după ce echipa sa a...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”
Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Prima victorie se (mai) lasă așteptată! FC Hermannstadt, la fel ca în sezonul precedent, remiză cu o nou-promovată la primul meci acasă!
Tibi Căpușă a deschis scorul încă din minutul 3, apoi Ianis Stoica a făcut 2-0 înainte de pauză....
Eveniment
6 min de citit