Consiliul Județean Sibiu achiziționează încă 13 microbuze electrice pentru transportul elevilor din județul Sibiu

Acasa >

Articol

Valoarea proiectului este de 15 milioane de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consiliul Județean Sibiu a lansat în cursul lunii octombrie 2024 procedura de licitație pentru achiziționarea a încă 13 microbuze electrice școlare. Acestea au o capacitate de 16 + 1 locuri și vin ca o completare la cele 56 de microbuze școlare electrice achiziționate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Ne preocupă atât siguranța și confortul elevilor atunci când fac naveta către școlile aflate în altă localitate decât cea de domiciliu, cât și îmbunătățirea calității aerului, prin utilizarea de microbuze ecologice. Pe drumurile județului vom avea 69 de microbuze electrice nou-nouțe achiziționate din fondurile nerambursabile pe care le-am obținut în apeluri competitive”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Pentru achiziția celor 13 noi microbuze electrice, Consiliul Județean Sibiu a obținut 15 milioane lei de la Administrația Fondului de Mediu, în cadrul unui program care vizează îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante.

Termenul – limită pentru depunerea ofertelor este 18.11.2024, ora 15.00, iar operatorul economic desemnat câștigător va trebui să livreze microbuzele în termen de 6 luni de la data semnării contractului.

Amintim că pentru reînnoirea parcului auto destinat transportului de elevi din județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu a obținut deja, prin PNRR, o finanțare nerambursabilă de 35,9 milioane lei, prin care au fost cumpărate 56 de microbuze electrice, din care 41 cu capacitate de 8+1 locuri și 15 cu o capacitate de 16+1 locuri.

 

 

Autor
31 octombrie 2024 la 09:56

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Adrian POPESCU
acum 1 minut
Firma care a făcut dezinsecția la „Brukenthal”, amendată. Cât a „costat” incidentul
Direcției de Sănătate Publică Sibiu a avut o reacție fermă în urma evenimentului nefericit petrecut  la Colegiul Național...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
(FOTO) Trofeul Festivalului ”Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu. Visul maestrului Ioan Macrea, împlinit după șase decenii…
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc ”Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural ”Ion...
Actualitate
5 min de citit
acum 18 ore
Muzeul în care se minunau academicienii români, s-ar fi mutat americanii, iar chinezii salutau „prietenia dintre popoare”
Între cele peste 1.500 de obiecte care formează colecțiile Muzeului Etnografic Rășinari, am găsit „Cartea de aur” în...
Actualitate
5 min de citit