Congres USR la Sibiu: Fritz își așteaptă miniștrii și eurparlamentarii la Sibiu

Congres USR la Sibiu: Fritz își așteaptă miniștrii și eurparlamentarii la Sibiu

Sibiul găzduiește, în perioada 27 februarie – 1 martie, Congresul USR „Viitorul, acum”. Organizatorii evenimentului politic așteaptă peste 500 de delegați ai partidului din toată țara. Printre aceștia, potrivit lui Dominic Fritz, se vor număra și cei patru miniștrii USR din cabinetul Bolojan, Diana Buzoianu, Radu Miruță, Irineu Darău și Oana Țoiu, dar și europarlamentarul sibian Dan Barna. Întâlnirile useriștilor vor avea loc la Sala Redal Expo, de pe strada Johann Sebastian Bach nr. 4.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit organizatorilor, reprezentanții mass-media vor avea acces la eveniment în cursul zilei de vineri, 27 februarie. Deschiderea oficială a congresului este programată la ora 18:00.

În aceeași zi, de la ora 17:00, președintele USR, Dominic Fritz, va susține o conferință de presă, la sediul USR Sibiu.

Lucrările congresului vor continua sâmbătă și duminică, însă dezbaterile din aceste zile se vor desfășura fără acces pentru presă, au mai transmis reprezentanții formațiunii.

Evenimentul are loc sub sloganul „Viitorul, acum”.

Autor - Vlad IGNAT
26 februarie 2026 la 10:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. un sibian

    nu cred ca exista organizatie USR mai slaba decat cea de la Sibiu…

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Radu Vancu, Raluca Turcan și Nicu Ștefănuță, critici după conferința lui Nicușor Dan: „Nu-mi aduc aminte să fi văzut una mai dezastruoasă”
Conferința de presă susținută marți seara de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, în care acesta a încercat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Nebănuitele căi ale politicii: Fuziunea cu Forța Dreptei i-ar putea readuce pe Șovăială și Leția în tabăra liberală sibiană
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
Reforma administrativă, în atenția primarilor din județul Sibiu. A fost constituită o nouă ligă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 2 zile
ADVERTORIAL PSD: Rășinărenii au decis! Referendumul a fost realizat la presiunile social – democraților!
Prezența la urne a depășit 50%, în condițiile în care numeroși locuitori ai comunei sunt plecați la muncă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Proiectul minier de la Rășinari nu are statut strategic european. Nicu Ștefănuță prezintă răspunsurile Comisiei Europene
Proiectul minier Valea Dobra–Rășinari–Săliște nu se află pe lista proiectelor strategice europene și nu beneficiază de finanțare prin...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 3 zile
Preferințele electorale ale Sibiului: de la Gheorghe Funar, la Călin Georgescu | Anul în care aproape 80 de mii de sibieni au votat Vadim Tudor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Medicamentele pentru menopauză lipsesc din farmacii. Ruxandra Cibu-Deaconu cere explicații ministrului Sănătății
Mai multe medicamente prescrise femeilor aflate la perimenopauză și menopauză sunt greu de găsit în farmaciile din România,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 1 săptămână
ADVERTORIAL: LEVEL UP – Proiect PSD Sibiu | Prevenția împotriva bolilor începe cu informarea!
LEVEL UP – Proiect PSD Sibiu - Prevenția împotriva bolilor începe cu informarea! Sănătatea este, fără îndoială, unul dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Florian Giubega a depus jurământul și a preluat funcția de prefect al județului Sibiu
Florian Giubega a depus luni, 2 noiembrie, jurământul de învestire în funcția de prefect al județului Sibiu, în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Florian Giubega este noul prefect al județului Sibiu. Numirea a fost aprobată astăzi de Guvern
Florian Giubega a fost numit vineri, 30 octombrie, în funcția de prefect al județului Sibiu, prin hotărâre de...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 săptămâni
ADVERTORIAL PSD: Cifrele Eurostat nu pot fi contestate doar pentru că nu servesc discursului politic al domnului Bolojan!
Se pare că fostul premier, promotor al măsurilor de austeritate, a ajuns să pună sub semnul întrebării inclusiv...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 săptămâni
Florian Giubega, propus pentru funcția de prefect al Sibiului. Cine este Dan Alexandru Mihai, nominalizat subprefect
PSD Sibiu l-a desemnat pe Florian Giubega pentru funcția de prefect al județului Sibiu și l-a propus pe...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.