Conferințele ASTRA: specialiști în diferite domenii, în dialoguri de actualitate

Conferințele ASTRA: specialiști în diferite domenii, în dialoguri de actualitate

Arta, educația, istoria sau patrimoniul sunt doar câteva dintre subiectele care vor fi în atenția publicului sibian, până la finalul acestui an, în cadrul evenimentelor cuprinse sub denumirea de „Conferințele ASTRA”, un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și organizat de Biblioteca Județeană ASTRA .

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Conferințele ASTRA” reprezintă o platformă de conectare a marilor actori culturali din România, dar mai ales din județul Sibiu. Evenimentele se vor desfășura sub forma unor discuții având ca temă centrală promovarea culturii scrise. Întâlnirile sunt moderate de personalități locale din sfera culturală sau civică, fiind gândite ca dezbateri înregistrate video, la care publicul interesat poate participa în auditoriu.

"O instituție activă și versatilă precum Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în baza tradiției pe care o poartă și a profilului, trebuie să fie liantul între administrațiile locale și operatorii culturali, alăturând mediul educațional și cel de cercetare. Ne propunem așadar să oferim un spațiu întocmai acestor actanți cu viziuni și interese comune, care cu siguranță vor contribui la îmbogățirea valorilor și cunoștințelor tuturor celor interesați de a participa la discuții, ca invitați ori în public”, spune Răzvan Pop, managerul Bibliotecii ASTRA.

Seria de întâlniri va debuta în 14 septembrie, de la ora 18, cu evenimentul "De ce este fotografia o artă?”, moderat de Răzvan Pop și avându-i ca invitați pe Daria Bârsan, Mihaela Noroc, Daniel Bălțat, Ștefan Dragomir și Jeno Major. 

Conferințele vor fi găzduite de American Corner Sibiu, spațiul situat la etajul 5 al bibliotecii publice sibiene, corp B.

Programul conferințelor:
De ce este fotografia o artă? – 14.09.2023
Locul artiștilor contemporani – 20.09.2023
Cercetarea ca educație – 29.09.2023
Ziua Educației – 5.10.2023
Cartea și limba română în 2023 – 1.11.2023
Enciclopedia Română la 100 de ani de la moartea lui Cornel Diaconovici – 29.11.2023
Ziua Sibiului: Există o identitate a Sibiului? – 20.12.2023
Ziua Sibiului: Sibiul în 1191 – 20.12.2023
JOS! Despre comunism după 30 de ani de la Revoluție – 21.12.2023
JOS! Cenzura – 21.12.2023

Proiectul „Conferințele ASTRA” este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Consiliul Județean Sibiu. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
12 septembrie 2023 la 13:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 zile
ASTRA în Festival: trei zile de meșteșuguri, muzică și experiențe interactive la Muzeul ASTRA
În perioada 14–16 august, Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului găzduiește ASTRA în Festival, un eveniment care își propune...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Festivalul Plăcintelor revine la Tălmăcel. O după-amiază cu bucate locale, muzică populară, ateliere și foc de tabără
Tălmăcelul se pregătește de o nouă sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai cunoscute bunătăți ale satului. Cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
„Ziua Porților Deschise” la Cetatea Dacică de la Tilișca. Vizitatorii pot vedea cum se desfășoară cercetarea arheologică
Cetatea dacică de pe Dealul Cățănaș, de la Tilișca, poate fi descoperită într-un mod mai puțin obișnuit duminică,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 5 zile
FOTO | Vizitele oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu la Sibiu: cele mai spectaculoase regii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Pe munte, la vânătoare de stele căzătoare. Drumeție spre Vârful Derjani, miercuri, pentru Perseide
Sibienii care vor să urmărească Perseidele departe de luminile orașului sunt invitați miercuri, 12 august, într-o drumeție de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 zile
ŞEICA MICĂ: Festivalul Vinului – Weinfest 2026, povestea merge mai departe
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică a găzduit, sâmbătă, o nouă ediţie a Festivalului Vinului - Weinfest....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Junii Sibiului urcă în această seară pe Mainstage-ul UNTOLD. Peste 100 de artiști aduc folclorul românesc pe scena festivalului
Peste 100 de artiști ai Junilor Sibiului urcă astăzi, 8 august, pe Mainstage-ul UNTOLD, într-un spectacol care pune...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Trei zile de literatură contemporană la „ASTRA Poetic 2026”. Poezia, muzica și melancolia se întâlnesc la Muzeul ASTRA.
Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 14–16 august 2026, o nouă ediție a festivalului „ASTRA Poetic”, desfășurată în acest...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Soldații romani se întorc la Boița. Prima ediție a Festivalului Roman are loc pe 16 august
Comuna Boița va găzdui, în 16 august, prima ediție a Festivalului Roman Boița, un eveniment dedicat istoriei și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 săptămână
ŞEICA MICĂ: Povestea vinului şi a viilor la Festivalul Vinului – Weinfest 2026
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică va găzdui, sâmbătă, de la ora 16, o nouă ediţie a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Cântecele Munților” transformă din nou Sibiul în capitala folclorului. Trei zile de spectacole, parade și invitați de renume în Piața Mare
Sibiul intră, de vineri, în atmosfera uneia dintre cele mai iubite manifestări culturale ale verii. Festivalul Internațional de...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.