Conferința „Tranziția copilului de la grădiniță la școală”, un răspuns concret la nevoia de sprijin și ghidare în procesul de adaptare

Începutul școlii ar trebui să fie un moment în care copiii își întind aripile și sunt gata să pășească cu încredere în ei înșiși, cu ochi curioși și inimi deschise într-o nouă etapă a vieții. O etapă a învățării la un alt nivel, dar și o etapă în care își fac noi prieteni, stabilesc noi relații cu mai mulți adulți de referință, o etapă cu experiențe din ce în ce mai complexe și responsabilități din ce în ce mai mari, pe măsura puterilor lor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ne dorim pentru copiii noștri ca această trecere să fie una lină, să îi vedem că înfloresc, că se bucură de toate noile experiențe și prietenii, că învață cu drag, că sunt încrezători în forțele proprii și în viitorul minunat care îi așteaptă. Pe scurt, vrem să le vedem ochii strălucitori.

În același timp, această tranziție aduce cu sine și foarte multe întrebări atât ale copiilor, cât și ale părinților: cum vor fi colegii? Oare îmi voi face prieteni? Își va păstra bucuria de a descoperi și de a învăța? Este pregătit să facă față noilor cerințe? Cum aș putea să îl pregătesc pentru ce urmează? Cum aș putea să mă pregătesc eu ca părinte? Cum îl pot ajuta să integreze cât mai bine această schimbare din viața lui?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Este important ca atunci când încep școala, copiii să simtă în jurul lor acel cerc al siguranței creat de profesori și de toți părinții. Să simtă că le sunt apreciate eforturile și micile reușite în încercarea lor de a deveni copiii care pot fi: ordonați, autonomi, buni camarazi,

menținându-și în același timp curiozitatea și bucuria de a descoperi. Astfel se creează o comunitate în care adulții conștientizează propriile provocări legate de tranziție, se pot privi pe ei înșiși și unii pe alții cu acceptare și, mai apoi, pot privi cu acceptare toți copiii, apreciind dorința lor naturală de a deveni mai buni, de "a crește mari". O astfel de comunitate reușește și să le ofere copiilor modelele de care au atâta nevoie în această etapă în care ei își definesc identitatea, e adevărat, în termeni simpli precum: "când o să fiu mare, vreau să fiu ca…"” – Ruxandra Hanea, fondator Școala Primară Cambridge Anima.

Conferința „Tranziția copilului de la grădiniță la școală” vine ca un răspuns concret la nevoia de sprijin și ghidare în procesul de adaptare a copiilor la mediul școlar, contribuind la:

✅ O mai bună pregătire a părinților pentru a susține emoțional și practic copilul în această etapă de tranziție de la grădiniță la școală.

✅ O apropiere între cadrele didactice și familii, promovând colaborarea activă și o înțelegere comună a nevoilor copilului.

✅ O abordare integrata a dezvoltarii copiilor, prin implicarea specialiștilor în psihologie, pedagogie, sănătate și dezvoltare personală.

 

Alexandra Frîncu, consilier psihologic:

 

“Copilăria netrăită la timp devine o povară pe umerii adultului de mâine.

 

Dar ce înseamnă o copilărie „bună” și, mai ales, ce putem face ca părinți și pedagogi astfel încât aceasta să nu se încheie odată cu intrarea copilului la școală? Sunt Alexandra Frîncu, consilier psihologic & psihopedagogic, și vă invit cu drag să discutăm și împreună să vedem cum putem să-i susținem pe copii să facă trecerea de la grădiniță la școală într-un mod cât mai echilibrat și sănătos pentru dezvoltarea lor emoțională.”

Talida Antonie Lupu, profesor învățământ primar:

 

“Primii pași spre școală sunt plini de emoție – atât pentru copiii dorinici de nou, cât și pentru părinți. Prin colaborare între familie și școală, sprijin emoțional și continuitate în învățare, putem transforma tranziția la clasa pregătitoare într-o experiență pozitivă. Hai să descoperim împreună strategii simple și eficiente pentru un început de drum reușit!

 

Programul conferinței

 

Înscrieri  AICI

Data: 18 martie 2025

Locație: Hotel Mercure Arsenal, sala Arini B

Ora: 17:30 – 20:00

– 17:30 – 17:35 | Introducere – Ruxandra Hanea

– 17:35 – 17:45 | Moment de reflecție – Ioana Costin Mohanu

– 17:45 – 18:25 | Rolul părinților în tranziția copilului de la grădiniță la școală – Alexandra Frîncu, psihoterapeut

– 18:25 – 18:45 | Împreună spre școală – familia și profesorii, parteneri în tranziția copilului – Talida Antonie Lupu, profesor învățământ primar

– 18:45 – 19:05 | Secretele unei camere de copil care crește odată cu el – Hermina Goia, designer de interior

– 19:05 – 19:15 | Miopia școlarului – prevenție și soluții – Mădălina Bratosin, inginer optometrist

– 19:15 – 19:25 | Zâmbete sănătoase de la grădiniță la școală: importanța sănătății orale – Georgiana Ciobanu, medic stomatolog

– 19:25 – 19:35 | Cele patru metode eficiente pentru asigurarea studiilor superioare – Andrei Petrov, consultant financiar

– 19:35 – 19:45 | Mersul și postura copiilor – impactul asupra dezvoltării – Ivona Poulis, fizioterapeut

– 19:45 – 20:00 | Întrebări și răspunsuri

 

07 martie 2025 la 10:43
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina, lângă Rusciori
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă la un produs pe DJ 143B, în afara localității Rusciori. Un șofer s-a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Șapte stele din șaptezeci și șapte au „răsărit” pe Aleea Celebrităților din Sibiu
Ceremonia de acordare a stelelor din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc sâmbătă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 4 ore
„Cibin” versus „Transilvania”: cât plătim pentru legume și fructe în principalele piețe ale Sibiului
Mulți sibieni și-au făcut un obicei din a se aproviziona de la Piața Volantă de la Sala Transilvania,...
Actualitate
3 min de citit
acum 7 ore
SIBIUL PE HARTA ATENTATELOR CU BOMBĂ. EXPLOZIBILUL ASCUNS ÎN TOALETĂ, CARE A DISTRUS UN RESTAURANT
Două afaceri din Sibiul anului 1996 păreau să nu aibă loc una de cealaltă – așa se explică...
Actualitate
6 min de citit
acum 7 ore
Cât de atractiv este ecosistemul din Sibiu pentru startup-uri
Sibiu își continuă declinul în topul care evaluează starea de sănătate a ecosistemelor pentru startup-uri. Pe de altă...
Actualitate
4 min de citit
acum 7 ore
O premieră pentru iubitorii de ciclism montan: Gusterița MTB
Sâmbătă, 12 iuie, pe Dealul Gușteriței se va desfășura prima ediție a competiției Gușterița MTB, un eveniment nou...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Pavel Bartoș, în mijlocul sibienilor la FITS. Vedeta a participat la „Parada Peștilor”
Cunoscutul actor și prezentator TV Pavel Bartoș a fost prezent vineri pe Pietonala Nicolae Bălcescu, în cadrul Festivalului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Siguranță pentru pietoni: semafor cu buton și semnal sonor pe strada Bâlea
Un nou semafor cu buton a fost pus în funcțiune pe strada Bâlea, la intersecția cu străzile Fabricii...
Actualitate
1 min de citit
acum 12 ore
„România va fi cu adevărat civilizată atunci când și oamenii cu dizabilități vor fi parte a comunității” – Raluca Turcan, la expoziția „Mulțumesc, Sibiu!” din FITS
Printre vizitatorii ce au zăbovit în fața lucrărilor ce compun expoziția multimedia „Mulțumesc, Sibiu! O comunitate pentru sănătatea...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Cabana Prejba renaște cu ajutorul Ambulanței pentru Monumente: „Drumul e greu, dar suntem veseli și lucrăm cu spor”
Asociația Ambulanța pentru Monumente a început lucrările de restaurare a Cabanei Prejba din Munții Lotrului. Cabana a fost...
Actualitate
2 min de citit
acum 14 ore
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, unde a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu alți înalți demnitari de peste Prut
Comunicat de presă Programul vizitei la Chișinău a inclus discuții oficiale între Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE),...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Întâlnire cu Stelele ediţiei 2025 pe Aleea Celebrităților și spectacol de lumini în Piața Mare, în penultima zi de FITS. Ce mai vedem
Penultima zi a festivalului  îi aduce în fața publicului pe Kathleen Turner și Radu Toderici în dialog cu...
Actualitate
2 min de citit