Pentru prima oară în cele opt ediții ale campaniei antifumat organizate de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, cetățenii vor putea participa o conferință în care se vor întălni cu medici de prestigiu din mai multe spitale sibiene. Evenimentul, intitulat “Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist” va avea loc pe 3 iunie, în Aula Magna a Facultăţii de Medicină, de la ora 18. Conferința este dedicată publicului larg, iar intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile (aproximativ 300 de locuri).
“Alături de medicii pneumologi ai Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, instituție organizatoare, la conferință sunt invitați mulți alți medici de renume, ce reprezintă specialități medicale precum oncologie, alergologie, diabet și nutriție, cardiologie, psihiatrie și neurochirurgie. Prin urmare, pe lângă diversele acțiuni organizate în cadrul campaniei antifumat am gândit și o conferință în care publicul să aibă parte de explicații și recomandări și chiar să adreseze întrebări specialiștilor care doresc să atragă atenția cu privire la implicațiile pe care fumatul le cauzează la nivelul sănătății pentru întregul organism”, spune, despre eveniment, Cristian Roman, managerul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Vor conferenţia dr. Ioan Drăghilă și dr Lavinia Danciu – medici pneumologi de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, dr. Ciprian Băcilă – medic psihiatru, dr. Ramona Coca – medic oncolog, dr. Claudiu Matei – medic neurochirurg, dr. Alina Mara – medic alergolog, dr. Georgiana Nicolescu – medic diabet și boli de nutriție și dr. Leontin Lazăr – medic cardiolog.
“Invităm cetățenii să participe la o conferință pe teme de sănătate, în cadrul căreia vor avea parte de informații pe teme medicale din partea unora dintre cei mai buni specialiști sibieni. Va fi o conferință dinamică, de impact și ne bucurăm că mulți dintre colegii noștri medici din alte specialități au acceptat să ni se alăture în această campanie, pentru a ne sprijini în transmiterea mesajului antifumat către populație”, spune dr. Lavinia Danciu, director medical la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Organizatorii spun că la finalul conferinţei, publicul va avea parte de invitați surpriză, care vor evidenția beneficiile adoptării unui stil de viață sănătos, în care practicarea mișcării, din pasiune, influentează menținerii sănătății și vitalității la orice vârstă.
Voluntarii din cadrul Organizației Tinerilor Sibiu vor fi alături de public pe tot parcursul conferinței, pentru a facilita transmiterea întrebărilor către interlocutori.
Conferința este organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în parteneriat cu Facultatea de Medicină Sibiu, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Campaniei Antifumat, derulată în perioada 20 mai – 5 iunie, pentru a marca Ziua Mondială fără Tutun, aniversată anual în data de 31 Mai.
Printre acțiunile organizate se numără sesiuni de consiliere antifumat pentru elevi și tineri, spirometrii gratuite efectuate în locuri publice, conferințe dedicate publicului larg și tradiționala acțiune “Mere contra țigări”, desfășurată pe str. Nicolae Bălcescu, împreună cu Asociația Crucea Roșie Sibiu.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu are inițiativa acestei acțiuni de conștientizare a populației cu privire la consecințele devastatoare pe care fumatul le are asupra sănătății, în condițiile în care majoritatea afecțiunilor pulmonare ale pacienților noștri au drept cauză consumul de tutun. Din acest motiv, pentru spital reprezintă o prioritate și prevenția, componenta de educare a populației, nu doar tratarea bolnavilor.
Foto: SCJU SIbiu