Concert de pian şi chitară la FDGR

Concert de pian şi chitară la FDGR

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Din repertoriul concer­tului nu vor lipsi piese compuse de George Enescu, Claude Debussy, Maurice Ravel, Diler­mando Reis, Heitor Villa Lobos, Fernando Sor, Luigi Boccherini.

Raul Răzvan Guţu a descoperit chitara la vârsta de 10 ani în Constanţa, oraşul natal, intuind, din prima clipă, că nu este un simplu instrument, ci îi va fi o pasiune de o viaţă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A început studiul chitarei la Colegiul Naţional de Arte "Regina Maria" din Con-
s­tanţa, perioada caracte­rizată de participări la prestigioase concursuri naţionale şi internaţionale ("George Georgescu", "Micul Paganini", Festivalul Internaţional de chitară "Eduard Pamfil") şi olim­piade şcolare, obţinând numeroase premii şi re­cunoaşterea membrilor juriilor.

Tot atunci, Raul îşi lan­sează albumul de com­poziţii proprii "Crăciun la malul mării", fapt unic în peisajul artistic muzical constănţean şi chiar na­ţional.

Urmează studiile univer­sitare şi masterale în cadrul Universităţii Naţio­nale de Muzică din Bucureşti, la clasa conf. univ. dr. Cătălin Ştefă­nescu-Pătraşcu, specia­lizarea Interpretare Instru­mentală (chitară), Stilistică Interpretativă Vocală şi Instrumentală, profesor de instrument. Preocupat în permanenţă de perfec­ţionare şi de descoperirea de noi valenţe interpre­tative, participă la master­class-urile susţinute de: Gábor Podhorszky, Gabriel Bianco, Harold Gretton, Gerhard Reichenbach, Csáki András şi Ulrich Müller, etc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Susţine recitaluri solo şi camerale în întreaga ţară (Opera Naţională din Braşov, Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa, Teatrul "Fantasio" din Constanţa, şi în Sibiu,  Alba Iulia, Bucureşti şi Sighi­şoara, multe dintre ele fiind transmise de posturi TV locale şi naţionale.

În ultimii patru ani, ajutat şi de un dar pedagogic înnăscut, îşi transmite mai departe pasiunea în calitate de profesor de chitară clasică la Liceul de Artă "Regina Maria" din Alba Iulia şi Liceul de Artă din Sibiu, elevii săi obţi­nând rezultate deosebite la concursuri şi olimpiade şcolare.

Născută în 1993, Maria Cristina Ionel este o pianistă implicată în scena muzicii clasice româneşti. Având o preocupare con-s­tantă pentru explorarea culorilor sonore şi dez­voltarea mijloacelor ex­presive ale interpretărilor sale la pian, Maria Cristina se concentrează în prezent pe repertoriul din începutul secolului al XX-lea, în special lucrările compo­zitorilor Debussy, Ravel şi Enescu.

Pianista a întreţinut o bogată şi variată activitate artistică ce cuprinde atât recitaluri solo cât şi în formaţii camerale, concer­tând pe scene din ţară, dar şi în străinătate (Austria, Italia, Ungaria, Lituania). De asemenea, Maria a urcat pe scenă în cadrul unor festivaluri pres­tigioase, cum ar fi Festi­valul "CHEI" al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (2014, 2017), "FestITALIA" (2014) şi "Klaipeda Sea Festival" (2023).

De-a lungul timpului a obţinut numeroase premii la concursuri, printre care se numără locul al doilea la Festivalul muzicii ma­ghiare (2021), locul al doilea la Concursul Na­ţional "Mihail Jora" (2015), premiul întâi la concursul "Gradus ad Parnassum" (2011, 2012), locul al treilea la concursul "Drumul spre Celebritate" (2017) şi premiul întâi la Concursul Naţional "Craiova-Piano" (2010). Recent, a fost semifinalistă la con­cursurile internaţionale Worldvision Music Contest (2021) şi Vigo International Piano Competition (2022).

Colaborările ei cuprind de la acompaniament vocal şi instrumental (sta­giunea "Opera la Bi­bliotecă",  masterclassul de tehnică şi interpretare vocală susţinut de basul Florin Ganea, Concursul de lied românesc, olim­piade de muzică, con­cursuri instrumentale etc.) până la festivaluri inedite precum NEXT Film Fes­tival (2019). De aseme­nea, formează un duo ca­meral alături de violonista Cătălina Cîrciu şi recent a început colaborarea alături de bas-baritonul Dragoş Andrei Ionel.

Începând cu anul 2022, face parte din echipa de muzicieni în cadrul pro­iectului european SOUND project, care are ca scop dezvoltarea unei noi modalităţi de muzi­co­terapie destinată pa­cienţilor care suferă de Alzheimer.

Maria Cristina Ionel şi-a finalizat studiile la Uni­versitatea Naţională de Muzică Bucureşti, la clasa de pian a pianistei şi profesoarei Dana Borşan. Fiind preocupată de măiestria interpretativă, a participat la masterclass-uri susţinute de pianişti de renume precum Gintaras Januševičius, Stefan Ar­nold, Hakon Austbo, Dan Grigore, Adrian Oetiker, Gerlinde Otto, Tobias Schabenberger, Anton Kernjak etc. şi continuă să se perfecţioneze, începând cu anul 2019, în cadrul cursurilor organizate de European Music Institute Vienna cu reputatul pianist şi pedagog Martin Hughes.

Din 2017 până în pre­zent desfăşoară în paralel şi o activitate pedagogică bogată, fiind profesor de pian la International School of Bucharest şi la Şcoala Gimnazială de Arte "Iosif Sava", elevii săi obţinând premii la concursuri naţionale şi internaţionale.

05 septembrie 2023 la 19:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 22 minute
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 37 minute
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 ore
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 3 ore
Advertorial PSD: Organizația Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu a organizat o activitate educativă dedicată celor mici
Sibiu, 5 octombrie 2026 – Cartea, poveștile și imaginația au fost în centrul unei întâlniri dedicate copiilor, organizată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
RĂȘINARI: Primarul Bogdan Bucur răspunde criticilor privind informarea publică despre proiectul MPI
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
VIDEO | Semafoarele inteligente au fost pornite în centrul Sibiului. Haos generalizat în trafic
La scurt timp după punerea în funcțiune parțială a semaforizării adaptive de pe axa de trafic Vasile Milea...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
MARPOD: Primarul, ospătar pentru o zi. 120 de vârstnici, sărbătoriți de Ziua Pensionarului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.