Comunicări istorice interesante la sesiunea „240 de ani de la martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan”

Acasa >

Articol

Sâmbăta trecută, Centrul de Documentare și Informare din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig a fost gazda ospitalieră a celei de-a XV-a ediții a Sesiunii Interjudețene de Comunicări și Referate  ale Elevilor, cu titlul „240 de ani de la martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Manifestarea, un adevărat reper anual pentru instituția de învățământ din Avrig, a prilejuit, și la această ediție, reunirea a zeci de elevi și cadre didactice din multe județe ale țării, ce au prezentat lucrări cu forme de expunere și subiecte diverse, rod al unei mari pasiuni pentru istoria națională și universală.

Sesiunea a debutat cu alocuțiunea de bun venit adresată de Petre Din, organizatorul și coordonatorul activității, care s-a folosit de acest prilej și pentru a mulțumi celor prezenți pentru participarea la evenimentul comemorativ, conducerii Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig (director Marcel Octavian Luca și director adjunct Ioan Paraschiv), precum și inspectorului școlar general, Marius Emilian Novac și inspectorului școlar Daniela Mate, pentru sprijinul constant oferit în scopul derulării activităților desfășurate de Catedra de Istorie și Științe Socio – Umane, în mod deosebit pentru această sesiune.

Expunerile susținute de elevi au fost precedate de scurte intervenții ale directorului instituției, prof. Marcel Octavian Luca, reprezentantei Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Daniela Mate, inspector de istorie și științe socio – umane, și protopopului ortodox al Avrigului, pr. dr. Vasile Gafton, în cadrul cărora a fost evidențiată importanța și semnificația științifică a Sesiunii Interjudețene de Comunicări și Referate ale Elevilor organizată la Avrig, precum și impactul acesteia la nivelul tinerei generații.

Anul acesta, pentru manifestarea găzduită de liceul din Avrig au fost admise lucrările (referate, prezentări, colaje etc) a 46 de elevi, coordonați de 23 de profesori din 22 instituții de învățământ preuniversitare și 11 județe.

Toate lucrările admise la sesiune vor fi publicate în volumul 2025 al cărții „Istoria scrisă de tineri”.

Participarea la ediția din acest an a activității a oferit celor interesați posibilitatea de a vizita muzeul liceului avrigean, unde sunt expuse decorațiuni tradiționale, icoane cu o vechime mai mult de un secol, dar și obiecte de port tradițional din Avrig.

Programul sesiunii a fost „întrerupt” de un scurt moment artistic, susținut de membri ai Ansamblului vocal instrumental al liceului – „Izvorașul” și Ansamblului Folcloric „Purtata Avrigului”.

După manifestare, oaspeții au putut vizita câteva din monumentele istorice și atracțiile turistice ale orașului Avrig.

Autor
24 februarie 2025 la 10:15

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 13 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit