Comanda Corpului Multinațional de Sud-Est va fi preluată de generalul-maior Cristian-Daniel DAN

Comanda Corpului Multinațional de Sud-Est va fi preluată, luni 15 ianuarie, începând cu ora 10.00, la sediul unității din Sibiu, de generalul-maior Cristian-Daniel DAN care în 1993 a absolvit studiile militare la Institutul de Infanterie şi Chimie ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu. În cadrul ceremoniei menționate generalul-locotenent Dragoș-Dumitru IACOB va preda comanda Corpului Multinațional de Sud-Est, conform unor cutume militare speciale.
Generalul-maior Cristian-Daniel DAN s-a născut în anul 1972 în localitatea Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi-a început cariera militară în anul 1986, urmând cursurile Liceului militar “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit în anul 1990.
 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Profilul generalului postat de ”forter.ro”

Lecturând prezentarea profilului celui care va prelua oficial comanda Corpului Multinațional de Sud-Est, CV pus la dispoziția opiniei publice de Forțelor Terestre Române am reținut căteva date notabile: ”În anul 1993 a fost numit comandant DE pluton și ulterior comandant companie la Regimentul 227 Infanterie Cluj. În anul 1997 a absolvit cursul ”Junior Officer Peace Support Operation (PSO)” la Centrul PSO din Viena, Austria, iar în anul următor a absolvit cursul de limbă germană la Sibiu. În anul 2001 a absolvit ”The Officer Basic Course”, iar în anul 2003 Cursul avansat în Hammelburg, Germania. În anul următor a participat la o misiune internaţională în ”Teatrul de Operaţii din Irak” ca ofiţer responsabil cu relaţiile publice pentru o perioadă de 7 luni, în cadrul Batalionului 812 Infanterie „Șoimii Carpaților”. După misiune, acesta a fost numit în funcţia de ofiţer cu relaţiile publice în cadrul Comandamentului Corpului 4 Armată din Cluj-Napoca”. Un moment de cotitură îl identificăm în anul 2007 când este selecţionat să urmeze ”The Officer Command and General Staff College în Fort Leavenworth, USA”. După absolvire, a fost numit în funcţia de șef birou observatori-controlori în cadrul Centrului Național de Instruire Întrunită de la Cincu. Din 2008 până în 2010, a îndeplinit funcţia de şef de stat major la Batalionul 812 Infanterie ”Bistriţa”. Înaintea plecării în Afganistan din anul 2010, a absolvit ”Programul Studii de Securitate și Terorism la Centrul George C. Marshall, din Germania”. Pe timpul misiunii din Afganistan, a fost numit în funcţia de șef al biroului planificare acțiuni militare şi instrucţie al Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”, iar mai târziu, la începutul anului 2012, a preluat comanda Batalionului 32 Infanterie ”Mircea” din Timişoara. În anul 2013 a fost comandantul Batalionului 2 Manevră în Afganistan. Un alt moment de referintă pentru parcursul militarului bistrițean are loc în anul 2015 când obţine titlul de MASTER în studii strategice după absolvirea ”Colegiului de Război a Armatei SUA din Carlisle, Pennsylvania”. De asemenea, din anul 2004, este licenţiat în management, absolvind ”Facultatea de Studii Europene” din cadrul Universităţii Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. Începând cu septembrie 2015, a îndeplinit funcţia de locţiitor pentru resurse al șefului de stat major la Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est. Pe 15 mai 2017, este numit locțiitor al comandantului Brigăzii Multinaționale Sud-Est din Craiova, iar pe data de 3 august preia comanda marii unități. Este și anul în care a absolvit cursul de Relații publice pentru comandanții de unități și mari unități din Armata României. Și anii ulteriori sunt importanți. Astfel în mai 2018, a absolvit NATO Senior officer policy course, iar în septembrie 2019 NATO Senior officer information operations course, ambele forme de pregătire la Școala NATO din Oberammergau, Germania. Se impune să revenim la anul 2018 deoarece este anul în care fost promovat la gradul de general de brigadă, anul în care, în calitate de comandant al Brigăzii Multinaționale Sud-Est, a condus ”Exercițiul Multinațional SCORPIONS FURY 2018”, exercițiul de certificare al comandamentului NATO din garnizoana Craiova. Doi ani mai târziu, pe 6 iunie 2020, este numit comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est din București. În fien începând cu iunie 2022, este numit pe funcţia de locţiitor al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre.
 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Recompense militare

Pentru merite deosebite, a fost recompensat cu acordarea Ordinului Naţional “Virtutea Militară” în grad de Cavaler, Ordinul “Virtutea Militară” în grad de ofițer, medalia NATO Non-article 5 pentru operaţia ISAF, respectiv emblemele de merit ”În serviciul Armatei României” pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate. În anul 2017, cu ocazia Zilei Armatei României, acesta a fost decorat cu ”Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”, iar la 1 Decembrie, cu “Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării”. În anul 2018 a fost recompensat cu Emblema de merit “În Serviciul Armatei României” cls. a III-a, iar în 2019 cu “Emblema Onoarea Armatei României”. De asemenea, în timpul carierei sale militare, a fost decorat cu Emblema de merit “Acțiuni umanitare” cls. a II-a și cls. a III-a, Emblema de merit ”În Slujba Păcii” cls. a II-a și cls. a III-a și a primit titlul onorific de “Militar Veteran”.
 

După ceremonia militară

După încheierea cermoniei de schimbare a comenzii Corpului multinațional de sud-est generalul-locotenent Dragoș-Dumitru IACOB și Generalul-maior Cristian-Daniel DAN ( foto,https://forter.ro/sites/default/files/media/conducere) vor oferi primele declaratii de presă. Ar mai trebui să mai precizăm că la finele anului trecut Gr.mr. Cristina Daniel Dan în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Galei Cetăţenilor de Onoare ai judeţului Bistriţa-Năsăud a primit Titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistriţa-Năsăud, în semn de apreciere și recunoștință pentru rezultatele remarcabile obținute în întreaga carieră militară și pentru reprezentarea cu onoare și demnitate a Armatei Române și a județului Bistriţa-Năsăud, în țară și în străinătate, fiind recomandat de general-maior dr. Virgil Ovidiu Pop, Asociația Ofițerilor în Rezervă din România prin general-maior (r) conf.univ.dr. Ioan Manci, și general-maior (rz.) Ovidiu Liviu Uifăleanu.

 

Autor
11 ianuarie 2024 la 13:55
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 4 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit