Polițiștii sibieni au fost solicitați în această dimineață, la un accident produs la ieșirea din localitatea Bârghiș spre Ighișu Vechi.
Un bărbat s-a angajat în depășirea unui ansamblu TIR și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus pe sensul opus de mers. La fața locului au fost trimise un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ, ambii conducători auto și un minor de 7 ani fiind transportați la spital.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul cǎ în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106, având direcția de deplasare Sibiu – Agnita, un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Șelimbăr, s-a angajat în depășirea unui ansamblu TIR și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus pe sensul opus de mers, de către o femeie în vârstă de 41 de ani, domiciliată în Agnita”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
„Echipajul SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 30 de ani, acesta prezintă traumatisme la nivelul membrelor inferioare. Acesta este transportat la Camera de Garda Agnita, conștient. Alte două victime au fost transportate de ambulanța SAJ”, potrivit reprezentanților ISU Sibiu.
Sursa foto: Arhiva Tribuna
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT