Clădirea „Medicalelor” de la Spitalul Județean va fi reabilitată cu o investiție de peste 84 milioane de lei

În cadrul ședinței extraordinare a consilierilor județeni, care va avea loc joi, 10 aprilie se va discuta despre un proiect de hotărâre privind reabilitarea clădirii care adăpostește secțiile „Medicală 1” și „Medicală 2”. Clădirea „Medicalelor”, de pe bulevardul Corneliu Coposu, fiind cea mai veche din spital. Valoarea totală a investiției ridicându-se la 84.131.136,06 lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul investiției, clădirea va fi consolidată seismic, va fi extins puțul lifturilor pentru a acces cu targa și persoane și al persoanelor cu dizabilități, acoperișul și tâmplăria înlocuite, planșeele termoizolate și finisajele interioare refăcute.

„Clădiriea va fi dotată cu dispozitive digitale care vor monitoriza construcția din punct de vedere al mișcărilor seismice, cât și creșterea procentului alocat la capitolul „Cheltuieli neprevăzute”, până la nivelul prevăzut în legislația de specialitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit noilor indicatori tehnico-economici, valoarea totală a investiției se ridică la 84.131.136,06 lei cu TVA, din care suma eligibilă (nerambursabilă) este de 79.524.694,70 lei cu TVA. Contribuția județului Sibiu la acest proiect va fi de 4.606.441,36 lei cu TVA.

Actualizarea indicatorilor a fost solicitată de finanțator în cadrul etapei de evaluare a proiectului depus prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, transmite CJ Sibiu.

Clădirea „Medicalelor” a fost inaugurată în 1857, iar piatra de temelie a fost pusă de împăratul Franz Ioseph I al Austriei, în 1852. A fost prima clădire a Spitalului Județean.

Custom Image Custom Image

Autor
08 aprilie 2025 la 11:33
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 6 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit