Cine mai fotografiază pe film în 2026? Povestea sibiencei care a făcut din fotografia analog, o afacere modernă

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Într-o lume în care orice telefon mobil are trei sau patru camere de fotografiat, cu care poți face zeci de cadre pe secundă, iar filtrele digitale pot transforma instant orice imagine, ideea de a fotografia pe film pare, pentru mulți, un obicei obsolit, din altă epocă. De ce ai face doar 36 de cadre când poți face sute, instant? De ce ai aștepta zile întregi să vezi rezultatul, când poți vedea imaginea instant, pe ecran? De ce să te mulțumești cu „ce a ieșit”, când poți retușa fotografia cu mii de tool-uri online?

La aceste întrebări ne-a răspuns Zeinab Zimmer, un personaj colorat din Sibiu, care a făcut din această artă a fotografiei analog un stil de viață și o afacere profitabilă.

Rădăcinile unei pasiuni: De la Smena 8 la propriul laborator de developare

Pentru Zeinab Zimmer, fotografia pe film nu este o modă nostalgică redescoperită recent, ci o constantă din viața ei. Nu a fost un trend adoptat de pe rețelele sociale, ci o legătură cu copilăria ei și o formă de terapie, o moștenire găsită prin sertarele familiei, cultivată cu răbdare și respect pentru trecut. Totul a început într-o perioadă în care resursele erau limitate, iar accesul la informație nu se făcea printr-un simplu scroll.

Foto: Răzvan NEGRU

Primul aparat foto a apărut în viața ei aproape întâmplător. Tatăl ei fusese pasionat de fotografie și lăsase într-unul dintre sertare un aparat Smena 8, un model sovietic care în anii ’80 și ’90 era întâlnit în multe case din Europa de Est. „Ai mei aveau aparatul acela vechi care stătea prin sertare și am început să mă joc cu el, pe la opt ani. Mă fascina delicatețea și complexitatea acelui aparat. De acolo a pornit totul. În fiecare zi, după ce-mi terminam temele, ieșeam pe balocn și fotografiam oamenii de pe strada mea. Mai apoi, la liceu, am avut un curs în care am învățat să procesez fotografiile manual, iar asta m-a fascinat din prima secundă. Atunci, deja fotografiam absolut tot ce se întâmpla în jurul meu — familia, prietenii, strada, oamenii pe care îi vedeam, orice”, își amintește ea.

Geneza „Film pe Fază”: De la penurie la distribuție oficială

Drumul de la pasiune la antreprenoriat a fost dictat de o necesitate acută a pieței, mărturisește Zeinab. În anii 2010, când digitalul părea să fi îngropat definitiv pelicula, găsirea unei role de film de calitate, în România, era o misiune aproape imposibilă. La fel și developarea, unde nu puteai controla procesul, iar laboratoarele autohtone ofereau servicii foarte limitate. Astfel, în 2017, Zeinab a lansat „Film pe Fază”, un magazin online dedicat artei fotografice analog. Nu știa că demersul ei va deveni rapid o „oază” vitală pentru micuța comunitate de fotografi ce refuzau să lase aparatele vechi să adune praf.

„Compania Film pe Fază s-a născut la final de 2017, iar lansarea propriu-zisă a fost în decembrie, la București, pentru că atunci locuiam acolo. Ideea inițială a fost să aducem pe piața din România filme care nu existau. În perioada aceea oferta era foarte limitată. În afară de Kodak și Fuji nu prea mai găseai mare lucru. Așa că mi s-a părut oportun să aducem pe piața locală texturi și culori pe care fotografii români le vedeau doar în revistele străine. În două-trei luni de la lansare am început să aducem cam tot ce se putea găsi și pe afară. Am adus filme din Japonia, din China și din alte părți ale lumii. La un moment dat am devenit și distribuitor oficial pentru FOMA, un producător ceh de filme fotografice.”

Așa a înțeles că încă există interes pentru calitatea pe care fotografia analog o aduce, iar produsele ei rezolvă doar o parte din problemă. Laboratoarele de developare deveniseră rare în România, calitatea acestor servicii scăzuse constant, iar pentru mulți fotografi analog developarea însemna să trimită filmele în alte orașe sau chiar în străinătate. „Foarte mulți clienți mă întrebau unde le pot procesa. Și eu aveam această problemă, așa că mi-am dat seama că nu era suficient să ai filmul, trebuia să existe și un loc unde să-l developezi. Așa a apărut ideea laboratorului”, povestește ea. În scurt timp, a început să proceseze filmele chiar ea, în baia apartamentului din București, punând pe picioare un mic laborator în care fiecare proces era făcut manual, cu atenția cu care voia ca și filmele ei să fie tratate.

„Am avut trei ani și jumătate de procesare, în care făceam developare și scanare de filme, chiar la noi în casă, atunci când copilul dormea. Totul manual. Inclusiv procesul C41, care de obicei este automat, îl făceam manual pentru că imaginea iese așa mult mai clară și filmul mai curat. Dar asta înseamnă foarte multă muncă. Pentru un batch de trei-cinci filme dura cam 45 de minute sau chiar o oră. Din păcate, acum nu mai am timpul necesar pentru asta, fiind mamă a doi copii.”

Cine mai fotografiază pe film

Contrar percepției că fotografia analog ar fi doar o nostalgie pentru generațiile mai vechi, clienții unei astfel de afaceri sunt surprinzător de diverși, spune Zeinab. Nu este vorba doar despre cei care vor să își retrăiască tinerețea, ci și despre o generație tânără, născută în plină eră digitală, care caută ceva „palpabil”, probabil săturați de efemeritatea fotografiilor digitale. „Clienții mei sunt cât se poate de variați. De la profesori universitari până la puști care încă nu au 18 ani și cumpără role de film sau aparate foto pe numele părinților. Pe lângă asta, mai sunt și studenții de la facultățile de fotografie și film din Romnia, care folosesc pelicula pentru cursuri. Dar sunt și oameni simpli, care au fotografiat pe film în trecut și s-au reapucat. În plus, în ultimii ani, universitățile de artă cinematografică din Iași și Cluj au început să comande de la noi substanțe de developare și role de peliculă. Asta ne bucură foarte tare!”, ne spune Zeinab.

Un bun exercițiu de răbdare

În același timp, tot mai mulți tineri descoperă fotografia analog ca pe o formă de exprimare autentică, nefiltrată de algoritmii de înfrumusețare ai telefoanelor inteligente. Pentru ei, aparatul foto pe film nu este o piesă de muzeu, sau „tehnologia lui bunicu”, ci un companion de drum și un element distinctiv. „Sunt tineri care folosesc aparatul ca pe o extensie a vieții lor. Îl iau la școală, la petreceri, în vacanțe. Așa își documentează viața socială. Avem acces la informații non-stop și totul se mișcă foarte repede. Fotografia pe film te obligă să încetinești. Te obligă să fii prezent și să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău și mă bucur că unii tineri înțeleg asta, cu ajutorul fotografiei analog.”

Motivul pentru care fotografia pe film continuă să atragă oameni, spune Zeinab, ține de ritmul complet diferit al acestui tip de fotografie. Această limitare aparentă — doar 36 de fotografii pe un film — este, paradoxal, unul dintre motivele pentru care fotografia analog continuă să atragă oameni. Este o „terapie” împotriva impulsului de a consuma totul instantaneu. „Te învață răbdare. În loc să faci 100 de poze, faci una singură și bună. Ai 36 de cadre pe film și trebuie să te gândești bine înainte să apeși pe declanșator. Iar faptul că trebuie să aștepți până vezi fotografia face parte din farmecul filmului. Asta te învață să ai răbdare, să fii atent la ce faci și să-ți calibrezi așteptările. Nu totul poate fi obținut instant.