Chipurile celor 11 principi ai Transilvaniei, reconstruite la Sibiu de experții restauratori ai Muzeului Brukenthal

Pictate, cel mai probabil, în jurul anului 1640, de către un pictor anonim, după gravuri și alte reprezentări mai vechi, portretele celor 11 principi ai Transilvaniei păstrate în patrimoniul Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia sunt restaurate chiar în aceste zile la Sibiu, de către specialiștii secției de restaurare pictură, ai Muzeului Național  Brukenthal. Peste toate, timpul a așternut un strat gros de vernis îngălbenit, iar cele mai multe dintre ele au pierdut – în furia colectivă din timpul Răscoalei Tărănești de la 1784 – exact acele detalii pe care privirea le caută instinctiv într-un astfel de tablou: ochii, trăsăturile feței și însemnele puterii.

Sunt portretele celor 11 principi ai Transilvaniei, păstrate în patrimoniul Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia și restaurate acum la Sibiu, în baza unei colaborări dintre Muzeul Național Brukenthal și Centrul Cultural „Palatul Principilor” din Alba Iulia. După finalizarea lucrărilor, ele vor reveni în orașul „natal” și vor fi expuse chiar în palatul din care principii au condus Transilvania între anii 1571 și 1660.

Seria îi reprezintă pe Principii maghiari Ștefan Báthory, Cristofor Báthory, Sigismund Báthory, Andrei Báthory, Ștefan Bocskai, Sigismund Rákóczi, Gabriel Báthory, Gabriel Bethlen, Gheorghe Rákóczi I, Gheorghe Rákóczi al II-lea și un ultim personaj rămas, deocamdată, neidentificat de istorici sau de artiștii restauratori.

La proiect lucrează toți cei patru experți ai secției de restaurare picturi a Muzeului Brukenthal, Ioan Muntean – coordonatorul secției, Cristina Fău, Ilie Mitrea și Andrei Popa, restauratori ai Laboratorului Muzeului Național Brukenthal. Lucrările sunt împărțite între ei, însă cele mai multe dintre etapele procesului de restaurare sunt realizate în paralel, deoarece fiecare dintre cele 11 portrete trece prin același proces de conservare și restaurare.

Un pictor anonim și o galerie a puterii

Cine a pictat cele 11 portrete rămâne un mister. Numele artistului nu apare în niciun document cunoscut, însă restauratorii spun că toate indiciile descoperite până acum conduc spre aceeași concluzie: seria a fost realizată de aceeași mână. „După ce le-am analizat, am ajuns la concluzia că sunt făcute de aceeași mână. Se vede asta în modul în care sunt construite chipurile, în pensulație, în felul în care sunt rezolvate volumele și carnația. Toate sunt pictate în aceeași manieră, iar acest lucru ne va ajuta foarte mult atunci când va trebui să reconstituim anumite zone lipsă”, explică Ioan Muntean, coordonatorul echipei de restaurare.

Ipoteza restauratorilor este că picturile au fost realizate într-o singură campanie artistică, în jurul anului 1640, la comanda ultimului dintre principii reprezentați în galerie. Artistul nu i-a avut însă în față pe majoritatea personajelor pe care urma să le picteze. Unii muriseră cu zeci, poate o sută de ani înainte, astfel că a fost nevoit să lucreze după gravuri, desene și alte reprezentări existente în acea vreme.

Pentru personaje precum Gabriel Bethlen, Gheorghe Rákóczi sau Andrei Báthory există reprezentări grafice anterioare picturilor. Restauratorii le folosesc astăzi ca documente de referință atunci când trebuie să reconstituie porțiuni lipsă.

Astăzi, restauratorii beneficiază de același avantaj. Cu sprijinul specialiștilor de la Palatul Principilor și al Bibliotecii Batthyaneum, ei au la dispoziție gravurile care au stat, cel mai probabil, la baza acestor picturi. Compararea acestor documente vechi cu tablourile pe care trebuie să le restaureze îi ajută să înțeleagă modul de lucru al artistului, astfel încât să poată reconstitui zonele distruse, fără a interveni arbitrar.

Ioan Muntean explică ipoteza printr-o comparație foarte simplă: „Imaginați-vă că astăzi un președinte al României ar decide să realizeze o galerie cu toți președinții țării. Nu și-ar face doar propriul portret și nu l-ar lăsa singur pe perete. Ar comanda o serie completă, în care să apară toți predecesorii săi. Credem că același lucru s-a întâmplat și aici. Ultimul dintre principi ar fi comandat întreaga galerie, iar pictorul a lucrat după gravurile și reprezentările pe care le avea la dispoziție.”

Urmele unei furii vechi

Poate cea mai interesantă descoperire făcută până acum de restauratori nu ține de tehnica picturii, ci de istoria acestor lucrări. Multe dintre portrete prezintă rupturi și lipsuri importante, însă distribuția lor i-a făcut pe specialiști să creadă că nu sunt rezultatul unei simple degradări produse de timp.

Fețele principilor au fost lovite sistematic, iar acolo unde pictorul reprezentase ghiuluri, podoabe sau alte simboluri ale puterii pânza este ruptă –aparent intenționat. „Ipoteza noastră este că portretele au fost vandalizate în timpul Răscoalei Țărănești din Transilvania. Observăm că loviturile sunt concentrate asupra chipurilor și asupra simbolurilor puterii – ghiuluri, podoabe, însemne nobiliare. Nu putem afirma acest lucru cu certitudine, este o ipoteză pe care o discutăm împreună cu istoricii, dar felul în care au fost produse deteriorările ne conduce către o astfel de presupunere. Care este una foarte credibilă din punct de vedere istoric”, spune Ioan Muntean.

Vernisul care schimbă culorile

Drept urmare, munca restauratorilor înseamnă mult mai mult decât curățarea acestor tablouri: înseamnă cercetare istorică, răbdare și respect pentru ceea ce a lăsat în urmă un pictor anonim de acum aproape 400 de ani. După desprinderea pânzelor din ramele vechi, prima etapă a restaurării a presupus aplicarea unei foițe japoneze, o hârtie extrem de subțire, lipită cu un clei special, non-invaziv, care împiedică desprinderea stratului pictural în timpul intervențiilor asupra pânzei. „Dacă nu am proteja pictura în felul acesta, există riscul ca, atunci când lucrăm pe spatele pânzei, bucăți din culoare să se desprindă. Foița japoneză ține stratul pictural la locul lui până când terminăm toate intervențiile structurale”, explică restauratorul.

Urmează consolidarea suportului textil, îndepărtarea dublărilor vechi, dezinfecția pânzelor și pregătirea lor pentru restaurarea propriu-zisă. Din cauza condițiilor improprii de depozitare, tablourile prezintă urme de fungi și mucegai, care, potrivit restauratorilor, se pot reactiva chiar și după sute de ani dacă nu sunt tratați corespunzător. Procesul este unul laborios și presupune intervenții repetate cu substanțe dezinfectante delicate, care nu afectează stratul pictural.

Abia după aceste etape începe curățarea verniului și intervențiile cromatice. Până atunci, tablourile stau cu fața în jos pe mesele restauratorilor. Înainte de a fi întoarse, primesc o nouă pânză de consolidare, sunt întinse pe șasiuri noi, iar abia la final începe reintegrarea cromatică a zonelor afectate.

„Verniul degradat acționează ca un filtru fotografic. Încălzește toate culorile și le îngălbenește. Fenomenul se numește brunificare. Când începi să îl îndepărtezi, apar din nou culorile, umbrele date de pictor, carnația și detaliile originale ale picturii. Aceea este etapa cea mai spectaculoasă și cea mai fascinantă pentru noi”, explică Ioan Muntean.

Restaurarea începe prin a nu face nimic în plus

Ioan Muntean spune că una dintre cele mai dificile decizii este aceea de a nu interveni asupra picturilor originale mai mult decât este necesar. „Există situații în care ai peste jumătate dintr-o zonă distrusă. Atunci, ca restaurator, trebuie să te întrebi cât ai voie să reconstruiești. Dacă nu ai suficiente informații, nu ai voie să inventezi. Asta este una dintre regulile fundamentale ale restaurării.”

În alte cazuri însă, documentația de care dispun restauratorii permite anumite completări. „Dacă avem gravurile, dacă înțelegem stilul pictorului și dacă există suficiente informații, încercăm să reconstruim ceea ce a existat, nu ceea ce ne imaginăm noi. Pentru majoritatea acestor tablouri vom avea suficient material de referință. Dacă lipsește o parte din față, căutăm gravurile, desenele sau alte reprezentări pe care, foarte probabil, le-a avut la dispoziție și pictorul. Încercăm să înțelegem cum lucra el și să reconstruim doar ceea ce poate fi susținut documentar. Însă nu avem voie să inventăm sau să venim cu ideile noastre.”, explică Ioan Muntean.

Expertul sibian spune că una dintre cele mai grele misiuni ale unui restaurator este să renunțe la propriul stil, acesta fiind unul dintre principiile fundamentale ale restaurării contemporane: respectarea operei originale și intervenția minimă. „Noi suntem artiști plastici, dar aici nu contează cum pictăm noi. Contează să putem interveni în maniera pictorului care a realizat lucrarea. Înainte de orice intervenție trebuie să înțelegem cum gândea el la acea vreme și cum construia imaginea. Abia apoi putem interveni, cât mai puțin posibil și păstrând cât mai mult din original.”