Champions A, calificare fără înfrângere în semifinalele Campionatului Național U13!

Champions A, calificare fără înfrângere în semifinalele Campionatului Național U13!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sala Colegiului Național ”Constantin Noica” din Sibiu a fost, weekendul, gazda turneului 4 al Campionatului Național U13, o competiție care a adus în prim-plan echipele Champions A, CSȘ Sibiu A, Champions B și CSȘ Sibiu B. Pe parcursul celor două zile de meciuri, Champions A și-a respectat statutul de favorită a grupei, obținând victorii pe linie și calificându-se fără înfrângere în semifinalele Campionatului Național.

Datorită rezultatelor foarte bune înregistrate la nivel național în ultimele trei sezoane, echipa sibiană are șanse mari să fie cap de serie în faza următoare, ceea ce i-ar putea oferi un avantaj important în drumul spre finală.

De cealaltă parte, CSȘ Sibiu A mai speră la calificare, însă trebuie să aștepte finalizarea meciurilor din celelalte grupe pentru a vedea dacă se numără printre echipele care vor merge mai departe.

Primele două meciuri disputate sâmbătă au conturat deja ierarhia finală a grupei, cu Champions A impunându-se clar în fața fetelor de la CSȘ Sibiu A cu 3-1, iar Champions B trecând, de asemenea, cu 3-1 de CSȘ Sibiu B.

Duminică, Champions A a continuat seria victoriilor, dominând meciul cu CSȘ Sibiu B (3-1) și impunându-se categoric în fața propriilor colege mai mici, Champions B (3-0), într-un duel spectaculos, în care cele două echipe ale clubului sibian au oferit momente de volei de calitate.

În celălalt meci al zilei, CSȘ Sibiu A s-a impus cu 3-0 în fața Champions B. ”Panterele! mici au demonstrat însă un progres evident față de turneele anterioare, mai ales prin evoluția curajoasă a celor mai mici jucătoare din lot.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

CLASAMENTUL GRUPEI

1. ACS Champions A -35 puncte (calificată în semifinale);

2. CSȘ Sibiu A – 25 pct. (în așteptarea verdictului);

3. ACS Champions B – 7 pct.

4. CSȘ Sibiu B – 4 pct.

 

Sabin Sopa: ”Un pas important, dar mai avem mult de muncă”

 

Antrenorul echipei Champions A, Sabin Sopa, a declarat că echipa și-a îndeplinit obiectivul principal, însă provocările adevărate abia urmează.

”Fetele au demonstrat încă o dată că muncim în direcția bună. Am dominat turneul, dar cel mai important este că am jucat un volei de calitate, ceea ce ne dă încredere pentru faza următoare. Urmează semifinale puternice, unde nivelul va fi cu totul altul, dar avem încredere în echipă și în munca pe care o depunem zi de zi. Turneul de la Sibiu a demonstrat, încă o dată, că voleiul juvenil din oraș este în plină ascensiune, iar Champions A continuă să fie unul dintre cele mai solide proiecte de formare a tinerelor talente din România”, a spus Sopa.

De asemenea, Adela Vasilescu, căpitanul echipei Champions A, a subliniat unitatea grupului și dorința de a merge până la capăt: ”Ne-am dorit să terminăm grupa fără înfrângere și am reușit! Suntem o echipă unită, muncim mult și vrem să ajungem cât mai sus! Mulțumim tuturor celor care ne susțin!”

 

Turneu reușit la Sibiu, cu susținere puternică din partea comunității

 

Organizarea turneului a fost posibilă datorită sprijinului oferit de părinți, care s-au implicat activ în buna desfășurare a evenimentului. De asemenea, clubul Champions Sibiu a beneficiat de sprijinul Colegiului ”Constantin Noica”, care a pus la dispoziție sala de joc, precum și de susținerea partenerilor Casa Frieda, Expert Energy, Oehler Mecanica, 2D Barcode Solutions, alături de Primăria și Consiliul Județean Sibiu.

Champions A așteaptă confirmarea oficială a statutului de cap de serie și pregătește deja strategia pentru semifinale, în timp ce CSȘ Sibiu A rămâne în așteptarea unui posibil loc în faza următoare.

 

Autor - b.o.n.
10 februarie 2025 la 16:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.