Ceremonie de bun venit pentru noul locţiitor al comandantului MNC-SE de la Sibiu

Ceremonie de bun venit pentru noul locţiitor al comandantului MNC-SE de la Sibiu

Noul locțiitor al comandantului Corpului Multinațional de Sud-Est (MNC-SE), general-maior Ufuk Hilmi Orhan, a fost prezentat personalului în cadrul unei ceremonii de bun venit, în prezența grupului de comandă al Cartierului General al MNC-SE.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În discursul său, noul locțiitor a declarat că „Misiunea noastră aici este una clară și de neclintit: să descurajăm, să apărăm și să asigurăm națiunile noastre că NATO rămâne fermă și unită. (…) În acest rol, voi contribui cu angajamentul, experiența și dedicarea mea față de misiunea noastră comună.”

În timpul ceremoniei, comandantul MNC-SE, generalul locotenent Cristian Dan, a adresat un călduros bun venit noului locțiitor, exprimându-și încrederea în reușita acestuia la preluarea noilor atribuții.

Generalul Ufuk Hilmi Orhan este un ofițer superior în Forțele Armate Turce, cu o carieră distinsă la nivel tactic, operațional și strategic. A absolvit Liceul Militar Maltepe în 1992 și Academia Militară în 1996. Ulterior, a absolvit cursul de ofițer de infanterie la Școala de Infanterie în 1997. Experiența profesională în cadrul forțelor armate turce a cuprins următoarele funcții: comandant de pluton, comandant de companie și comandant de batalion în diferite unități, ofițer de operațiuni, ofițer de aprovizionare a batalionului, ofițer de instruire la Direcția de Personal a Armatei, şef al Filialei de Misiuni Externe la Direcția de Personal a Armatei, comandant al Regimentului de Comando și comandant al Brigăzii de Munte și Comando.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Detașările sale internaționale includ serviciul de comandant de companie în Kosovo și cel de ofițer de instruire, dezvoltare și consiliere la Comandamentul de Instruire, Asistență și Consiliere din Kabul, Afganistan. I s-a acordat Medalia de Stat pentru Servicii Distinse pentru contribuțiile sale semnificative la operațiunile de căutare și salvare care au urmat cutremurelor devastatoare din sudul Turciei, din 6 februarie 2023. În august 2025, a fost promovat la gradul de general-maior.

Autor - Adrian POPESCU
04 septembrie 2025 la 14:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Poli Timişoara – Steaua: Trei dosare penale pentru substanţe interzise şi materiale pirotehnice. Ce amenzi au fost date după încăierarea suporterilor cu forţele de ordine, în centrul Sibiului
Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov transmite că au fost constatate trei fapte de natură penală, dintre care două...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 ore
(VIDEO) Incidente violente cu suporterii Stelei şi ai lui Poli Timişoara în centrul Sibiului. Forţele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene
Suporterii echipelor Poli Timişiara şi Steaua s-au încăierat în centrul Sibiului, în jurul prânzului. Aceştia ajunseseră în prima...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
RĂȘINARI: Mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice moderne pentru elevii din comună
Elevii de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Rășinari și de la structura Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu”...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
GURA RÂULUI: Se reface acoperișul fostei remize de pompieri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Trei treceri de pietoni din Sibiu vor fi amenajate pentru creșterea siguranței
Primăria Sibiu lucrează la amenajarea a trei treceri de pietoni de pe artere aglomerate și din apropierea unor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Raluca Turcan, la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu: „O meserie căutată, un loc de muncă bine plătit și un viitor aici, acasă”
Deputatul Raluca Turcan a participat la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu, proiect pe care spune că l-a susținut...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
EXCLUSIV. IKEA vine cu un magazin la Sibiu. Retailerul confirmă pentru „Tribuna” planul de extindere
IKEA va deschide un magazin la Sibiu în următorii trei ani, orașul fiind inclus în planul de dezvoltare...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 7 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
BE by GNG 2026: un „escape room de business” pentru 300 de antreprenori, la Hilton Sibiu
Cum ar fi dacă, în loc să primească doar informații despre antreprenoriat, participanții ar trebui să ia chiar...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
HOGHILAG: Bărbat condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare pentru o infracțiune contra libertății și integrității sexuale
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Hoghilag, județul Sibiu, a fost încarcerat după ce a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.