Centrul Cultural din Ocna Sibiului reintră în șantier. Peste un an se dă liber la spectacole

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vara vine cu vești bune pentru ocneri: lucrările de modernizare și extindere a Centrului Cultural din localitate vor fi reluate după ce investiția a fost întreruptă. În urmă cu 4 ani fuseseră demarate lucrările, însă pe parcurs a fost nevoie de sistarea lor. Ce s-a întâmplat? Contractul de finanțare pentru proiectul „Extindere, reabilitare și dotare centru cultural Ocna Sibiului” a fost semnat la data de 28.05.2019, având o valoare de 9.448.555,76 lei. Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat la data de 30.03.2021, cu S.C. DVS Concept S.R.L., în valoare de 8.227.475,20 lei, cu o durată de execuţie a contractului de 36 luni. Din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcții și a crizei provocate de pandemia SARS-COV2, contractul de execuție a fost reziliat la data de 23.12.2022 la solicitarea S.C. DVS Concept.

În luna martie 2023, a fost lansată o nouă licitație pentru execuția lucrărilor, care din păcate nu s-a finalizat prin încheierea unui nou contract, deoarece cei doi ofertanți nu au îndeplinit condițiile prevăzute și au fost descalificați.

În luna aprilie 2023, a fost lansată cea de a doua licitație pentru execuția lucrărilor, iar în urma acestei licitații a fost desemnat un nou constructor. Astfel, miercuri, 7 iunie 2023 a fost încheiat noul contract de execuție a lucrărilor cu S.C. Conlan S.R.L., în valoare de 7.899.308,01, având o durată de 12 luni.

 

„Este o investiție esențială pentru Ocna Sibiului”

 

Imediat după semnarea noului contract de execuție, primarul orașului Ocna Sibiului, Claudiu Predescu a declarat: „Acest centru cultural este o investiție esențială pentru Ocna Sibiului. Sunt lucrări de modernizare, de extindere care vor schimba radical ceea ce a fost vechiul cămin cultural. am avut de înfruntat problemele provocate de pandemie, dar iată că am reușit să continuăm un demers de succes datorat muncii colegilor care au contribuit la întocmirea și implementarea proiectului finanțat din fonduri europene. Putem spune că începând de azi intrăm în ultima etapă a acestui demers și sunt convins că investiția va fi gata în termenul prevăzut. O dată cu intrarea în circuit a noului Centru, putem revigora și viața culturală a orașului. Beneficiarii principali sunt ocnerii, dar nu trebuie să neglijăm nici turiștii care în sezonul viitor se vor bucura de o ofertă îmbogățită la Ocna Sibiului, cu evenimente culturale și de divertisment”. 

Centrul Cultural va beneficia, printre altele, de o sală de spectacole de tip amfiteatru, săli destinate unor sesiuni de comunicări/conferințe,  un foaier și va găzdui inclusiv biblioteca din localitate. 

(D.B.)

 Custom Image

07 iunie 2023 la 14:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 8 ore
„Ce înseamnă să am grijă de mine?”, atelier la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Astra îi așteaptă pe tinerii cu vârsta între 10 – 13 ani la un atelier dedicat vârstei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 20 ore
Radu Carp: „Realitatea augmentată din mentalul uman are nevoie azi de lumina înțelepciunii”
Asistența prezentă, în sala Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, la dezbaterea focusată pe logica stategiilor doctrinale paradoxale din...
Eveniment
5 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 20 ore
Viceamiralul Jan De Beurme a avut întrevederi cu membrii Comandamentului NATO de la Sibiu
În contextul derulării exercițiului Dacian Spring 2025, Inspectorul General al Inspectoratului General al Apărării din Belgia, viceamiralul Jan...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 21 ore
Inaintări în grad la Comandamentul NATO Sibiu
Militari din HQ MNC-SE au fost înaintați în grad pentru contribuțiile lor. Printre aceștia, generalul de brigadă Constantin...
Actualitate
2 min de citit