Cea mai slabă prestație din acest sezon îi costă pe ”călăreții roșii” locul în fotoliul de lider. Șelimbărul, înfrângere fără drept de apel la Miercurea Ciuc

Cea mai slabă prestație din acest sezon îi costă pe ”călăreții roșii” locul în fotoliul de lider. Șelimbărul, înfrângere fără drept de apel la Miercurea Ciuc

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Călăreții roșii” au fost de nerecunoscut la Miercurea Ciuc, în prima etapă din play-off. Șelimbărul a pierdut fără drept de apel pe terenul echipei lui Ilyeș, acolo unde, în prima parte a sezonului, câștigase cu 2-1 un meci în care, în ultimele 20 de minute, a jucat în inferioritate după eliminarea lui Lumbu. Acesta este de-abia al doilea insucces al sibienilor în actuala ediție de campionat, prima în deplasare, după ce, în toamnă, cedaseră cu 1-0, la Cisnădie, cu noul lider al Ligii 2, Unirea Slobozia.

După un început prudent, Marvin Schieb a fost primul care și-a încercat șutul, dar a trimis alături de la 21-22 de metri ('10).

Golul a picat însă în cealaltă poartă, apărarea ”călăreților roșii” fiind făcută șah-mat. Jebari a centrat de pe dreapta pentru Richard Jelena, care a apărut surprinzător între Palmeș și Natea, reluând în plasă, cu capul, de la 8-9 metri ('17).

Revenit de la naționala de tineret, portarul Roșca a avut din nou emoții la șutul lui Bakos din afara careului mare ('20), în vreme ce, de cealaltă parte, Palmeș n-a prins cadrul porții în urma unui corner executat de Panos ('23).

Brazilianul Anderson a vrut să-l surprindă pe Roșca, trimițând cu pământul, la prima bară, un șut-centrare, fără succes însă ('26), dar internaționalul U21 al Șelimbărului n-a mai avut reacție la faza în care Bakos a reluat în blocajul lui Gîț, mingea a ajuns la Anderson, care i-a retrimis-o, cu capul, aceluiași Bakos, iar acesta a reluat din întoarcere, la colț, dublând avantajul ciucanilor ('31). 

”Centralul” Robu, care a fost prezent și la celălalt meci de la Miercurea Ciuc, dintre cele două echipe, n-a fost impresionat de căderea lui Monea de lângă Kelemen, în careul advers ('39). Iar cu un minut înainte de pauză, Natea a reluat, de la prima bară, în urma unui corner, dar Kelemen a respins încă o dată în afara terenului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cinci schimbări făcute de Niculescu în 20 de minute!

 

Claudiu Niculescu a făcut două schimbări la pauză și pe celelalte trei în primul sfert de oră de la reluare, însă cei veniți de pe bancă n-au adus acel quelque chose așteptat.

Mai periculoși au fost tot ciucanii, Jebari trimițând în transversală, cu stângul, după ce a pătruns cu mingea la picior în suprafața de pedeapsă ('52). Tot el, un minut mai târziu, a trimis iprecis din afara careului mare.

Marocanul a trecut apoi la serviciu, trimițând surprinzător pe bara a doua, pentru… nimeni însă ('59).

”Centralul” Robu le-a refuzat un penalti ”călăreților roșii”, mingea centrată de Deac lovindu-l în braț pe Balogh, aflat chiar pe linia careului de 16 metri. Nici tușierul Marin nu l-a ajutat pe Robu, iar Panos a executat în zid lovitura liberă, doborându-l pe Veres ('66).

Șelimbărenii au trimis pentru prima dată pe spațiul porții lui Gyenge de-abia în minutul 69, când goal-keeper-ul a respins cu piciorul, ca la handbal, la reluarea din apropiere a lui Gabriel Deac ('69).

Sibienii au mai echilibrat meciul și Kelemen a avut o intervenție providențială în fața lui Visic, la centrarea lui Gîț ('74).

Un minut mai târziu, Rodri Hernando a reluat neconvingător, cu capul, din centrarea aceluiași Gîț, iar Gyenge a respins, cu piciorul, din afaca careului mare, un balon care-l avea drept destinatar pe Rodri Hernando ('85).

 

Șelimbărul coboară pe locul secund după ce a condus plutonul trei sferturi din sezonul regular, cu 42 de puncte. Noul lider este Slobozia, după victoria cu Mioveniul (1-0). Unirea are 43 de puncte, iar cea de-a treia echipă de pe podium, Corvinul, e la patru lungimi în spatele ”călăreților roșii”. Șeșimbărul și formația din Hunedoara se întâlnesc în etapa viitoare, la Cisnădie.

 

FK CSIKSEREDA – CSC 1599 ȘELIMBĂR 2-0 (2-0)

Au marcat: Richard Jelena '17, Bakos Erwin '31.

FK CSIKSZEREDA: 33. Gyenge Szilard – 23. Nagy Janos (53. Szondi Botond '85), 5. Kelemen David (cpt.), 3. Claudiu Apro, 77. Peter Gal-Andrezly, 8. Veres Szilard, 15. Bakos Ervin, 10. Soufiane Jebari (16. Pinter Bence '81), 11. Francisco Ceara (17. Erwin Bloj '71), 32. Richard Jelena (7. Makrai Gabor '71), 19. Balogh Szilard (98. Robert Ronai '71). Antrenor: Robert Ilyeș. Rezerve neutilizate: 1. Karacsony Mark, 91. Daniel Vita, 57. Gergely Botond, 13. Csuros Attila.

CSC ȘELIMBĂR: 1. Alexandru Roșca – 4. Raul Palmeș, 6. Ciprian Natea (cpt.), 5. Alexandru Gîț, 2. Florinel Mitrea – 18. Mickael Panos, 8. Tudor Călin (33. Emmanuel Baba Ayine '58) – 20. George Monea (21. Rodri Hernando '46), 22. Casian Soare (17. Raul Rotund '46), 27. Marvin Schieb (7. Gabriel Deac '58) – 9. Alexandru D. Pop (14. Stefan Visic '66). Antrenor: Claudiu Niculescu. Rezerve neutilizate: 68. Marius Aldescu, 30. Raul Gherman, 77. Valentin Drăghescu, 13. Cătălin Alexe.

Arbitru: Ovidiu Robu (Chitila/Ilfov).

Asistenți: Nicușor Marin (Suseni./Argeș), Sebastian Păduraru (Gura Humorului/Suceava).

Rezervă: Cosmin Apetrei (Roznov/Neamț).

Observator CCA: Dan Monea (Aiud/Alba).

Observator FRF: Daniel Sabău (Zalău).

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
01 aprilie 2024 la 17:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.