Cea mai importantă acțiune de promovare a satului Săcădate…

Cu bucate și băuturi locale și naturale, cu o șezătoare tradițională, cu invitația de a petrece timp la povești pe tălpiță, în curtea casei, în sură sau în grădină, cu un periplu pe la cele mai importante biserici ale satului și la monumentul închinat eroilor locali, dar și cu alte surprize, au reușit săcădățenii să impresioneze oaspeții astfel încât, la finalul experienței, cei mai mulți dintre participanți să-și dorească o cât mai recentă reeditare a acesteia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După primirea tradițională cu țuică și vișinată, oaspeții au fost poftiți în casa muzeu ce ține loc și de sediu al asociației, unde au putut admira mulțimea de obiecte strânse din donațiile localnicilor, colecția de fotografii vechi, dar și celelalte exponate care trimit orice vizitator într-o casă autentică din satul de altădată.

Tot la Casa Muzeală s-a desfășurat și cea de-a doua activitate din programul serii, șezătoarea tradițională, cei interesați având prilejul de a asista la frumosul obicei în cadrul căruia românii și maghiarii din Săcădate (ce au trăit mereu în bună conviețuire), au jucat, au cântat, au lucrat lucru de mână și au spus diverse glume specifice acestor adunări.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Apoi, pentru câteva minute, jocul s-a mutat în curtea casei, moment ce a fost folosit de unii dintre participanți pentru a-și încerca abilitățile la învârtitele ori hațegană. La „ora mesei”, lumea a fost invitată să guste o sumedenie de preparate atent gătite de gospodinele satului, vedetele fiind bunătățile din garniță (carne și c

ârnaț), fusuiul cu varză acră, jumerile proaspete, salata de vinete, brânzeturile, gogoșile, plăcintele cu diverse umpluturi, covrigii de casă, diverse gemuri și dulcețuri, limonadele cu diverse fructe, socata ori ceaiurile cu arome din cele mai speciale.

Programul la Casa Muzeală s-a încheiat cu prezentarea primei ediții a broșurii ”Lucruri pe care nu le știați despre Săcădate, satul cu trei biserici”, Asociația ”Vatra Satului Săcădate” dorind să facă din aceasta o publicație periodică.

După ce noaptea s-a lăsat bine peste Săcădate, a început turul prin sat pregătit de organizatori.

Astfel, prima oprire a fost la Biserica Evanghelică – Lutherană, monument de arhitectură din secolul 13, cea mai veche clădire din sat. Istoricul Cristian Constantin Roman a oferit vizitatorilor informații interesante despre istoria și valoarea acestui edificiu, vizita încheindu-se după prezentarea și rugăciunea, în limbile română și maghiară, susținute de preotul Sámuel Nánási, fiu al satului.

Cea de-a doua oprire din tur a fost la Biserica de din Jos, o biserică ortodoxă cu o istorie, de asemeni, interesantă. Gazdă a fost preotul paroh Sorin Socaci, cel ce a povestit oaspeților istoria lăcașului de cult și a comunității creștinilor ortodocși din Săcădate.

Plimbarea de noapte prin Săcădate a continuat până la Monumentul Eroilor Satului, reabilitat cu ajutorul membrilor Asociației „Vatra Satului Săcădate”. Aici, participanții au asistat la dezvelirea unui panou pe care este aplicată o fotografie restaurată în care pot fi văzuți toți eroii satului, tineri români și maghiari, ce au luptat și pierit în Primul Război Mondial. Tabloul ce a stat la baza realizării acestei reproduceri a fost realizat în anul 1937 și este într-o stare destul de avansată de degradare. Restaurarea acestuia a fost realizată de Constantin Găină, cel ce a și povestit oaspeților la acest eveniment despre procesul de readucere la lumină a tabloului, dar și despre tinerii bravi a căror fotografii sunt expuse în acesta.

În curtea din spatele Școlii Primare Săcădate s-a încheiat plimbarea din cadrul acțiunii „O noapte la Casa Muzeală”, cu un spectacol găzduit de cerul de deasupra satului. Sute de lampioane au fost aprinse și lansate peste sat, spectacolul de lumină realizat de participanți fiind o încheiere mai mult decât potrivită pentru întregul demers.

La încheierea evenimentului, târziu în noapte, reprezentanții Asociației „Vatra Satului Săcădate” au mulțumit tuturor celor ce le-au fost alături în această acțiune de promovare a oamenilor și locurilor, au mărturisit că, deși au avut emoții pentru reușita demersului, sunt foarte bucuroși și entuziasmați de cele realizate și au promis că vor continua organizarea acestui gen de evenimente.

Autor
22 mai 2023 la 13:49
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit